Femeia care hotărăște într-o zi că nu mai vrea să trăiască cu firimituri

15 July 2021

Un canon pentru femeia care hotărăște într-o zi că nu mai vrea să trăiască cu firimituri. Care a iubit prea mult. Care și-a neglijat forța creatoare. Care s-a aflat în rolul de victimă. Care a deprins neputința, supunerea, pasivitatea. Stăpânită de gânduri negative, iubiri fără viitor, situații abuzive. Care a zăbovit prea mult în fața unor uși închise. Care a învățat perfect lecția supraviețuirii, dar a uitat să trebuie să înflorească. Într-o zi înțelege de ce are nevoie.

Să conștientizezi că persoana care te va însoți până la capătul călătoriei ești chiar tu, deci cea care necesită cea mai mare grijă și atenție este propria persoană.

Să investești în cele trei arii ale ființei sale: corp, minte și suflet. Deci să faci zilnic activități care să-ți susțină sănătatea trupului: mișcare, alimentație sănătoasă, somn odihnitor. Să-ți întreții mintea cu activități de cunoaștere, explorare, învățare, împărtășirea cunoștințelor. Să-ți cultivi latura spirituală prin rugăciune, meditație, muzică, activități artistice. E important ca investiția în cele trei arii să fie echilibrată, altfel încât să se ajungă la bunăstare personală.

Să-ți (re)descoperi talentele și să dai frâu liber impulsului creator, lăsând la o parte scuzele, teama de eșec, vocile descurajatoare din interiorul psihicului sau ale celor din jur. Să-ți manifești creativitatea este o modalitate de a-ți recăpăta vitalitatea și de a-ți crea un loc și un rol în lume.

Să-ți stabilești o țintă și să pornești încrezător spre ea. Orice țintă poate fi atinsă dacă e o dorință suficient de puternică și mai ești dispusă să transpiri puțin pentru asta. Dar neapărat să alungi gândul că vei fi fericită abia când vei ajunge acolo, procesul e la fel de important ca rezultatul. În timp ce urmărești un scop, fii atentă la ofertele care se ivesc, s-ar putea ca ceea ce ai nevoie să nu fie ceea ce vrei să obții, și astfel să ratezi șanse unice. Deci savurează din plin surprizele călătoriei.

Să încetezi să asocieze succesul cu lucrurile exterioare, precum poziție, căsătorie, reputație, bani. Esența sentimetului de împlinire constă să te simți bine, să fii fericită, iar sursa acesteia se află întodeauna în interior. Pentru a te simți bine e necesar să înveți să trăiești în prezent, e unicul timp pe care îl avem. Iar când înveți să fii în prezent, viața devine o succesiune de daruri, prilejuri, frumuseți, momente minunate sau lecții pe care le percepem mai puțin plăcute, dar întodeauna indispensabile pentru propria evoluție.

Dacă viața unei femei este ghidată cu precădere de cutumele societății, de vocile, (dez)aprobările, (in)validările celorlalți sau alte variabile din exterior – clar – această femeie îi lasă pe alții să-i hotărască viața. Dacă te recunoști, e timpul să-ți descoperi dorințele adevărate și să înceapi să-ți făurești propriul destin.

Eva Green, Miss G în Cracks (2009)

O femeie își redobândește puterea interioară atunci când este în contact permanent cu intuiția, stările, sezațiile, sentimentele sale; aceste sunt cele mai importante surse de informație în funcție de care ar fi bine să acționeze. Viața e o aventură, cu o multitudine de șanse, cu infinite posibilități de a-ți testa limitele proprii și cele din exterior, care deseori se dovedesc iluzorii când îți propui să le treci.

  1. Nu te mai lăsa influențată de trecut, acesta are putere asupra ta atâta timp cât îi dai importanță. Orice clipă poate fi momentul potrivit pentru un nou început, indiferent ce ai trăit până acum. Adoptă o atitudine constructivă. Orice ni se întâmplă este ceea ce am generat prin gândurile și acțiunile noastre, iar ceea ce ni se întâmplă nu este bun sau rău, este exact ceea ce trebuie. Bucură-te de experiențele plăcute, învață lecția din experiențele neplăcute, crezi în miracole și mergi încrezătoare mai departe!
  2. Nu te concentra pe lipsuri, fii recunoascătoare pentru ceea ce ai, dacă faci o analiză atentă a talanților cu care ești înzestrată vei realiza cât de bogată ești. Pune-i în valoare, culege roadele și împarte-le cu ceilalți!
  3. Rezervă-ți timp în fiecare zi să faci ceea ce îți dă o stare de bine. Orice ai face, fă-o cu pasiune, fără să te gândești la glorie sau la bani, fără să demonstrezi ceva cuiva, fără să vrei să impresionezi, toate astea sunt consumatoare inutile de energie și îți răpesc acel bien-vivre.
  4. Învață să spui ”nu” situațiilor care te nemulțumesc, relațiilor toxice sau plictisitoare, refuză cu hotărâre dacă asta crezi. Spune ”da” când asta îți spune inima. Nu există decizii greșite sau corecte, nu există momentul potrivit (cu condiția ca intenția să fie bună), propria determinare e cea care contează. Dacă ai în față o ofertă bună și alta foarte bună, ar fi păcat să o alegi pe cea proastă.
  5. Renunță să deții controlul asupra lucrurilor, lasă viața să curgă, vei fi uimită să constați că lucrurile întodeauna iau turnura potrivită atunci când nu te mai împotrivești. Unicul lucru pe care trebuie să-l controlezi este mintea, pentru că e un stăpân prost, dar ar putea fi un foarte bun servitor, dacă cultivi gânduri nobile.
  6. Nu te îngrijora pentru nimeni și nimic. Îngrijorarea ascunde frică și neîncredere în oameni și Dumnezeu. Fă bine fără să-ți însușești rolul de salvator, ajută-i pe ceilalți să se încreadă în propriile resurse, astfel încât să devină autonomi, iar nu dependenți.
  7. Mai presus de toate, iubește-te! Să te iubești înseamnă să te consideri la fel de demnă, valoroasă; având aceleași resurse de putere și divin ca oricare alt om de pe această planetă. Atunci vei putea atrage persoanele potrivite în viață, pe care să le  iubești autentic și iubirea ta să fie prețuită.

Trebuie să recunoaștem. Noi, femeile, ne construim o patrie, fiecare cu bucățica ei de pământ, plăsmuită după o noapte de vise sau după o zi de muncă. Și, puțin câte puțin, extindem acest teritoriu în cercuri tot mai ample. Într-o zi, el va forma un unic pământ, renăscut din moarte, Mundo de la Madre, o patrie psihică, coexistând cu toate celelalte lumi în condiții de egalitate. Este o lume făcută din viețile noastre, din plânsul nostru, din râsul nostru, din oasele noastre. Este o lume care merită să fie creată și în care merită să trăim. – Dr. Clarissa Pinkola Estes

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Pentru toate femeile de 60+, pardon, pentru toate femeile :)

Cum am ajuns noi aici?

Amintiri dintr-o altă viață (1)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro