Am adormit foarte târziu, undeva aproape de răsărit. Mă simțeam mai ușurată după ce ți-am scris acele câteva rânduri; a fost ca atunci când plângeam ore doar ca să-mi pot alunga ghemul din stomac și golul din mijlocul pieptului. E un lucru periculos să lași să simți în tot corpul suferința din inimă. Devine o durere care dă dependență. Vrei doar să simți ceva, orice, oricând Doare. Golul doare.
De câteva zile aștept un semn de la tine. Nu știu ce aștept, de fapt, pentru că mi-am spus, și știm amândoi, că nu mai sunt cuvinte de rostit și probleme de dezbătut. Fără loc de discuție.
Îmi place să îmi spui că îți lipsesc. Îmi place să te simt acolo, așteptându-mă parcă pentru totdeauna, cum obișnuiai să îmi zici. Este ceva întunecat și plăcut în a avea pe cineva care ne dorește și nu ne poate avea. Este o plăcere sadică care ne face demonii din interior să danseze. Îi scoate din zona lor de confort.
Uneori e bine să îți inviți demonii în oraș. Să te îmbraci cu rochia aia mulată, roșie și sexy, pe care ți-ai cumpărat-o, dar nu ai purtat-o niciodată până acum. Să îți pui în picioare acei pantofi stiletto, fără să mai conteze cei 17 cm care te vor face să regreți alegerea făcută a doua zi dimineață. Scoate-ți demonii la cină la cel mai scump și aristocrat restaurant din oraș și ascultă-i, încearcă să îi înțelegi; presară totul cu puțin umor, puțină ironie și nelipsitul sarcasm – ai nevoie de puțin din toate. Negociază cu ei, dar țintește sus, sus de tot. Pleacă de la cele mai intense și ascunse plăceri, de la cele mai înfricoșătoare vise, de la cele mai grele întrebări și de la cele mai puternice dorințe. Alege un vin bun, roșu și pasional, așa cum îți place. Și o muzică fină, veche și prăfuită de pașii celor care au trăit pe ritmurile ei.
Dansează cu demonii tăi, nu îi lăsa închiși acolo și, mai ales, nu încerca să îi îndepărtezi. Vor avea grijă să plătești pentru chinul în care i-ai ținut și asta se va întâmpla la momentul potrivit pentru ei, niciodată pentru tine. Cu siguranță, nu vor uita la rândul lor să îți trimită o invitație în oraș și nu va fi una ce îți va aduce zâmbetul pe buze. Îți va aduce amintiri, frustrări, te vor învinovăți pentru anii ce au trecut. Este un drum întunecat, rece, umed și prăfuit, luminat pe alocuri de lumina lunii care îți știe toate secretele, le-a văzut, le-a simțit, le-a ascultat.
Câtă putere îți trebuie să stai la acea masă, să îți privești în ochi dorințele, pasiunea, defectele, plăcerile pe care nu le poți spune la lumina zilei? Unii oameni tremură doar la gândul că ar putea măcar să se gândească la ele. Dacă te sperie, ai putea foarte ușor să sari peste cină și să aștepți micul-dejun scăldat în razele calde ale soarelui…
Oh, dar acea cină de la miezul nopții… acesta e un lucru pe care puțini îl pot savura.
Mereu, cu dragoste,
B.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Cum „amplifică” o clinică de top tratamentul cu aparat dentar invizibil?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
