Dinte pentru dinte

30 December 2021

Era târziu! Târziu să mai schimbe trecutul. Însă putea face ceva și pentru ea de acum înainte. Pașii i se auzeau grăbiți pe caldarâmul umed. Parcă știau singuri drumul spre casă. Și așa era! O duceau degrabă spre familia ei, deși sufletul i se împotrivea cu sălbăticie. Nu se mai simțea acasă, de când aventura soțului ei o lăsase mută, la pământ, fără să știe cum să se ridice, unde să meargă și cum să-și revină. Copilul rămăsese singura lor legătură. Și teatrul ieftin! Femeia din ea cerea răzbunare, “dinte pentru dinte”, dar rațiunea îi spunea să stea, să gândească, să găsească soluția potrivită. Care soluție? Să-l atingă, să-l sărute, știind că a fost topit după altcineva, în timp ce ei îi dăruia indiferență, dispreț și egoism?!! Nu, nu asta era salvarea!

©Fabian Perez

Obosită de gânduri  ajunse fără să-și dea seama la ușa apartamentului. “Așa, să luăm masca fericirii!” își spuse abătută, și se transformă involuntar în personajul pe care, de trei săptămâni, îl juca de dragul puiului ei iubit, Mihai. Un isteț de 6 ani ce nu simțise încă atmosfera negativă dintre părinții lui. Avu, de data asta, noroc. Ambii dormeau. Mihai era încolăcit între picioarele tatălui său, iar Valeriu îl strângea blând în brațe, cu buzele în părul băiatului. Îi privi lung un timp, apoi plecă.

De dimineață îl evită pe Valeriu cum putu mai bine, îl sărută fugitiv pe Mihai pe creștet și mai rămase o secundă în prag să-l privească. “Doamne, ce copil minunat făcuse!” Amalia își luă geanta și haina, ieșind tăcută pe ușă. Ajunse la birou înaintea celorlalți. Își așeză pe masă cafeaua fierbinte, revizui prezentarea și se ridică să iasă. În același timp, din partea cealaltă a ușii se ivi un cap creț, doi ochi  căprui, mari și luminoși. Se ciocniră și izbucniră imediat în râs.

– Laur, m-ai speriat! Și trebuie să fiu calmă pentru prezentare! îl dojeni cu blândețe Amalia.

– Știu, scuze! N-am vrut să te agit! Voiam să te anunț într-un mod simpatic, că șefu’ te vrea în 10 minute în birou. Știi că te iubesc și nu vreau să-ți fac rău… Vorbele tânărului se pierdură între ei, lăsând loc unei tăceri sugestive. Amalia îi văzu mesajul ochilor și-l înțelese total. O voia! Parcă simțise nevoia ei de a fi validată ca femeie, parcă-i înțelesese nebunia din suflet. Trase aer puternic în piept și rosti ușor “Laur…”. Nu o lăsă să termine și-i spuse, fixând-o în continuare cu privirea:

– Fugi, că ne taxează pe amândoi! Baftă, știi că ești minunată! și o împinse ușor pe ușă.

Prezentarea fu un succes. Interesul lui Laur o șocase atât de tare, încât simțise în ea o energie nouă, puternică, ce o făcuse să strălucească. Se simțea… FEMEIE! A primit felicitări de la întreaga echipă, însă pe Laur nu l-a văzut toată ziua.

Era deja 20.00. Se pregătea să plece. Își luase haina pe mână și se întinse să stingă lumina. Atunci îl simți, ca o umbră, lângă ea, în spatele ei. Îi simți răsuflarea în ceafă. Era cald, fierbinte chiar și buzele îi fremătau lângă ceafa ei. Vru să se întoarcă, dar nu o lăsă. O țintui de perete, cu spatele la el. O fărâmă din mintea ei îi ceru să se oprească, dar nu mai putea. Știa că-i interzis, că face aceleași greșeli ca Valeriu, dar… îi plăcea! Nu se mai simțise de mult așa. VIE! Așa că îl lăsă. Îi simți mâinile peste tot corpul atingând-o, frământând-o, amețind-o. Voia tot mai mult, să uite de tot și de toți.

Un sunet strident îi readuse la realitate pe amândoi. Era telefonul ei. Pe ecran apăru numele lui Valeriu. Și insista. Tulburată, răspunse.

– Da, Valeriu! Ce s-a întâmplat?

– Mami, mami, unde ești? Am nevoie de tine! Glasul băiatului era disperat și, instinctiv, Amalia reacționă ca o adevărată mamă.

– Mihai, ce e? Ești bine?

– Mama, tata a avut un accident! E luat de ambulanță chiar acum! Unde ești?

– Vin în 10 minute! Află unde-l duc, te rog! Mama vine acasă acum!

Închise, îl privi în ochi pe Laur fără să spună vreun cuvânt și înțelese. Datoria era prioritară. Ieși în fugă și ajunse acasă într-un suflet. Mihai era cu vecina de la doi, așteptând-o îngrijorat. Valeriu avusese un preinfarct, noroc cu Mihai ce reacționase ca un adult. Fusese dus la spital și stabilizat, însă avea nevoie de îngrijiri o perioadă de timp. Și de liniște! Stând pe holurile spitalului, Amalia avu timp să privească la ziua ce trecuse. Omul bun din ea nu-și putea lăsa soțul la greu, însă ceea ce simțise cu Laur era ceea ce-i lipsea. Și apoi, ceea ce nu știi, nu te doare, nu? Nici Valeriu nu avusese vreun dubiu să-i distrugă ei fericirea! Așa că, de ce nu? Răzbunarea nu e o soluție, dar, uneori, e nevoie de… “dinte pentru dinte”!

Guest post by IRI

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cununa regăsirii

Fugi, inimă, fugi!

Apa rece a amintirilor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro