Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Mi-am luat rolul în serios, care va să zică!

18 March 2019

– continuare de aici

Se ridică anevoie din pat, făcând eforturi să se adune. Își făcu în grabă toaleta, se îmbrăcă și coborî să ia masa de prânz. Sufrageria era aproape goală. Se așeză la una din cele două mese aflate lângă fereastră și așteptă să îi fie adusă mâncarea. Fata care o trezise se înființă imediat cu un bol cu supă:

– Bună… ziua!, zise ea mai mult mecanic.

Elina, încă pe jumătate adormită, îi răspunse la salut la fel de mecanic.

– Ați dormit bine?, întrebă fata în timp ce îi punea supa în farfurie.

Elina tocmai se pregătea să spună că da, când simți un fior pe șira spinării, amintindu-și de spaima nopții trecute.

– Azi noapte, cineva a încercat să intre peste mine în cameră!, spuse ea grav.

– Aaa, nu vă faceți griji, zâmbi fata. E domnul Jean Baptiste!

– Și faptul că acum știu cum se numește trebuie să mă liniștească?!

– Chiar nu aveți de ce să vă faceți griji, adăuga fata detașat. E absolut inofensiv…

– Nu cred că ai fi fost atât de liniștită dacă ar fi încercat să intre peste tine.

– Nici n-ar fi avut cum. Cheile nu se potrivesc. Îmi pare tare rău că am uitat să vă previn.

– Și mie! M-ai fi scutit de o spaimă și de o noapte nedormită.

Fără a lua în seamă admonestarea Elinei, fata mai adăugă înainte de a se retrage:

– E tare nefericit. De când și-a… pierdut nevasta… stă la noi, iar seara, uneori, bea un păhărel în plus și… i se mai întâmplă să încurce ușile.

Elina servi supa îngândurată. Nu se aflase în niciun fel de pericol. Doar un… accident nefericit. Prin urmare, domnul Jean Baptiste locuia la han și suferise o tragedie din care încă nu-și revenise. Încercă să și-l închipuie, trist și nefericit de pierderea suferită și dintr-odată își aminti de Weber. Oare cum va reacționa acesta când va descoperi… dispariția ei?!

Felul doi mai mult îl frunzări, peste desert sări cu desăvârșire, mulțumi pentru masă, se ridică și plecă. În ultima vreme, constată ea, i se întâmpla să se afle în situații ca acestea, apăsătoare, în are atmosfera devenea brusc de nesuportat și simțea imperioasa nevoie de a se îndepărta și de a ieși la aer, la lumină. Așa procedă și de data aceasta. Ieși grăbită în stradă, pornind-o într-o direcție oarecare, ca și cum ar fi avut un scop anume. Cu cât se îndepărta mai mult, cu atât începea să se calmeze mai repede.

Zgomotul și agitația străzii îi făcu bine. Deși nu cunoștea pe nimeni, lumea care o înconjura o făcea să se simtă în siguranță. Începu să colinde străzile, lăsându-se dusă de pași, fără o țintă anume. Din când în când se mai oprea și se uita în vitrinele magazinelor, răspundea la salutul vânzătorilor ieșiți în stradă să-și întâmpine sau să-și ademenească mușterii, zâmbea copiilor și se lăsa dusă ca de un val, către niște tărâmuri necunoscute.

După o vreme, se mai liniști și rări pasul. La un moment dat, se opri în fața unei băcănii, neștiind încotro să mai meargă. Își făcu de lucru privind în vitrină, la produsele așezate cu grijă pe rafturi, în funcție de sortimente. Magazinul era gol. Nici măcar vânzătoarea nu se vedea. Pentru câteva clipe, mintea îi zbură aiurea. Băcănia aceea, gândi ea, arăta ca viața ei: toate păreau să se afle acolo unde trebuie, fiecare produs la locul lui, numai că localul era părăsit. Așa cum părea a fi acum și viața ei. Trăia, dar părea lipsită de viață, de un rost anume. De o direcție.

Privirea îi rămăsese pironită în colțul din dreapta al vitrinei. Când reuși să se adune, realiză că în fața ei se afla un mic anunț: Caut urgent vânzătoare! Fără a sta pe gânduri, intră în magazin. Ușa se deschise cu zgomotul specific al micilor magazine de provincie, un sunet mai degrabă ascuțit și hârșâit, culminat de clinchetul unui clopoțel agățat de tocul ușii, pus acolo pentru a anunța intrarea fiecărui client. Păși înăuntru puțin timidă, căutând din privire proprietarul. Preț de câteva minute nu se arătă nimeni.

Magazinul nu era nici mare, nici mic. Făcu câțiva pași, trecând în vedere produsele așezate îngrijit pe rafturi, fiecare cu prețul afișat pe câte un bilețel înfipt într-un mic suport. Îi plăcu ordinea, faptul că nu era nici praf, nici gălăgie, aerul acela de intimitate pe care-l transmit micile magazine de cartier, afaceri de familie.

– Bună ziua!, auzi de undeva, din spatele ei, un glas de femeie la fel de tânără ca și ea.

– Bună ziua!, răspunse Elina, întorcându-se în direcția de unde venise glasul. De după o perdea aflată în spatele tejghelei, apăruse o femeie cu o figură preocupată și îngrijorată.

– Cu ce vă pot servi?, întrebă ea.

– Am văzut acel anunț… bâigui Elina, nevenindu-i nici ei să creadă ce spune.

– A, ar fi minunat dacă m-ați putea ajuta! Știți, cel mic este tare bolnav, iar verișoara mea este plecată pentru câteva zile din oraș, la o nuntă.

Nu știu cum să mă descurc singură… Dar să știți că e doar ceva provizoriu, numai pentru câteva zile…

– Câte mai exact?, întrebă Elina, ca să spună ceva.

– Cinci zile numai. O să mai cobor și eu din când în când, dar știți, trebuie să stau mai mult cu el. A făcut febră și e și prea mic să-l pot lăsa singur toată ziua. Nu am cum să fac față și cu magazinul, și nici nu pot să-l țin închis atâtea zile.

– Prea bine!

Femeia se lumină toată, nevenindu-i să creadă că a găsit pe cineva să țină locul vânzătoarei.

– Sunt sigură că o să vă descurcați, adăuga ea grăbită, temându-se să nu piardă ocazia. Produsele au prețurile notate pe ambele părți, așa că vă va veni la îndemână. Apropo, eu sunt Monique, spuse ea, întinzându-i Elinei o mână micuță și delicată.

– Eu mă numesc Isabel, spuse Elina, folosindu-și numele pe care și-l luase în clipa în care coborâse din tren în micul orășel, întinzându-i și ea mâna. Cred că putem să ne tutuim, adăugă ea. Cred că suntem cam de aceeași vârstă.

– Desigur, desigur. Uite, aici e casa de marcat, îi indică Monique spre tejghea. E chiar simplu! Apeși cifrele, pe butonul ăsta adaugi, iar pe ăsta deschizi casa pentru a pune banii și da restul, dacă este nevoie. Programul e de la 8 dimineața la 8 seara, cu o pauză de prânz de o oră, două dacă este nevoie. În pauză mai pot coborî și eu, sper, dacă reușesc să îl adorm pe micuț.

– În regulă, spuse Elina, surprinsă și ea de repeziciunea cu care se întâmpla totul. Când să încep?

– …acum?!, întrebă Monique cu speranța în priviri, frecându-și disperată mâinile.

– Prea bine!, adăugă Elina.

– Nu-ți face griji, ai să vezi cât e de ușor. Dacă vrei, poți să numeri banii din casă. De dimineață și până acum nu am vândut decât două kilograme de făină și trei de zahăr. Și în fiecare seară las în casă câte două bancnote de zece franci și câte cinci monezi pentru rest. Cât despre salariu… vrei să te plătesc la finele celor cinci zile sau în fiecare seară?

– În fiecare seară, alese Elina, fără să știe de ce, provocând o oarecare îngrijorare Moniquei. Nu-ți face griji, nu am să te las de izbeliște. Dacă am spus că mă accept, rămân până îți revine verișoara, nu te las baltă!

Monique răsuflă ușurată și oarecum optimistă. În clipa în care se pregătea să mai adauge ceva, se porni un plânset strident de copil mic.

– Trebuie să fug! Dacă e ceva, mă strigi și cobor îndată.

– Bine, bine. Mergi la cel mic.

– Ai acolo, mai spuse Monique, gata să dispară în spatele perdelei și arătând cu degetul spre un mic cuier, șorțul și un baticuț cu care să-ți prinzi părul, după care se făcu nevăzută.

Elina, aflată de-acum în spatele tejghelei, își luă imediat rolul în serios. Își puse șorțul, își prinse părul cu baticul pe care-l găsi în buzunarul de la șorț, se aranjă puțin în geamul vitrinei din spatele tejghelei și începu să treacă din nou în vedere toate produsele afișate, încercând să memoreze prețurile. Totul i se părea ireal. Parcă trăia într-un vis, al cărui final nu și-l putea imagina. Deschise casa, numără cei câțiva franci pe care-i găsi acolo și notă suma pe o hârtie de împachetat. Rupse bucata și o băgă în buzunarul șorțului. În clipa următoare, auzi clinchetul clopoțelului. Pe ușă intra primul client din viața ei de vânzătoare. Aproape că o pufni râsul când se auzi gândind: viața mea de vânzătoare. Ce n-aș da să mă vadă Weber acum! Hmmm, tot cu gândul la el, se admonestă ea.

– Bună ziua!, spuse zâmbind. Cu ce vă pot servi?…

Până la finele zilei nu mai era mult. Se descurcase de minune cu cei câțiva clienți care călcaseră pragul micii băcănii. Întâmpinându-i cu zâmbetul pe buze, îi servise atent, schimbând câteva cuvinte cu fiecare în parte și urându-le o seară cât mai plăcută, ca o vânzătoare adevărată. Mi-am luat rolul în serios, care va să zică!

– citește continuarea aici

Guest post by Anna Marinescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Vara, până și tristețile par mai luminoase

La drum cu mama

Divorțez, zice tata

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Cristina / 27 September 2019 2:46

    Buna seara. E un fragment dintr-o carte? Cum se numeste? Mi-a placut foarte mult. Multumesc

    0
    0
    Reply
  2. Georgiana / 14 September 2019 17:24

    Unde gasesc continuarea?

    1
    0
    Reply
  3. Adela / 23 July 2019 23:03

    Continuarea?

    2
    0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro