Aşa se pare. Nici ei înşişi, nici altora. Ne-a secat criza omenia? Ori nu e decât o trăsătură simptomatică şi întâlnită mai des la oamenii simpli şi săraci? Să fie mai multă generozitate şi compasiune, cu cât sunt mai puţine posibilităţile de-a ajuta? Să ne impresioneze şi să ne pese mai mult de orice fel de nevoiaşi, doar când ajungem şi noi în nevoi asemănătoare? Noii îmbogăţiţi sunt cinici şi uituci iar caritatea e folosită mai mult ca blazon sclipicios. Dă bine să fii binefăcător, dar anonimatul nu e pentru ei. Mai facem bine, buni români? Vezi aici.
Citiţi şi
Când vezi pe stradă un om plângând, nu trece pe lângă el ca pe lângă un gard ori un stâlp
Pe cât de frumoasă, pe atât de nefericită. Și povestea s-a sfârșit prost
