Mi s-a spus că nu mai e caisul din spatele casei… l-au uscat gerurile! Aveam vreo 15 ani şi-n nopţile de vară lumina cu fructele lui mari şi galbene ca luna…
Mi s-a spus că autogara oraşului s-a mutat spre periferie, că-n centru e o librărie mare, că vecina are Alzheimer…
Că Adelina, fetiţa pe care odată o legănam, merge la şcoală şi că, desigur, m-a uitat…
Mi se pare că văd mulţimea de oameni grăbiţi din piaţă, tarabele cu roşii, firele de ceapă verde şi ţărăncile cu batic.
Mi se pare c-aud mieunat de pisic vagabond pe la gard.
Îmi miroase a cozonac şi-a sarmale molcomite pe plită.
Mi se năzare româneşte!
Plantasem un măr, era doar un beţişor, apoi am apucat primul şi unicul fruct din anul următor: roşu, uriaş, frumos ca un nou născut!
O să mă doară creşterea lui, nu am fost acolo să-l văd ram cu ram şi frunză-nvelită…
O să mă doară totul!
Pentru c-am lipsit!
O să caut cu mâini tremurânde printre amintiri şi-o să scot totul la iveală, inclusiv cana galbenă din care beam lapte.
Voi găsi străzi mai înguste decât le ştiam, castani mai puţin falnici…
Am lipsit 6 ani!
Câte riduri o avea mama?!
Asta nu mi-a spus nimeni!
Şi nimeni nu mă-nvaţă cum să privesc în oglinda asta: îmi arată totul aşa cum e… nu cum era când eram şi eu!
Mi-arată o lume schimbată.
Ca şi mine…
Citiţi şi
Bucurii mici pentru mama, în fiecare zi
La câți stăpâni poate slugări și lacheul Simion?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
