Azi, dragul meu, în sfârșit te-am îngropat! Cu flori și cu multe coroane așa cum știu că îți place ție! Să se știe doar că TU ai scris istorie, indiferent peste câte cadavre ai călcat. Fără număr, așa cum am știut mereu și le-am pierdut socoteala, dar nu am îndrăznit să îți reproșez vreodată ceva, că doar EU te iubeam necondiționat, ca o proastă ce eram! Dar azi, iubire, te-am îngropat, pentru că nu ai crezut vreodată că va veni ziua în care voi avea curajul să nu mă mai întorc! Dar a venit!
Mi-am trăit ultimii 4 ani din viață într-o luptă continuă, între iubire, ură și răzbunare. Căci ai apărut TU în viața mea și mi-ai dat tot Universul peste cap. Am ajuns ce n-ar fi trebuit să ajung vreodată: nesigură, vulnerabilă și cu inima cât un purice când era vorba de tine. Nu regret ce am clădit atunci când am crezut în tine, pentru că am clădit împreună în acele nopți în care ne băteam în idei, găseam soluții, râdeam și ne iubeam cu atâta pasiune ore în șir. Și, ah, ce pasiune! Aşa cum nu credeam că e posibil aici, printre pământeni!
Atunci s-a creat acel ceva care m-a mobilizat pur și simplu și nu am mai putut judeca. Cel puțin rațional, știu sigur. Dar TU ai fost mereu stăpân pe tine, mi-ai prins slăbiciunea și ai știut că voi face orice pentru tine, fie că e vorba de afacerile tale, de obiectivele tale mărețe în care să ți se audă numele, de nopțile în care las orice jos ca să vin la tine. Pentru că TU doar atunci ai timp, iar eu nu puteam rata faptul că tu, atât de important fiind, ți-ai făcut timp în agenda ta și pentru mine, femeia care te iubea necondiționat.
Și a continuat povestea asta până când lucrurile au scăpat de sub control: eram jucăria ta care aștepta un mesaj pe telefon în care să mi se spună ora la care ești disponibil. Și atât. Dacă eram de acord era bine, dacă nu, era bine din nou pentru că existau mereu alte variante. Și am acceptat și asta, deși mă durea fiecare compromis pe care îl făceam, fiecare decizie pe care o luam și îmi călcam peste principii și demnitate pentru că inima mea era prea nebună să mă asculte! Și de fiecare dată mă încărcam de la tine pentru că abia așteptam să te țin în brațe. Iar a doua zi începea iadul: ca și cum nimic nu ar mai conta, tu în partea ta, eu în partea mea, și apoi vom vedeam dacă, când și în ce condiții ne vom vedea din nou.
The day after, 1895, Edvard Munch
Am trecut și peste astea, sperând că o minune se va produce, că într-o zi ceva se va rupe în tine, că nu ești cum te văd ceilalți ci doar cum te văd eu: bun, ambițios, plin de idei și cu un farmec aparte, în ciuda aparențelor. Desigur, doar eu te-am văzut așa pentru că realitatea o știi și tu. Te uiți în oglindă, te vezi puternic, dar știi că ești imposibil de iubit și acceptat. De aceea nu poți și nu vei putea iubi vreodată pe cineva fără să jignești, fără să rănești și în final… fără să o alungi definitiv.
Recent, am făcut și ultimul compromise, pentru că am vrut să văd ce mai e pe la mine în suflet după atâta timp, după atâtea luni. La mine era bine, dar m-ai făcut să mă simt aproape singură, deși știai că sunt și voi rămâne o femeie pentru care comunicarea este esențială. Și acum m-am simțit singură cu tine! Ai muncit mult ca să se ajungă aici, nu?!!!
Citiţi şi O femeie cu alcool! Vai, ce ruşine!
Ți-ai dorit sau nu, ai câștigat! După toată agonia asta în care alcoolul și nopțile înecate în lacrimi mi-au fost prieteni de nădejde, fiind la un pas de a intra în spital, azi m-am ridicat mai mult ca niciodată. Dar lucrez la asta de ceva timp și am multe cărămizi puse! Ți-am aprins o lumânare și te-am îngropat! Pentru că nu vei putea să îmi oferi niciodată ceea ce merit. Apropo, acum știu ce vreau și nu te mai încadrezi, indiferent de ce vei face, dacă vei face vreodată ceva, deși mă îndoiesc. Nu ai făcut nimic, nu ai oferit nimic, nici bani, nici cadouri, nici flori, pentru că nu am pretins niciodată altceva decât prezența ta, dar ai primit TOT! Al dracu’ norocos!
Și tot acum, dragul meu, am ajuns la o concluzie și la o întrebare în același timp: dacă doare atât de tare o fi iubire?! Oare?! Ce fel de iubire?! Nu mai permit să mă doară vreodată ceva, indiferent de ce va fi pe mai departe cu tine, pentru că ai și sănătatea la pământ, dar nu vrei să fii deloc ajutat, așa că îți spun cu lacrimi de bucurie în ochi: Azi te-am îngropat, dragule! Cu flori și multe coroane așa cum îți place ție! Nu mă mai întorc niciodată, dar de numele meu vei citi mai departe pe prima pagină a revistelor, pentru că știi că am un nume clădit prin zeci de ani de muncă! Să-ți fie țărâna ușoară!
Guest post by Joy
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
