Prietenii mei nu vor să fie cei mai bogați oameni din cimitir

Smaranda Bedrosian

28 November 2016

SmarandaBedrosian 2Acum câțiva ani, când m-am înscris pe facebook și am pus primele cărămizi ale casei mele virtuale, am început prin a avea alături oameni pe care-i cunoșteam bine și în viața reală: colegi de serviciu sau de școală, prieteni, rude. O vreme, destul de îndelungată, am interacționat doar cu ei și cu alți câțiva, din toate colțurile lumii, care, ca și mine, plantau de zor legume pe câmpuri de pixeli. Anii au trecut, cu câte o poză frumoasă, o postare veselă sau un La mulți ani de complezență și cam atât. Facebook-ul era amuzant, uneori interesant, dar cel mai mult mă atrăgea pentru jocurile on-line cu care-mi mai umpleam clipele de weekend. Treptat, prietenii de internet s-au înmulțit, celor vechi alăturându-li-se oameni recent cunoscuți sau care au revenit în viața mea din trecut, foști colegi, vecini, vechi cunoștințe despre care nu mai știam nimic de zeci de ani.

Apoi m-am apucat de scris, doar pentru mine la început, ca să mă vindec, ca să mă ridic, ca să mă reconstruiesc, și-am constatat cu enormă surpriză și plăcere că mă citesc și alții, că apreciază ce scriu și că vor să vină alături de mine. Am primit din ce în ce mai multe cereri de prietenie și la început am răspuns la ele automat, fără să triez. Am început să-i citesc și eu pe alții și, de multe ori, să le comentez postările. M-am surprins afundându-mă zi de zi cu plăcere într-o lume nouă, duduind de inteligență, talent și umor cam fără perdea. Am descoperit bucuria cititului pe fugă a unor texte de câteva rânduri, mai suculente și pline de har decât romane întregi înșirate pe sute de pagini. În epoca vitezei, nimeni nu mai are timp și poate de-asta suntem cu toții obligați să ne concentrăm gândurile în cuvinte alese cu grijă, unul să nu fie în plus.

gordon-parks

©Gordon Parks

Apoi, recunosc, am început să-mi caut eu prieteni noi. Să mă lipesc pe loc de cei pe care i-am simțit, cumva, a fi din aceeași plămadă cu mine. Pentru că citindu-i sau dialogând virtual cu ei,  îi recunoșteam ca fiindu-mi asemeni, aflam în postările lor propriile mele gânduri, despre care fusesem convinsă că nu le mai are nimeni. Am găsit cu surprindere o sumedenie de oameni, zeci, sute, pe care mi i-am dorit virtual alături de mine. Pe unii am început să-i citesc zilnic, cu sfințenie, fie simpli necunoscuți, fie bloggeri de renume, și să-i las să mă facă să râd în hohote sau să plâng pe tăcute în mașină, așteptând la semafor. Am citit comentarii mai interesante decât articolul inițial și i-am rugat pe cei care le-au scris să vină lângă mine, în cămăruța prietenilor mei virtuali, ca să-i pot urmări îndeaproape. Am descoperit o lume nouă, plină de viață, dinamică, în continuă transformare.

Cu timpul, am renunțat la flori, iconițe și poptămașuri stupide, am aruncat la coș misoginismul, homofobia, rasismul, bigotismul și orice alte isme de același fel. Am refuzat să mai văd postările care nu erau pe sufletul meu sau care mă agresau constant. Am respins afilierile politice și extremismul de orice fel. Am îmbrățișat sensibilitatea, dragostea de viață și umorul de bună calitate. M-am înconjurat de oameni care, indiferent de cifra din buletin, uneori tineri fantastic de înțelepți, alteori seniori impresionant de energici, au rămas cu toții la aceeași vârstă pe care-o simt și eu, în adâncul sufletului, și pe care refuz s-o părăsesc: douăzeci de ani. Și care, se pare, au povești de viață asemănătoare cu a mea: au căzut, zdrobiți, și au avut curajul să se ridice, să se schimbe, s-o ia de la-nceput, să iubească din nou.

Prietenii mei simt că iubirea nu se demodează niciodată și că n-are vârstă, dacă ți-ai păstrat sufletul tânăr pentru ea. Și cred, ca și mine, că dragostea fizică nu-i de rușine, de ascuns sau de păcat, ci e cea mai frumoasă simțire a unui om față de alt om, trup pereche, suflet iubit. Mai știu și că o relație-i făcută din doi, nu doar unu-i vinovat pentru toate, și că e ca o bucată de sticlă, dac-ai lovit-o cu o vorbă sau cu un  gest greșit și s-a crăpat, oricât ai lipi-o pe urmă, nu va mai fi niciodată la fel ca la-nceput.

În lista mea de prieteni, lumea-l iubește pe Freddy și se duce vara la Vama Veche (măcar în gând, dacă nu în faptă). Oamenilor mei dragi le place muzica bună și vinul neîndoit cu apă. Dansează ca și când nu i-ar vedea nimeni și scriu pe facebook, pe bloguri sau în cărți, fără să le fie teamă de judecata altora, cu sufletul dăruit pe tavă, cu inima deschisă, plină de curaj. Iubesc adevărul, știința și libertatea și urăsc ignoranța, prostia și răutatea. Știu că dacă-i judeci pe alții după culoarea pielii, etnie, credințe sau preferințe sexuale, riști să ajungi să trăiești într-o lume în care vei fi tu însuți judecat după aceleași criterii. Vor să privească spre viitor, nu să se întoarcă în trecut. Spun lucrurilor pe nume, uneori foarte pe șleau, așa cum, recunosc, îmi place și mie, și le place să glumească, că fără râs, viața ar fi de multe ori insuportabilă.

Prietenii mei nu pun preț pe bani și faimă și nu vor să fie cei mai bogați oameni din cimitir, pentru că suntem doar în trecere pe-aici și numai drumul contează, destinația e aceeași pentru toți. Călătoria și oamenii ce te-nsoțesc de-a lungul ei sunt singurii importanți.

Știu, mi-am creat o bulă virtuală în care i-am primit doar pe cei asemănători cu mine și care nu exprimă defel realitatea lumii în care trăim. O bulă în care n-am permis să intre incultura, violența și agresivitatea care domnesc în jurul meu și de care mă lovesc imediat ce ridic ochii de pe ecran. Dar bula asta a mea e ca o gură de oxigen care mă ajută să supraviețuiesc când mi-e greu și am senzația că nu mai am putere pentru o nouă zi.

Prea unică mă credeam, până v-am găsit pe voi, prietenii mei virtuali. Aflându-vă, m-ați ajutat să mă regăsesc pe mine însămi. Pe mulți mi-aș dori să vă cunosc și-n realitate, cu speranța că nu ne-am dezamăgi unii pe alții privindu-ne cu sinceritate în ochi.

Vă mulțumesc că existați. Vă iubesc.

Pe Smaranda o găsiţi cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Cel mai puternic om de pe Pământ…

Caut fantome, pentru că realitatea mi-a spus că sunt singură

Lăsați domnișoarele să facă ce vor!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
836 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro