O să m-așez într-o zi pe-o bordură…

Smaranda Bedrosian

7 June 2016

SmarandaBedrosian 2Plec prea târziu de la serviciu, mă strecor cu mașina printr-un trafic infernal, înnebunită c-o să-ntârzii la singurul răsfăț lunar pe care mi-l permit – la cosmetică.

Afară s-a stârnit din senin o furtună și la orizont cerul s-a-nnegrit, metalic și amenințător. Vântul puternic scutură copacii, dar aerul e fierbinte, ploaia nu l-a răcorit încă. Vârtejuri enorme de praf ridică frunzele moarte în aer și mi-aș dori să mă ia și pe mine pe sus și să mă ducă departe, să uit de toate, să mă odihnesc.

Sunt obosită și azi. Și ieri am fost, și-alaltăieri, de luni de zile sunt așa. Mă simt epuizată. Aș vrea o săptămână de liniște. Nu, ar fi prea mult, măcar o zi, o oră, în care să n-am nicio grijă, niciun gând. Să n-am de dus, de adus, de cumpărat, de cărat sacoșe grele, parcă duc în ele cărămizi și pietroaie, din ce în ce mai grele mi se par, pe zi ce trece. Să mă-ntind în pat, să adorm și altcuiva să-i fie teamă de ziua mea de mâine, de anul viitor, de ce va fi, de ce se va alege… Să nu depindă nimeni de mine, nici copiii, nimeni…

Mikreh Isha aka A Woman’s Case

Mikreh Isha aka A Woman’s Case

S-ajung acasă și să nu mai fie gălăgie, zarva din capul meu să-nceteze, gândurile care mi se-nvârt în continuu spre el, dinspre el, cu el și toate celelalte din jurul lor să tacă, să se liniștească.

Am obosit s-aștept să-mi vină timpul, mâine sau duminică sau poate luna viitoare, dacă nu, sigur la anu’… Nu mai am răbdare…

Doamne, parcă toate-mi merg prost, îmi vine să plâng. O să m-așez într-o zi pe-o bordură și-o să-mi las sacoșele s-o ia la vale, să scap odată de ele, de toate corvezile interminabile care-mi umplu viața. Am impresia că ghinioanele se țin scai de mine și banii nu-mi ajung niciodată…

Găsesc cu greu un loc de parcare printre blocuri și, transpirată și gâfâind, ajung la timp la salon. Mă întind pe pat și-o las pe fată să se ocupe de sprâncenele mele. O muzică lentă se-aude-n surdină și reușesc cu greu să fac conversație, nici să vorbesc n-am putere acum. Sunt obosită…

Și-atunci îmi amintesc cum aseară, după o zi interminabilă de muncă, am găsit pe birou două bomboane de ciocolată, așezate cu grijă pe-un șervețel. Stătusem în picioare opt ore deja și cineva s-a gândit c-o să mi se facă rău de oboseală. Ca întotdeauna, de la un timp, cineva s-a gândit la mine… La mine…

Sunt cu ochii închiși, aproape am ațipit, dar simt cum mi se-ntinde pe față un zâmbet fericit și, ca prin vis, o aud pe cosmeticiană: La ce te gândești de zâmbești așa frumos?…

Nu-i răspund, doar un singur gând îmi mai trece prin minte: Mulțumesc, iubitule… Ce norocoasă sunt…

Pe Smaranda o găsiţi cu totul aici.

 Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro. 

Citiţi şi

Fata Morgana

Limpede nu vezi decât cu inima…

Să te placi până îți vine să zici, ca ardealeanul, f*te-m-aș!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,160 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro