Îl iubeam prea mult pentru a nu-l lăsa liber

12 December 2014

Ioana DudaPe D. L-am cunoscut astă vară. M-am îndrăgostit iremediabil, la prima vedere, de fruntea lui. E atât de tânăr, încât viața nu a apucat să lase vreo urmă pe ea. Aș fi putut sta ore întregi să îi privesc liniștea și albeața frunții. O fi fost de vină și noaptea aceea de august, că are ea, vara harul ăsta de a-ți picura, pe nesimțite, iubirea în sânge. Numai te trezești îndrăgostit.

Fără să știu de unde vine, am văzut acolo, de la o tâmplă la alta, marea, cum se lovea de mal, liniștită, într-o după amiază molcomă de iunie. Apoi am aflat că e din Beirut. Mi s-a reconfirmat că marea lasă urme pe trupul și în sufletul celor care se nasc și trăiesc pe malul ei.

Apoi i-am iubit mâinile cu degete lungi, subțiri, de pianist. Dar ferme,hotărâte, frumoase,așa cum îi e și sufletul. I-am iubit dragostea pentru pământul lui: ”E greu acum la noi. Multă corupție, războiul din Siria, o grămadă de probleme cu refugiații sirienii care au invadat țara noastră. Gândește-te că noi suntem vreo patru milioane și există două milioane de refugiați. Dar știu că lucrurile se vor schimba. Când termin facultatea, mă voi duce acasă și voi lupta să schimb ceva. Vreau să trăiesc într-o țară normală. Unde e pace. Poporul nostru merită asta. Iubesc pământul acela. Vreau să mor acolo”. A decis să studieze în România, deși putea să o facă fără niciun fel de probleme în Beirut, pentru că e avid de cunoaștere. A ființei sale și a lumii.

beirut brad

M-a părăsit D. după vreo două luni. Nu voia responsabilități. Voia să fie liber. Am înțeles și l-am lăsat să plece. Fără lacrimi, scene și întrebări. Îl iubeam prea mult pentru a nu-l lăsa liber. Acum ne întâlnim și stăm ore în șir la povești. Și e așa de frumos. Pentru că alegem să facem asta, fără să fim obligați de vreun statut.

Îl iubesc pe D. de nu mai pot. E de ajuns să mă gândesc la el și mi se umple sufletul de blîndețe și căldură. El simte la fel. Dar știm amândoi că o relație amoroasă nu are sens. Niciunul dintre noi nu s-ar converti la religia celuilalt, iar eu, la fel ca el, nu mi-aș părăsi pentru nimic în lume țara. Been there, done that. Și am decis că aici vreau să mor.

Sunt nespus de fericită că l-am întâlnit. Datorită lui am aflat că limba arabă e o poezie. Sțiți cum îi spune iubitul dragei lui, dimineață: ”Sabbah al noor (citit nur) wal ward wal jasmine”. Adică: ”Bună dimineața lumină, trandafir și iasomie”. Cum e să te trezești în poezie, iar tu să fii muză? În fiecare zi să simți că ești singura femeie din univers? Ești lumina ochilor lui și floarea ce îi colorează universul. E cam bine, nu?

Folosesc arabii cuvântul ”iubire” atât de des încât la început am fost intrigată, crezând că nu îi dau importanța potrivită. Și apoi am înțeles. Ei fac artă de amorul artei. Sunt îndrăgostiți de frumos. Sunt iubăreți. Și declarativi. Chiar și bărbații, prieteni, își spun ”habibi”, adică ”iubire”. Fără nicio conotație sexuală.

El m-a învățat unul dintre cele mai dulci cuvinte pe care le-am auzit vreodată. Se unduiește limba pe cerul gurii și simți gustul mierii: ”helwa”, adică ”frumoasă”. Cuvântul ăsta e ca o femeie care lenevește pe malul mării, la soare, cu ochii închiși, cu mâna sub cap și zâmbește aducându-și aminte că deseară are întâlnire cu cel mai frumos bărbat pe care l-a văzut vreodată.

Datorită lui D. îi cunosc pe Fayrouz, Sabbah și Gibran Khalil Gibran, unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii. Vă recomand, dacă nu ați citit deja, cartea lui, Profetul. Muzică și poezie a adus D. în viața mea. Și mâncare bună. De la el am învățat că o lipie cu zatar, o cană cu ceai și o melodie a lui Fayrouz îmi pot oferi atâtea vise dimineața, cât să mă ajute să trec radioasă peste cea mai ploioasă și monotonă zi de noiembrie.

De la el am aflat că în Beirut, de Crăciun, în fața moscheii, se împodobește bradul, pentru că aproape 50% din populația Libanului e creștină. Acolo creștinii și musulmanii trăiesc în pace de zeci de ani. Cele mai multe femei libaneze nu poartă hijab, sunt independete și pasionale. Divorțează și își cresc copiii singure. Și nimeni nu le judecă sau etichetează pentru asta. Poartă fuste scurte, se aranjează și sunt cochete.

Multe m-a învățat D. Despre viață, despre lumea lui, despre spiritul arab. Îi mulțumesc pentru toate. În fiecare zi. Mi-a fost și îmi va fi pe veci iubit. Iar el mă va iubi întotdeauna. Mi-o dovedește acum mai mult decât oricând. A plecat acasă, în vacanță. Dar nu trece zi să nu îmi trimită poze cu Beirutul, marea și tot felul de mâncăruri delicioase, de îmi lasă gura apă. Pentru că vrea să mă facă bucuroasă.

Datorită lui am învățat că e posibil să iubești un bărbat, să nu fii cu el și să nu suferi pentru asta. Dimpotrivă. Să fii fericită văzându-l liber, cu aripile larg deschise, visând la viața ce îl așteaptă și împărtășindu-ți de bună voie și nesilit de nimeni toate bucuriile, tristețile, dubiile și întrebările lui. Iar când s-a întâmplat asta, mi-am spus: ”Ioana, ești o femeie norocoasă. Iubești un bărbat minunat”.

Pe Ioana o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Spune-mi DA

Alegeri de înger

Un kilogram de… bucurie, vă rog!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. julie / 27 December 2015 21:41

    Aoleu….. si ai muscat toate astea?!…. Ia zi-i ca mergi sa-l vezi la Beirut si ne povestesti pe urma…

    Reply
  2. gogu / 3 August 2015 14:34

    🙂 idealizat dar dragut. a plecat inainte de a vedea si reversul

    Reply
  3. alta / 3 August 2015 12:58

    Eu tot nu pot pricepe…poate ca am o problemă..e foarte frumos ce simțiți și spuneți,e minunat dar tot nu pot să înțeleg….cum să îl iubesc fără să îl simt în brațe,fără să fie al meu???nu pot să știu nici aici în casă dacă îl țin lângă icoană,dacă îmi aparține,dar să îl iubesc și să îi dau de bună voie drumul…mi se pare greu…va admir!!!

    Reply
  4. Maya Kora / 2 August 2015 21:52

    Povestea mea e aproape la fel… povestea mea de iubire cu un egiptean. “Datorită lui am învățat că e posibil să iubești un bărbat, să nu fii cu el și să nu suferi pentru asta. Dimpotrivă. Să fii fericită văzându-l liber, cu aripile larg deschise, visând la viața ce îl așteaptă și împărtășindu-ți de bună voie și nesilit de nimeni toate bucuriile, tristețile, dubiile și întrebările lui.” Acum o luna l-am eliberat, pentru ca a venit vremea sa zboare. Si sunt recunoscatoare pentru ultimele 20 de luni din viata mea. Pentru iubirea pe care mi-a daruit-o. Pentru prietenia care nu ne-o poate lua nimeni. Nu prea imi amintesc cum e cu prima iubire… dar cu ultima stiu clar ca nu e de gluma.

    Reply
  5. Gabriela / 2 August 2015 18:57

    Exista oameni cadou in viata fiecaruia: cadou pe cate ti-l faci singur. Exista prieteni cu care dezvolti o relatie mai presus de orice lucru lumesc. Exista oameni pentru care te bucuri de bucuria lor si ii iubesti mai presus de tine, fara a fi absolut nimic altceva.

    Reply
  6. daniela / 2 August 2015 15:32

    daca e asa chiar ca esti norocoasa Ioana

    Reply
  7. OVANA / 4 February 2015 21:36

    In viata noastra apar la cel mai potrivit moment oamenii de care avem nevoie atunci,care ne deschid noi orizonturi,ne fac sa traim ceva ce nu credeam posibil…..ii iubim,ii admiram,ne invelim cu dragostea si bunatatea lor….si ii lasam sa plece stiind ca vor fi pentru totdeauna in inima si sufletul nostru…
    Si atunci cand ne este greu este suficient sa ne gandim la ei,si trece…

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro