Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Bătrânul vânzător de cărți din Centrul vechi

26 March 2018

Poza Ramona 1În Centrul vechi al Bucureștilor, întâlnim o mulțime de tineri amatori de distracție. Grupuri de turiști gălăgioși. Îl mai întâlnim, uneori, pe bărbatul cu fața pudrată și mustață à la Charlie Chaplin, pe pălăria căruia se plimbă, debusolați, doi-trei șoricei minusculi. Tot el mai are și un papagal care, doar pentru câțiva bănuți, îți ghicește norocul, apucând cu ciocul bilețelul care ți-era „hărăzit” tocmai ție… Totul se întâmplă pe muzica de flașnetă care, alături de arhitectura clădirilor și de piatra cubică, întregește atmosfera Micului Paris interbelic…

Doar dacă mai mergem câțiva pași, realizăm totuși că nu ne-am întors în timp, căci refrene cunoscute din cele mai actuale piese muzicale răzbat prin mulțimea de oameni strânsă în jurul vreunui artist stradal… Cu cât înaintăm, muzica live este amestecată cu cea a teraselor și cafenelelor pe care le găsim la tot pasul, pline-ochi.

Și îl mai întâlnim pe el: bătrânul uscățiv, îmbrăcat într-un costum decolorat de vreme, cu privirea senină și mâini ușor tremurânde, cărând după el mereu câteva cărți.

carte veche mana

Îl vedeam adesea. Și, recunosc, de fiecare dată, mă cuprindea un sentiment de tristețe. Clipele mele de destindere, atunci când mă aflam în oraș cu prietenii, erau, cu siguranță, compromise. Căci cum poți să mai fii vesel, atunci când privești un bătrân care umblă aiurea pe străzi, indiferent de vreme, îmbiindu-i pe oameni să-i cumpere cărțile, pentru numai câțiva lei?! Când el ar fi trebuit să stea acasă, eventual să bea un ceai, citind ziarul sau să ia prânzul împreună cu copiii sau nepoții…

L-am văzut și într-o duminică. A venit înspre masa la care îmi serveam prânzul. Avea, ca de obicei, după el trei-patru cărți. S-a apropiat cu o ușoară ezitare, căci nu voia deloc să deranjeze. Privirea mea, însă, probabil l-a încurajat să vină. „Vă plac cărțile, domnișoară? Credeți că v-ar interesa ceva din ce am?” mi se adresează el cu vocea-i blândă. Sincer, deși îmi place mult să citesc, nu intenționam să cumpăr. Și asta, mai ales pentru că nu mergeam direct acasă și cărțile nu mi-ar fi încăput în poșeta pe care o aveam de data aceasta cu mine. Însă bătrânul a început să mi le prezinte, cu drag, ca și cum erau copiii lui: „Am Balzac, Flaubert, Dostoievski…dar și autori români. Pe Balzac îl am chiar în franceză. Poate cunoașteți limba?” Și îmi așază cărțile pe masă, invitându-mă să le răsfoiesc. Cărțile aveau paginile îngălbenite. Și miroseau a hârtie veche. Miros care, întâmplător, îmi place. Părea că avuseseră și ele viața lor și acum, pur și simplu, îmbătrâniseră. Exact ca bărbatul care le vindea. Însă acestea, spre deosebire de el, aveau privilegiul de a fi nemuritoare…

Mă fâstâcesc puțin, căci nu vreau să îl jignesc. Și îi spun că nu le pot cumpăra chiar atunci, că nu am în ce să le duc. Dar că îi voi plăti, totuși, două dintre ele și o să le iau data viitoare când îl văd. Îi întind banii. El îi ia, însă nici prin cap nu-i trece să nu-mi lase cărțile. Se face că nu înțelege micul meu „artificiu”. „Uitați, cred că o să vă placă să citiți Eugenie Grandet chiar în limba originală…” Îi mulțumesc frumos și îl urmăresc cum se îndepărtează, încet și demn, că doar nu este vreun cerșetor… ci un bătrân vânzător de cărți.

La plecare, mă gândesc să „uit” cărțile pe masă. Mă întorc, însă, după ele, căci nu mă lasă inima…

Biblioteca mi s-a mai îmbogățit, așadar, cu două cărți. Care nu spun doar poveștile lui Eugenie sau ale Doamnei Bovary… Acestea mai spun încă o poveste, pe care o vom ști doar noi…

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Fericire

Complet întâmplător, aflase de existența noii lui secretare

Un bou care merge la curve

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,140 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro