De câte ori şi-a imaginat clipa aceasta? De multe ori, de nenumărate ori. Anii mai adăugau sau mai modificau pe ici, pe colo, amănunte, dar filmul în linii mari şi mijlocii e acelaşi de când era foarte mică şi se juca cu păpuşi. Rochia albă şi lungă cu trenă, voal şi pe cap o coroniţă, apoi buchetul de flori de câmp şi mănuşile de dantelă, a, rochia din dantelă şi ea, o biserica mică cu un preot bun şi multe flori la altar şi peste tot. Sigur o va însoţi tatăl ei, dar când era adolescentă a trebuit să modifice scenariul, căci tatăl într-o bună zi a plecat, nu, nu pe lumea cealaltă, ci tot în aceasta, dar la altă femeie şi la alt copil. Va vedea ea cine îi va ţine braţul în acea zi, când va fi să fie. Apoi EL aşteptând-o în faţa altarului. Înalt şi distins, frumos şi visător, nu blond, ochi închişi la culoare… aşa, cu mister în ei şi chiar cu uşoară tristeţe, un bărbat interesant. Iar ea, emoţionată şi fericită, păşind către EL. Drumul ăsta l-a refăcut de multe ori, căci i se pare cel mai frumos drum din viaţă. Petale de trandafir alb, oameni în stânga şi în dreapta care doar pe ea o privesc şi marşul nupţial care îi dau oricând fiori.
Clipa aceasta a venit târziu, dar a venit. Aşa a fost să fie, la 38 de ani, cine ar mai fi crezut, nu? Dar a venit, iar ea azi şi acum, în sfârşit, are cărăruia în faţă şi drumul cel mai frumos de făcut până la EL. EL nu e EL-ul acela, ci complet un altul, par doi străini, acesta este blond, mic de statură, plinuţ, ochi verzi şi ceva ani în plus.
Important e că se iubesc. Ea crede că se iubesc, dar nu-şi simte inima bătând ca în filmuleţul de când era mică. E un om bun, iar ea nu mai este chiar tânără. S-a şi săturat să întindă sălărașul de profesoară, iar el este un italian cu afaceri în România, cu bani. Nu, nu este o căsătorie din interes, îşi răspunde ea cu o înţepătură în inimă, ci un motiv în plus.
Şi păşeşte pe cărăruie însoţită de noul soţ al mamei… Aşa a fost să fie. Crede în destin. S-au cunoscut pe holul şcolii, fetiţa lui din a doua căsătorie era eleva ei, iar el o căuta, o aştepta în faţa clasei. El, într-o română-italiană, îi explică destul de nervos ceva, o oarecare nedreptate… o notă nedreaptă… iar ea a început să râdă în hohote. El s-a enervat mai tare, iar ea îşi continua nestingherită hohotul. Dacă ar întreba-o cineva de ce râdea… păşind acum maiestuos în rochie de mireasă, i-ar veni să râdă la fel. Italienii, când se enervează, sunt distractivi. Apoi, el venea des la şcoală, iar ea începea să se gândească la omul ăsta care vorbea în două limbi deodată.
Cunoaşterea propriu zisă a durat puţin, adică s-au întâlnit de puţine ori ca să-şi povestească una, alta. El era destul de ocupat, dar comunicau mult prin telefon şi internet, o legătură exista clar şi chiar emoţii şi sentimente. Aşa că în ziua când s-a prezentat cu un buchet enorm de flori şi cu inel de aur alb cu dimante şi s-a aşezat în genunchi s-o ceară de soţie, ea, pierdută complet cu firea, a zis DA. I-a dat bani, mulţi bani să organizeze nunta cum vrea, cum a visat, căci el ştie că toate femeile se visează mirese. În Italia e aşa. Şi în România, nu? Toate femeile din lume, în esenţă, sunt la fel.
Până la altar drumul i se pare infinit. Biserica e una mare, catolică, căci ea este catolică şi bine că el nu a făcut cununie religioasă cu celelalte două foste soţii, căci altfel ei doi nu s-ar afla azi aici. E un semn divin, Dumnezeu îi vrea binele şi sigur i-a ascultat rugăciunile, şi i-a văzut din înalt visul cu rochia de mireasă cu trena lungă…
Dumnezeu există şi e bun, iar ea priveşte la icoane şi la sculpturi, în ochii Fecioarei, îi caută privirea, dar Fecioara se gândeşte la problemele cu adevărat importante ale lumii. Ea se întreabă dacă va avea copii, se întreabă de fapt dacă îşi doreşte copii şi inima îi răspunde printr-o înţepătura că nu. Îl vede pe el aşteptând-o, elegant desigur, dar îi pare un necunoscut. Şi, dintr-o dată, o apucă groază.
Dacă atunci când va fi întrebarea cu vrei tu să-l iei de soţ pe, ea nu va spune DA-ul acela repetat în mintea şi în inima ei de atâtea ori? Ochii din stânga şi din dreapta o urmăreau şi unii zâmbeau, iar alţii nu, unii erau curioşi, iar alţii poate că puţin invidioşi. Nu este o femeie frumoasă, nu este foarte tânără şi a avut o viaţă plină de necazuri, iar azi se mărită cu un italian bogat. Nu-i chiar puţin lucru în orăşelul ei. Aşa că păşeşte hotărât, da, face un lucru bun. Preotul este un om în vârstă şi pare nerăbdător, parcă prea încet vine femeia asta. Cu ochiul lui format la multe cununii vede o mireasă ciudată, da, ăsta e cuvântul: ciudată. Aeriană, lunatică, se tot uită pe pereţi şi în ochii Fecioarei şi pare dusă cu gândul departe şi nu aici, aproape, unde e mirele. Trăim vremuri foarte particulare, reflectă bătrânul preot, este iubire puţină, iar oamenii se căsătoresc uşor şi tot uşor se despart.
Este şi va fi un mare mister pentru toţi cei prezenţi în această frumoasă biserica catolică, doar pentru Dumnezeu, nu, ce s-a întâmplat mai departe. Povestitorul scurtează şi spune doar că atunci când ea a fost întrebată dacă îl vrea de soţ, a răspuns că… nu.
Guest post by Gabi Mihaela Tîrtan
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu, nu toate femeile sunt c_rve. Unele sunt gheișe, hetaire, curtezane
Fiu, soț sau prizonier? Despre bărbatul adult captiv în simbioza maternă
12 mai 2025, la ora 19:55, Lună Plină în Scorpion (horoscop)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
