Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Ferice de ei!

15 July 2020

Ei spun: dă-mi mintea cea de pe urmă; de m-aș întoarce… (în copilărie sau în adolescență sau în  altă etapă, fiecare unde crede că s-a produs un punct de cotitură sau de unde crede că i se trag toate), dar cu mintea de acum, ehee, ce-aș face…

Și aceștia, după mine, cred că-s niște oameni care au învățat câteva lecții, care pot pune mâna pe un pix cu care să mâzgălească pe o foaie de hârtie drumul pe care l-au parcurs, ce și cum s-a întâmplat, și unde anume pot face schimbări. Aceștia, în mintea mea, au trăit destul de conștient, astfel încât să poată spună cu certitudine, sau na, cu aproape certitudine, traiectoria vieții lor trecute.

Ferice de ei! Dacă e chiar așa cum spun, pentru că uneori, din repetiția faptelor lor, am impresia că vor face exact aceleași lucruri indiferent de câte ori s-ar întoarce. Dar, dar, important e să creadă ei, nu? Mai este neadevăr ceva în care crede cu tărie mincinosul?

Cum spuneam, ferice de ei, tare mi-aș dori să știu și eu cum au reușit, pentru că eu, poate doar forțată de vreo putere supranaturală, m-aș întoarce în trecut, în orice punct al lui. Dacă, însă, aș avea de ales, n-aș face-o vreodată.

©Sofya Okulova

Și poate pentru că, spre deosebire de aceștia de mai sus, eu n-am învățat nimic, ba mai mult, cred că odată știam mai multe, sau ok, poate nu mai multe, dar ce știam era parcă mai limpede, mai curat și, cel mai important, mai folositor. Nu m-aș întoarce să repet aceleași lucruri și mă declar, chiar, foarte mulțumită că nu este posibilă întoarcerea în timp pentru că în felul ăsta nu pierd singurul lucru, cred, pe care l-am obținut, învățat (spuneți-i cum vreți): obișnuința.

Am zis să-i spuneți cum vreți pentru că nu mi-e clar dacă am învățat-o sau dacă am primit-o ca pe-un premiu de consolare sau ca pe-o simplă diplomă de participare la viață. Depinde de ziua și de starea pe care o am. Uneori cred că timpul, trecerea firească a lui a făcut totul, iar alteori, dacă totuși vreau să-mi atribui câteva merite pentru amăgirea stimei de sine, spun că am avut și eu o contribuție. Dar nu bag mâna în foc, niciodată, pentru nimic, sau cel puțin pentru ceva ce ține de mine.

Cum spune proverbul „de ce aș da vrabia din mână pentru cioara de pe gard?”. Chiar n-am de ce. Plus că nemulțumitului i se ia darul – argument biblic! – or, mie asta mi-ar mai lipsi acum, să mă lipsesc de obișnuință.

Dar voi, dacă v-ați „luat pe bune” examenele, dacă v-ați făcut temele cu mâna voastră și nu cu a altuia, dacă nu ați copiat-o de undeva, cred că puteți face stânga împrejur, apoi să porniți pas alergător spre trecut pentru a-l retrăi. Putem duce scenariul mai departe, și pentru că mă simt generoasă, schițez două direcții. Prima direcție va schimba totul, evident, vă închipuiți și singuri că orice veți schimba în trecut va schimba și prezentul. Iar a doua direcție îți va permite să te întorci în prezent, după ce te însiropezi bine cu dulceața trecutului, fără să-l schimbi în vreun fel. Apoi alegeri, întotdeauna a fost vorba de afurisitele de alegeri!

Pentru cei care ar alege prima direcție, și pentru că lor le asociez un sentiment de mulțumire direct proporțional cu nivelul de învățare, aș avea o întrebare: cum este posibil, după ce-ai învățat atât de mult, atât de mult încât să poți fi cumva arhitectul propriei tale vieți, să vrei să renunți la tot? Iar pentru ceilalți care ar alege doar un fel de incursiune în trecut, nu credeți că ați arde gazul de pomană? Pentru că, pentru ce vreți voi, există de când lumea imaginația.

În fine, treaba fiecăruia. Și, una peste alta, și pentru că sunt o visătoare, dacă totuși va face cineva o astfel de călătorie, rog să-mi dea de știre, pentru că vreau să-mi trimit un bilet, sau dacă n-o să aveți prea mult bagaj, chiar mi-aș trimite un pachet. Cu mâncare.

Pe Simona o găsiți și aici

Toate articolele, aici

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Privește-o cât de independentă este!

Alte timpuri…

Cum gândește Herta Müller: ʺNimeni nu te poate sili s-ajungi ori să rămâi așa cum ai fost crescutʺ

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro