O dau pe mâna ta

Valeria Haş

12 February 2015

Valeria Haş

De mult timp n-am mai scris. Stai să vezi cum îmi veni din nou chef de scris! Scriu râzând. Te invit să râdem împreună.

Măritată și cu o fetiță de vârstă preșcolară. Era măruntă ca o vrăbiuță tristă, ștearsă și cu un zâmbet silit, profesional pe fața micuță cu cearcăne vineții. Îmbrăcată decent și modest. Serviabilă, mă umplea de o vagă recunoștință când mă întreba mieros dacă doresc o cafea. Desigur, intra în atribuțiile ei de secretară.

Când sunam și îl ceream pe șefu’, era plină de amabilitate, mă întreba de sănătate, de copii… d’astea. Îmi trezea compasiune pentru că deseori sunam târziu, după finele programului și o găseam la post. O căinam și îl certam pe șefu’ că o ține departe de copil, de soț și casă la ora aia. Răspunsul invariabil – ”treburile firmei o impun, aici nu ne jucăm, e foarte mult de lucru, las’ că o duc eu acasă”. Aha, plecaseră și șoferii!

O chema Paula. Așa o cheamă și acum.

După o vreme, vreo doi-trei ani de la apariția ei în firmă, observ că Paulei îi crescuseră brusc niște tocuri de 10 cu care lupta din greu să nu-i rămână încâlcite în mocheta groasă. În lupta cu tocurile, fusta pierduse la capitolul dimensiuni. Acum genele îi erau rimelate, iar buzele, în trendul anului, preluaseră vinețiul de sub ochi, acoperit mai precaut decât înainte cu fond de ten. Tot ca o vrăbiuță era, dar țanțoșă. Mi-am zis – ”foarte bine, s-a mai stilat Paula noastră”. Ca de obicei, eu, gură aurită, bine ziceam ”a noastră”.

Câteodată, când orele mușcaseră deja mult din întuneric, sunam îngrijorată să întreb dacă șefu’ a cinat deja la vreun protocol. Atitudinea ei prietenoasă, oarecum complice când mă recunoștea și, știind eu bine că secretarele au multă putere în orice instituție, elementele astea zic, m-au încurajat să-i mărturisesc suspiciunea referitoare la ceva afaceri extraconjugale ale șefului ei. Ce mai, din momentul ăla, am simțit că am o prietenă lângă sufletul meu ros de bănuieli nedemne.

Auzind despre ce e vorba, a fost foarte afectată, s-a aplecat cu mult interes asupra speței, întrebând, cântărind alături de mine eventualitatea existenței unei infame intruse ce s-ar fi putut furișa în viața respectivului, pentru a-i fura nevestei liniștea conjugală. Ce mai, un interes viu, de prietenă pe umărul căreia să-ți lași fruntea plină de griji.

vrăbiuțe

De fiecare 8 Martie obișnuiam să scot fetele firmei la o masa, că deh!… Într-un an era o vreme superbă și cu ciripit de…? Ați ghicit – vrăbiuțe. Mă gândesc eu să organizez agapa pe o pajiște, pe malul lacului. Le-am băgat în casă, cum ar veni. Dau eu lista cu invitate, uneia mai mult prietenă decât angajată și rămân destul de surprinsă să constat o oarecare rezistență la a o invita și pe vrăbiuța secretară.”Hm, astea au devenit invidioase pe noul ei look”, îmi zic, nemulțumită că atmosfera lucrativă din firmă ar putea fi afectată de atari sentimente muierești neprincipiale. Cum nimeni n-a voit, îi transmit personal invitația, care este acceptată cu entuziasm de Paulica, vrăbiuța cea greu muncită peste program. Pasămite, simțea și ea că merită recompensa.

Soare, meri și liliac înflorit, pajiștea spuzită de gălbenele, masă cu de toate, veselie. Ce mai lipsea? Ah, pentru amuzament angajez o bătrână basarabeancă pricepută în ale ghicitului în cafea și tarot. Pentru descifrarea dârelor lăsate de zaț, fiecare mergea în casă, unde își afla viitorul de la basarabeancă, în tihnă și mare discreție. La final mă conformez jocului și merg și eu. Habar n-am ce mi-o fi zis, probabil că nici n-am fost preocupată prea mult de aspect, dar la întoarcerea pe pajiște a trebui să fac efortul de a-mi aminti pentru că prietena mea Paulica era straniu preocupată de ce-mi preziseseră cărțile.

Luați aminte la faptul că la vremea aia eram inocentă în privința vrăbiilor, ca ultima găină de Gostat.

Trec din nou câțiva ani. Căile vieții mele și ale șefului în chestiune se bifurcă. Poate v-ați prins până acum că șefu’ era roommate-ul meu.

Cât încă drumul nostru comun era plin de hârtoape și ceață groasă, găsesc pe telefonul fix un mesaj: ”Sunt Paula. Te iubesc, Ciprian! Iartă-mă, ai milă…” Nu, nu-l cheamă Ciprian, dar am pus așa, ca să rămânem în tonul/ pre limba vrăbiuței, limbă care se pare că a și omorât-o. Deci, cip-cirip… Ciprian.

Mai deprimant decât orice a fost faptul că primul care a ascultat mesajul lăcrămos a fost fiul nostru cel mare, cam la 12 primăveri la vremea aia. Bine că ăla micu’ de vreo 6 ani nu ajungea la telefon, ca să fi auzit și el replica de film sud-american.

După ce ascult propozițiile astea până le învăț pe de rost (într-atât încât nici după foarte mulți ani n-am vreo dificultate să vi le redau din memorie), mă lovește în mod nespecific mie, o străluminare și pun caseta la păstrare. Pentru eternitate zic, nu de alta. Eternitatea soțului ei, eventual.

Schimb deci casetuța cu una nouă, o pun bine undeva și trec de atunci 17 ani. Ei, cred că vă imaginați că nu mi-o fi fost chiar simplu să-mi înfrânez pofta de sânge de vrabie, dar mai erau pe acolo și niște lebede, și niște ciori, niște curci… mult păsăret. Cui să iei gâtul mai întâi? Când e rost de grăunțe multe, vin în stol în curtea omului. Am decis să alung cocoșu’ din ogradă.

Ulterior (întotdeauna, ulterior !) aflu de la gurile rele că sămânța de scandal fusese cucuveaua contabilă, devenită favorită și, așa s-a ajuns la păruială. Probabil că vrăbiuța amenințase cu deconspirarea, cu scandal, sau vitriol. N-am făcut săpături în mocirla troacei.

Au trecut mulți ani de atunci. Zilele trecute însă o cunoștință veche îmi aduce aminte de Paulica. Eu, nici una, nici două îmi amintesc de casetuță și mă trece mai nestăpânit decât atunci, o poftă de supă de vrabie. Parc-aș vrea-o fiartă. Ca mine atunci, demult. Răzbunarea e ceva împotriva firii mele, pentru că cel mai aprig mă îmboldește o poftă de râs. Mult aș râde să văd figura vrabiei trăsnite din senin, tocmai de după norul rămas mult în negura vremii!

Amintindu-mi eu de toată tărășenia, întreb febeu’ despre Cucuvea și, când îi văd pozele rămân trăsnită, așa cum îi prevăd vrăbiuței când va afla ce poznă mare poate face o casetuță mică. Pentru că daaa… este și acum cu același vrăbioi de atunci.

Deci, ce văd ? Văd că între timp Cucuveaua, fată tânără altfel, a suferit un AVC și are acum gura strâmbă. Da’ strâmbă!!! Să râd? Nici vorbă! Mai degrabă mi se face frică de puterea îngerului care mă protejează. Nu e prima oară când oameni care au râvnit la pacea ogrăzii mele, au pătimit diverse și tare neplăcute lucruri despre care am aflat ulterior.

Desigur, unii veți spune că îngerii nu pot fi răzbunători. Dar pilde pot da?…

Cu nimic nu exagerez, jur ! Și, în afară de a-mi trăi adânc mâhnirea, nu-s capabilă nici măcar a gândi blesteme.

Mai mult de frica de a nu-I veni o idee la fel de năprasnică temutului Înger mai sus menționat, mă gândesc să-i aplic eu o pedeapsă mai omenească bietei vrăbii. Dar, cum ziceam, nu mă prea duce capul la din astea, așa că o dau pe mâna ta, cititorule – cum zici tu, așa fac.



Citiţi şi

Iubirile nesfârşite se aşază doar în vieţi limpezite

365

Cum te-aș descrie, dacă ar fi să te descriu…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
11,236 views

Your tuppence

  1. Cristi R. / 13 May 2015 22:34

    Parerea mea e sa pastrati casetuta pentru clipa in care cocosul va incerca sa se intoarca in ograda in care se plictisise de prea multa obisnuinta.
    O ve-ti putea folosii ca pastila pentru aducere aminte in situatia in care a uitat de ce a trebuit sa plece la alte pasarici .

    PS. Nu stiu de ce, am sentimentul ca totusi a fost un cocos de treaba, doar ca a avut ghinionul sa lucreze la o firma cu mult prea multe pasarici si tentatia a fost mai presus de constiinta.
    Vorba aia: Ochi vad, inima cere, constiinta nu si nu. Dar pana cand? 😉

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. alta dana / 13 May 2015 16:49

    doamnelor va scrie o fosta sotie inselata,mintita….etc,cea mai buna pedeapsa pentru vrabiuta e sa uitatii toata teama,frustrarile si alte mii de probleme si sa lasati vrabioiul sa se cuibareasca langa ea!!!
    sa il ia ea si sa il puna pe varza,caci se merita unul pe celalalt!!!!invatati dragi femei sa va apreciati si sa va luati viata in propriile maini,e prea frumoasa..

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply
  3. flore / 13 May 2015 14:28

    Fiecare pasare pe limba ei piere…… Simplu….

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  4. Miriam / 13 May 2015 10:43

    Eu va pot spune parerea mea din ambele parti: partenera de viata inselata cat si amanta. Am avut o relatie de 5 ani in care am fost inselata; vina a fost atat a mea ca nu am mai avut grija de mine, de relatie etc si m-am culcat pe o ureche cat si a lui. Am suferit enorm cand am aflat ce a facut dar nu am acuzat nici o clipa amanetele. Era strict o problema intre noi doi care s-a revarsat in alte persone, alte persoane care au dat probabil ce nu am mai dat eu. Apoi am devenit amanta unui barbat insurat si va spun ca nu e usor deloc, mai ales daca il si iubesti.
    In legatura cu, Cucuveaua care a devenit stramba..nu stiu ce sa spun..sunt doar curioasa cum o vede Cucuveaua pe sotie… probabil tot o stramba.

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  5. Mistral Gagnant / 2 March 2015 21:04

    Eu una nu as face un motiv de mandrie dintr-o astfel de relatare. De fapt, intamplarea face parte dintr-o vesnica dezbatere: sunt de admirat sau de condamnat nevestele care strang din dinti si merg mai departe?
    Din punctul meu de vedere, nu e absolut nimic de admirat. Dimpotriva, e jenant ca ai ales sa-ti continui existenta langa un barbat care te-a inselat de mai multe ori.
    Si te rog, nu ne minti. Stim cu totii ca ai ramas langa el pentru bani, pentru statutul social, pentru ca a fost atat de greu sa renunti la postura de nevasta.

    Nu am fost niciodata amanta si nu intentionez sa fiu. Consider ca sunteti niste penibile voi, toate nevestele care treceti peste infidelitatile sotilor si va folositi de diverse trucuri pentru a va pastra casnicia intreaga.
    Si mai e ceva, faptul ca jubilezi la ideea ca ea e o “stramba” acum si ne lasi sa intelegem ca si-a primit pedeapsa nu te face cu nimic mai buna ca ea.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 21 Thumb down 12
    Reply
  6. Diac / 16 February 2015 21:16

    Valeria,
    Dupa nuanta acra care invaluie randurile scrise de tine, as crede ca s-a pus osul la treaba cam tarziu…
    Stim cum e. Trec anii, partenerii se ‘culca’ pe o ureche, devin doi straini si apoi clar ca nu e usor sa mai aprinzi vreo flacarica mica de dragoste si dorinta. Din experienta si din cele auzite de la prieteni (cand aud uneori prin ce trec altii, imi spun ca problemele mele sunt aproape floare la ureche), stiu ca multe femei asteapta ‘sa se traga de ele’, asteapta implorate, asteapta dragoste, sinceritate si fidelitate, dar ele nu mai misca un deget de multa vreme…pana in ultimul moment…cand deja e prea tarziu.
    La asta ma refeream in comentariul anterior. Ca sa mearga, e nevoie de munca constanta, nu pe ultima suta de metri. Si da, se poate. Se poate ‘tine’ o relatie vie si frumoasa, dar trebuie sa ai norocul sa gasesti omul potrivit.
    Iti doresc la cat mai buni si pe placul tau ‘cocosi’ sa ai in ograda. Cand ti se pune pata pe unul, scormoneste alaturi de el, incalecati-va reciproc, impartasiti-va pana si cele mai stupide ganduri…dar incearca sa faci asta si dupa ce va luati cu acte in regula. Asa e posibil sa ramana sa scormoneasca alaturi de tine o viata.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 2
    Reply
  7. maya / 12 February 2015 15:57

    Draga mea, zici ca au trecut 17 ani. Viata trebuie sa mearga mai departe, nu e bine sa fii si acum cu gandul la acea experienta trista, arata ca n-ai trecut peste si e pacat, scrii frumos, pari o femeie cu simtul umorului, puternica, cu suflet mare. Fa-o doar daca te ajuta sa inchei acest capitol, dar eu cred ca razbunarea cand e pusa in practica, lasa, mai degraba, un gust amar. Daca poti, fii tu mai buna ca ea, poate in tot acest timp si-a dat seama de greseala ei si poate a facut eforturi pt familia ei.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 4 Thumb down 5
    Reply
  8. Diac / 12 February 2015 15:28

    Offff…. Si uite asa `dupa vreo doi-trei ani`, apoi `mai trec vreo cativa ani` si unele femei sunt convinse ori se mint perfect pe ele insele ca totul e bine si frumos. Doamnelor, puneti osul si munciti pentru relatia aia, bagati-va si partenerul in aceeasi masura in munca pentru bunastarea relatiei, fiti deschisi, fiti sinceri si veti vedea ca nici domnii nu vor avea timp, chef, interes pentru vreo Paula.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 15 Thumb down 1
    Reply
    • Valeria / 15 February 2015 22:52

      Hidden due to low comment rating. Click here to see.

      Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 1 Thumb down 8
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro