Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Dar dacă Dumnezeu e plecat și el? Și tu meriți toate astea?

20 June 2019

Cred că am mai zis-o dată, tot aici, că un rău nu vine niciodată singur. Fac o horă în jurul tău și te iau la dans. Te țin de mâini și te strâng de mijloc, ca să nu poți juca decât după cum ți se dictează. Și picioarele nu ți-s legate, dar calcă pe alți pași, calcă pe alt ritm decât cel pe care ți-l dorești tu.

Și încep ușor, vine unul, vine al doilea. Te confrunți. Le înfrunți. Te tragi de păr și te zgârii pe mâini. Că poate, dacă te umpli de durere, s-o îndura și Dumnezeu de sufletul tău. Dar dacă Dumnezeu e plecat și el? Și tu meriți toate astea? Și nu te gândești că vine și al treilea. Al treilea care te lovește în inimă. Ce naiba, de ce să nu fie și acolo ceva care mănâncă din tine, de parcă ziua de mâine nu mai vine.

Mi-e frică de păianjeni. M-a pișcat unul în somn. Nu-i veninos, sunt încă în picioare. Nu-l mai simt în vene. Dar știu că am împărțit cu el o bucată de piele de pe mâna mea. Și mi-e frică. Mi-e frică de păianjenul ăla pentru că e nemilos, pentru că m-a luat prin surprindere. Pentru că mi-a străpuns puțin pielea și apoi a plecat. Măcar dacă îl găseam dimineața lângă mine, uitându-se cu ochii sufletului în mintea mea goala. Măcar dacă nu ar fi lăsat urme. Pentru că a lăsat. Cicatrici și urmă. Nu-mi place. Mă deranjează că a profitat de mine din nou. Și că eu nu am simțit nimic. Ar fi fost fain să fi știut că o să mă înțepe. L-aș fi așteptat. L-aș fi înțeles. Dar m-a trădat. Nenorocitul!

Păianjenul ăsta mi-a clădit somnul îmbuibat în alcool. Mi-a zidit echilibrul. M-a construit pe mine, cea de azi. Da’ cum doare trezirea asta nepoliticoasă din visul unei nopți de vară. Prima zi de vară…

Tot acest păianjen nenorocit m-a provocat, m-a instruit în arta rațiunii, în arta vorbei, în arta cuvintelor nedeslușite. În arta artelor. În iubire!

Tot el mi-a acoperit sufletul cu mii de zâmbete. Dar m-a mușcat iarăşi. A strâns bucata mea de piele și a străpuns-o cu colții unui suflet trist și neîmpăcat. Și a mai strâns puțin. C să se asigure că o urmă rămâne. Că nu o să uit niciodată ce înseamnă să fii singură și abandonată.

Și la naiba cu el! De mâine. Azi încă nu pot. Azi încă mă cutremur, pentru că acasă nu mai am niciun păianjen. Pentru că, da, l-am omorât cu adevărul. L-am ucis. Așa cum am ucis și sugrumat și ultima speranță și legătură bolnăvicioasă cu el. Eram în simbioză. El era cu mine. Păianjenul era lângă mine și-mi zidea de te miri unde o viață închipuită. El doar mă pișca. El doar mă amăgea că o să rămână. Dar păianjenii îs nestatornici și se duc în alt colț de cameră. Pleacă și te abandonează și nu se întorc nicicând. Pleacă în alt colț, pentru că au mai mult de câștigat. Pardon, de mâncat!

Citiţi şi “Nu ţi-e ruşine, nesimţitule şi sărăntocule ce eşti?”

Și astăzi încă îmi lipsește păianjenul. Astăzi îl simt încă mișcându-se pe mine și în mine, mai puțin decât mâine, dar mai abitir decât ieri. Îl simt cum îmi suflă în ceafă, așteptând să îi spun ceva. Și dimineață l-am zărit. Cu coada ochiului. Dar mi-am înghițit o vorbă, am pus capul în pământ și mi-am văzut de drum. Că așa tre’ să faci cu păianjenii care mușcă pofticios din tine, dar nu rămân la o cafea după.

Și mă tot gândesc la el. La toate amintirile mele cu păianjenul ăsta nenorocit. Ăsta pentru care eu nu am fost decât ungherul unde și-o așezat plasa lui nemiloasă.

În fine, da, mi-e teamă de păianjeni. Pentru că mă atașez repede de creaturile astea urâte. Mă las fascinată de dexteritatea cu care îți pot fi împletite visele de către maeștrii ăștia ai manipulării. Ei le creează, de fapt. Ei le plantează în capul tău și apoi fug. Pentru că și lor le e frică. Le e teamă că, într-o zi, modelul țesut cu măiestrie de piciorușele alea mici n-o să mai fie admirat de alte victime. Le e teamă să fie neiubiţi. De toate. Deodată. Le e teamă de o dragoste simplă.

Pentru că monogamia ucide suflete, nu-i așa, păianjen drag?

Guest post by Mădălina

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Avem timp pentru toate, mai puțin pentru tandrețe

Un mare of: “Una-i mama la copii, alta-i pofta inimii”

Mi-era frică să nu te pierd. Frică. Frică.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
755 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro