Ce-i în capul unei femei singure

Valeria Haş

15 May 2014

Valeria HaşTrăiesc singură (deşi, prin casă mai mişună câteva trupuri).

E bine! Nimeni nu mă întreabă nimic, nimeni nu-mi pretinde să-mi risipesc fondul de cuvinte în dialoguri surde (ci doar niscai gesturi mecanice, cum ar fi cele necesare pentru vase, rufe, praf şi hrană). Activităţi nevrednice, mult prea simple pentru ei.

Dacă eşti o persoană suficient de practică, poţi găsi un avantaj chiar şi în cazul unei atât de probabile singurătăţi – îţi rămâne mult spaţiu doar pentru gândurile tale care, mai ales într-un astfel de caz, se multiplică necontenit. Nu e foarte gravă chestiunea multiplicării. Dacă se adună prea multe cugetări, le mai sortezi şi-apoi, le poţi da hârtiei. Ca să nu te bântuie. Se numeşte exorcizare. Tot diavoli sunt.

Le poţi muta sau stivui pe rânduri, rafturi şi categorii în oricare dintre încăperi (ale universului tău, evident).

Important este să pui o ordine gospodărească în reflecţiile tale. Dacă le ai. Pentru ca la o adică să nu primeşti nefericitul diagnostic „mental disorder”. Minţi deranjate sunt ploaie, n-ar fi ceva excepţional, dar sigur nu vrei să simţi degetul public înfipt în piept pentru asta! Nici nu ştii când te loveşte anatema – odată îi vine unuia să-ţi strige că nu ai toate ţiglele pe casă! Sau că, mvai, steaua ta! doar atâta te duce capu’.

Chiar şi trupurile mici, vecine de apartament cu mine, îmi reproşează ba că sunt varză, atunci când nu ştiu de ce mi s-au încurcat icoanele-n p.c., ba că sunt praf atunci când le spun că îmi sar creierii în ţăndări de la muzica house dată de ei la maximum decibelic posibil.

Praf! De ce o fi aşa de rău să fii praf?! Mă rog, e clar că nu e bine.

Ce ziceam?… Aaa… că e musai să-ţi deretici zilnic printre sinapse, pentru ca un eventual praf de stele dăruit la naştere să nu-ţi persiste pe creştet în văzul altora. Nu trebuie să ieşi din rând cu ceva.

Aşa e mai bine!

Ca orice om singur, eu am timp pentru asta! Am la dispoziţie tot restul vieţii mele.

Care vasăzică, cuget… Am la ce, în fiecare ceas.

hamster

De exemplu, mă ia grija de vecina de sus, de la 4 – o dezinhibată uşor ofilită, cu aspiraţii de scriitoare debutantă, care creează poveşti cu personaje siropoase, după modelul foştilor iubiţi. Foşti şi actuali, pentru că ea activează cu osârdie pe un site de matrimoniale şi în consecinţă, material există. Deh, nu toată lumea e pricepută ca ea la din astea!

Madam Lucreţia, aşa cum o cheamă pe vecina mea, vine dimineţa la mine, la cafea (cică, eu aş avea, casnică cum sunt, mai mult timp s-o pregătesc şi, oricum n-am altă treabă) şi mă pune la curent cu noutăţile ei, de pe site-ul cu pricina. Îmi povesteşte despre ceata de bărbaţi-vânători cu care îşi încearcă norocul târziu. Cum aceştia, în speranţa unui rendez-vous on line şi nu numai, stau cuminţi pe coatele bătătorite de atâta aşteptare, până ce ea se arată la fereastra messengerului ca să-i joace pe degete.

Ce noroc au unele! Mă-ntreb, cum o face?!…

Creştina asta are f’o 50 şi… de ani, două operaţii estetice şi nu mai mult de o sută treiş’cinci de fire de păr pe cap coafate săptămânal, musai cu programare, pe colţ, la „Mimy’s”.

Aceeaşi atenţie o acordă şi unghiilor – aspectul lor impecabil şi întotdeauna roşu, cere timp şi aceeaşi grijă constantă. Suficiente motive pentru care nu prea stă pe acasă. Frumuseţea cere sacrificii – că te omoară monturile astea, de la o vârstă…

Se îmbracă după ultimul jurnal, chiar dacă acesta se adresează duduilor născute mult după Marea învălmăşeală. Cum, care?… aia din ’89!

După spusele ei, don’ Juan-ii (aproape toţi nostalgici flower-power – care cu barbă, care cu coamă cât codiţa şoricelului strânsă la spate şi ciocate de cowboy) par loviţi năprasnic de dorinţa ultimului boncănit. Mă gândesc că, dacă ei n-ar avea pensia prea mică, ar boncăni pentru vreo iadă ceva mai fragedă; aşa însă, se mulţumesc s-o curteze pe disponibila Lucreţia.

Altă formă de mental disorder!…

De aceea spuneam că îi port grija – de fapt, a pensiei ei generoase, efect al unui post de conducere pe care l-a deţinut într-unul din ministerele patriei. A fost femeie de carieră, o doamnă, nu orice…

Cu toate riscurile pe care le implică această situaţie ce o pune în postura de vânat intens jinduit, dar greu de mistuit, eu tot mai sper ca ea să-şi găsească grabnic jumătatea mult dorită şi să se mai strângă de pe drumuri.

Ar fi bine! – nu i-ar mai lătra nici amărâtul ăla de căţel când e singur acasă.

Aproape de prânz, după ce-şi termină cafeaua, musafira mea pleacă spre un rendez-vous ce-i dă o perspectivă luminoasă asupra viitorului, iar eu mă apuc de dereticatul cotidian.

Odată ce mi-a ieşit chestia asta a o-mia-sută-oară, mai verific pentru a o-mia-sută-unu-oară pe geamul (ce, ah! azi nu l-am frecat), dacă totul e la locul lui în peisajul ce revine în cotă indiviză, cutiei în care-mi duc existenţa de neînlocuit.

E bine – nu s-a mişcat nimic faţă de acum un ceas. Nici faţă de ieri. Încremenire ca-ntr-o iarnă de Alecsandri.

Cartierul e un perpetuu şantier (şanţuri, cabluri si alte borduri noi). Vin alegerile şi trebuie să vedem că e bine, înseamnă că se mişcă ceva. Sau poate, nu. Depinde cine o spune – puterea sau opoziţia.

O vrabie se bălăceşte-n praf, deşi abia ce trecu stropitoarea municipală…

Oameni caraghioşi circulă cu capul adânc înfipt între umeri, vag preocupaţi de lucruri foarte grave şi obligatoriu, cu una din mâini sudată de cap! Că doar d’aia s-a inventat telefonul mobil! Oriunde ai privi, uniformizarea funcţionează.

Şi mai ridicole îmi par cuplurile despre care mă întreb de ce-or mai ieşi împreună în oraş dacă tot vorbeşte fiecare cu un terţ la telefonul mobil?!…

Nu mi-e clar cum, dar măcar se mai fac copii. Asta e bine!

Angajaţii ADP au şi ei celulare de pe care vorbesc cu minute gratuite, în timp ce stau proptiţi cât mai româneşte în coada târnului aferent… Merge treaba? Mergeee!… Căluşari, nu alta.

Probabil în viitorul apropiat scăpăm noi şi de ăştia. Vestulaţia e chestia aia din ce în ce mai populară, când fuge toată lumea (de noi). De ce să nu fugim şi noi ?!… Cică în vest plouă mai des. Ei aş! nu cu bani – cu covrigi trişti în cozi de câine adoptat de pe diverse pieţe emergente. Am auzit cuvântul ăsta la radioul din autobuzul cel nou cu care mă duc spre piaţa Obor.

Chiar!… trebuie să mă uit în portofel, dacă îmi ajung banii de pâine…

E bine! Îmi ajung chiar de o pâine jumate’.

Din când în când, muzica sacadată ascultată de ăia mici (care nu mai sunt mici demult) se amestecă cu Beat(less)-ul din capul meu şi cu manelele vecinilor, generând un haos perfect pentru dansul grotesc pe care-l mimăm zilnic. Fiecare în cutia lui…

Mai bine plec la pâine, poate n-a închis. Opresc aragazul şi dau fuga.

La „buticul” de jos mai este una singură pe fundul lăzii din plastic; e ultima pâine, din ultima ladă, aceea care de obicei atinge trotuarul. E pipăită de toate mâinile soioase care n-au vrut-o peste zi.

Pâinea noastră, cea de toate zilele…



Citiţi şi

Bunica se pregătește să plece…

Tată, eu nu mă mai grăbesc…

Dacă Gigel află că ai cont pe Tinder…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
8,815 views

Your tuppence

  1. Dora / 12 February 2015 23:13

    Mi a placut mult de tot.M a distrat si am simtit si gustul painii.Aia ultima.Grozav ,scrii.S o faci mereu,ca o faci bine.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Cristi R / 6 February 2015 22:21

    🙂
    Ati imbracat in cuvinte atat de frumoase o imagine atat de gri incat intr-un final s-a transfomat intr-un pastel.
    🙂

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  3. Valeria Crăciun / 5 February 2015 0:04

    Delicios textul! Bravos!

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  4. ralu / 4 February 2015 20:51

    Frumos scris!

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  5. Florin / 15 May 2014 22:24

    Superb….mă-nclin….

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  6. George / 15 May 2014 13:49

    imi place stilul

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro