Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Lucrurile care trebuie spuse

8 April 2014

Din toate câte trebuie spuse, trebuie spuse mai mult cele ce au fost. Să vă spun despre Lupaşcu Iordache, străbunicul meu, pentru care simt mare admiraţie, tristeţe, chemare. De la mamuţa ştiu că era om gospodar, când zicea că-i albă, apoi albă era… chiar dacă era neagră. Avea animale, pămât, copii, soţie, şaretă, puşcă. Nu era chiabur, dar nici sărac. Fetele lui mergeau la şcoală încălţate cu ghetuţe, nu ca alţi copii, desculţi.

Bunic

Munca i-a fost viaţa. Cai, vite, gâşte, porci, toate acareturile, toate treburile erau împărţite,de la mic la mare, fiecare cât putea răspunde de treaba începută. Asta pâna în ziua aia blestemată în care ruşii – veniţi cu treabă, pe la sfârşitul Primului Război Mondial – crăpau de foame şi căutau animale de tăiat. Cineva “de peste apă” l-a trădat pe Iordache şi le-a spus ruşilor exact unde-l pot găsi să-i ia agoniseala.Într-o noapte, fetele care dormeau în podul şurii, când auzit hărmălaie prin ogradă, au dat fuga în casă anunţânu-l pe tata că-s ruşii la animale. Atunci el a scos puşca din tocul uşii unde-o ținea ascunsă și s-a dus să-şi apere avutul. Rău a făcut! Atâta l-au bătut ruşii cu patul armei “în chept” – cum spunea mamuţa mea – că după câtva timp a murit săracul. Cu patul armei lui l-au bătut, nu al armelor lor. A stat la spital, apoi a venit acasă, dar scuipa sânge mereu.

În ’23 a murit, era februarie 12, ger, avea 61 de ani. Străbunica Ioana a rămas cu 6 copii, săracă, din ce în ce mai mult, apoi a orbit și s-a dus și ea în’61, la 86 de ani. Copiii s-au împrăştiat prin lume, doar bunica mea a rămas în casa părintească și n-a vândut un metru de pământ, nici pe timpul foametei, când nu avea după ce bea apă.

Luminița PopescuAcum, locul acela e al meu. E colţul meu de Rai, la 100 de metri de pădure. Căsuţa nu e goală, e plină cu amintiri. Copiii mei ştiu că eu nu sunt de la Dorohoi, unde m-am născut, eu sunt de sub pădure.

-Ce ai, mamă, cu locul ăsta? De ce bagi atâția bani aici?

Nu banii, sufletul meu e acolo, da.



Citiţi şi

Știți care este „familia tradițională” cea mai durabilă din România?

Patria simulării generalizate

SOS copilul meu s-a apucat de fumat!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,462 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro