Femei care luptă pentru un bărbat

Claudia Banea

27 March 2017

claudia-baneaEste târziu, poate mult prea târziu… Alerg cu maşina. Sunt pe un drum cu o destinaţie necunoscută. Îţi sună familiar, nu?!  Nu ştiu dacă e de vină căldura din maşină sau gerul cumplit de afară pentru faptul că îmi ard obrajii. Iar lacrimile se opresc undeva, nu ştiu unde, se evaporă poate. Sunt multe, multe ca şi sentimentele care-mi umblă nestingherite prin minte. Urăsc momentele în care ne certăm, indiferent de motiv, căci simt că lumea noastră se prăbuşeşte. „Ce şansă că te-am cunoscut/Nu mai credeam în iubire de mult/ Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire/N-am mai fost îndrăgostită aşa nicicând/Fericirea pe care-o primesc, doar cu tine vreau s-o trăiesc/Cu tine învăţ să iubesc!” La radio. Laura Stoica. Ciudat! Parcă ea a murit într-un accident de maşină, nu? Cât de simplu ar fi!! Apeşi acceleraţia şi într-o secundă se termină totul! Da, dar ar fi simplu şi stupid! Ori eu sunt mult prea complicată. Până şi moartea va avea ceva de furcă, atunci când va veni. O să fie şocată de cât de mult iubesc viaţa, oamenii şi pe Dumnezeu! Pun pariu că treaba asta o s-o dezamăgească!

femeie-masina

Gândurile-mi zboară la tot ce a fost trăit sau netrăit, înţeles sau neînţeles, iubit sau neiubit. Nu pot să nu mă întreb dacă am pus preţ pe ceea ce este cu adevărat important în această viaţă. Pe ceea ce este cu adevărat de folos în scurta noastră trecere pe Pământ. Poate că nu. Am făcut multe greşeli, încât uneori mă minunez de cât de mult a putut să mă iubească Dumnezeu şi să-mi demonstreze asta în anumite situaţii. Mi-am asumat, însă, de fiecare dată şi am înţeles că este inutil să mă întreb de ce, întrucât tot ce a fost, a fost alegerea mea. Regret, însă, că am înţeles destul de târziu că Dumnezeu îţi dă foarte mult doar atunci când te iubeşte foarte tare. Din când în când, atunci când consideră că te-ai abătut din drum, te mai şi izbeşte cu capul de perete. Unor oameni din viaţa mea am să le fiu mereu recunoscătoare pentru tot ceea ce m-au învăţat, pentru femeia care sunt, pentru iubirea de Dumnezeu, pentru înţelegerea unor taine ale vieţii.

Şi tu ai fost alegerea mea, deşi ştiam că nu va fi uşor. Niciodată nu va fi prea uşor atunci când iubeşti cu toată fiinţa. Nu mi-aş fi imaginat acum ceva timp că şi tu o să mă iubeşti la fel sau poate, cine ştie, mai mult, deşi iubirea nu are grade de comparaţie! Nu există te iubesc mai mult sau mai puţin, există te iubesc şi atât! Odată, demult, credeam că oamenii care se îndrăgostesc ar trebui să ajungă într-un anumit punct, credeam că povestea ar trebui să aibă un final, fericit, desigur, ca în poveşti. Nimic mai greşit. Totul se termină. Poveştile apar şi dispar, iubirile la fel. Nu rezistă decât acelea care depăşesc bariera materială a lumii în care trăim. Cele în care spiritul se uneşte cu fizicul şi mentalul. Însă, doar timpul este cel care de obicei, decide. Nu destinul este cel care conduce viaţa. Ne-am născut cu liber arbitru. Suntem, aşadar, liberi să alegem calea. Am ales să fiu îndrăgostită de tine în fiecare zi, am ales să fiu cu tine în fiecare zi, în fiecare zi în care poate ne şi dezamăgim, în fiecare zi în care ne luptăm, tu cu mine, capricioasă, nervoasă şi misterioasă, eu cu tine, capricios, nehotărât, răsfăţat. Eu te aleg iar şi iar şi ştiu şi simt că şi tu pe mine. Important este că ne trăim povestea vieţii. Eu cu tine, tu cu mine!

Este urât şi dezamăgitor, cum, uneori, o iubire se poate termina dintr-o prostie, poate din cauza celor din jur, „amici” cărora le este ciudă că nu au o iubita ca a ta, „prietene” frustrate, care nu suportă să te vadă fericită şi care şi-ar dori măcar pentru o clipă să simtă ceea ce simţi tu sau poate din cauza altor factori care nu au legătură cu deciziile proprii, ci, mai degrabă, cu influențele celor din jur. Din păcate, trăim într-o junglă şi toţi luptăm pentru supravieţuire. Cel care reuşeşte să se adapteze învinge! Biolog fiind, este partea care mi-a plăcut cel mai mult din biologie, deşi nu împărtăşesc total spre deloc, teoria evoluţionistă. Am tendinţa să-mi imaginez, deseori, oamenii, ca pe nişte animale care luptă pentru o pradă. În general, femei care luptă pentru un bărbat. Aceste hiene care stau la pândă pentru a-l înşfăca atunci când îşi imaginează că e disponibil sau vulnerabil. De cele mai multe ori, pentru că nu dau doi bani pe cel pe care îl au acasă. De cele mai multe ori, femei care nu fac doi bani, dar care au o încredere maximă în ele. Un amestec de prostie cu tupeu şi cu determinare, legat de fixarea unui scop, de o ţintă bine aleasă. Toate ascunse sub o aparentă inteligenţă, de care se folosesc ori de câte ori este nevoie. Oare nu le-o fi spus nimeni că cei mai inteligenţi oameni sunt cei ale căror merite sunt recunoscute de alţii, nu de către ei înșiși?! Eu m-am văzut, întotdeauna, undeva, puţin mai departe de locul luptei, privind cu un amestec de milă şi scârbă, pentru că urăsc să-mi pierd timpul în războaie care nu au o cauză nobilă. Şi am fost judecată de multe ori de cei din jur pentru că nu am luptat. Am spus-o de nenumărate ori, nu recunosc termenul „luptă” în iubire. Dacă este luptă, nu este iubire. Ori, mereu am fost de părere că dragoste cu sila nu se poate şi că bărbatul este cel care va alege, în cele din urmă.

Mi-ai spus aşa, odată, nu demult, în cea mai frumoasă declaraţie de dragoste: Tu, femeie, eşti cea care îl poate schimba pe bărbatul de lângă tine. Pe cel care oferă dragoste cu împrumut, multora, cu cel care vede în ochii tăi reflexia dragostei supreme. Tu, femeie, surprinde-l. Fă-l să fie bărbat! Şi arată-i că dragostea ta nebună este de neînlocuit. Şi, din experienţă, îţi spun că aşa este: eşti de neînlocuit!

„În definitiv, asta înseamnă să iubeşti pe cineva. Să alegi pe cineva pentru că aşa vrei şi aşa simţi, nu pentru că nu ai altă opţiune. De trăit, putem să trăim fără oricine. Important e fără cine NU VREM să trăim. Important e fără cine alegem să NU trăim. Important e pe cine alegem. Iar şi iar. În fiecare zi. Mai bună sau mai puţin bună!!”

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu pe mine mă aştepţi?

Ai mei ani 40…

Nu mai pot

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,227 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro