Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Cum să stai să-ți fugă pământul de sub picioare?!

13 July 2019

Încă mai știu fiecare pas pe care îl făceam. Văd bordura cea înaltă, albă, de la marginea parcului, pe care de cele mai multe ori o săream, în loc să merg pe calea normală, doar puțin mai lungă.

Simt îmbrățișarea, salutul și sărutul soarelui de dimineață, cu buzele puțin sărate. Ale lui, nu ale mele. Parcă aud și marea. Văd imensele tufe și copacii cu flori perfecte, din culori definite și pentru cei cu distingeri mai neclare.

În partea de sus a tavernei Elena e coșul de gunoi în care mi-am lăsat șlapii cu steagul Americii. M-au lăsat ei pe mine-n drum, atunci și eu i-am lăsat pe ei. Și nu oriunde.

Dar mai ales văd zâmbetele lor. Grecii se disting prin asta. O amabilitate cumva domoală. Nu erau “amabil-agresivi” ca altă nație pe care am avut ocazia să o observ într-un astfel de context, cu mulți ani în urmă.

Mă duc spre faleză.

Îmi place mult să stau cu picioarele pe nisipul fin și să aștept valurile. Cu teamă și curaj. Să le văd că vin hoțește și iau nisipul “meu” de sub ele, așa puțin cât e… De două ori, ori 24 cm și în lățime nu prea mult. Tot ori doi. Să calculez suprafața? Aș putea încerca, dar e doar ora 5:11. Deși s-a luminat deja puțin afară. Încep să se audă mașinile. Ăsta a fost autobuz. Ăsta camion. Și în plus, calculele merg bine cu o cafea. Oare-i mai știu gustul? N-au trecut decât șapte zile. Evident că-l știe mintea mea.

Citiţi şi Ce face o franţuzoaică în vacanţă la mare în Grecia

Mă teleportez din nou pe nisip. Senzația că mi-l ia, vreau-nu vreau, de sub picioare. Că mă afund. Cu teamă și curaj. Uneori îmi pierd echilibrul. E oarecum ciudată senzația. Cum să stai să-ți fugă pământul de sub picioare?! Dar e și bună. E ca o plăcere interzisă. Da, știu! Sunt capricioasă ca Marea Neagră, (cum am fost alintată de un suflet drag). Toate astea au semnificații sau asemănări mari cu viața. Cu cea reală.

E lumină de-a binelea afară. Se aude ciripit de păsărele. Ce matinale pot fi!

Începe o nouă zi. Cineva s-a plictisit. Iar altcineva se grăbește.

Eu, nu. Nici-nici. Bună dimineața! 🙂

Guest post by Crinela Pop

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



views




Citiţi şi

Luna plină in Berbec, 14 octombrie 2019 – începuturi, inițiative, schimbări de macaz

Rolul de victimă nu mi se potriveşte

CNN Travel plasează Munții Apuseni între cele mai frumoase locuri din Europa

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro