În memoria celor mai mulţi dintre noi, “Out of Africa” este, înainte de toate, un film marcat de prezenţa magnetică a doi actori ce fac parte din orice canon hollywoodian: Meryl Streep şi Robert Redford. Ecuaţia succesului de casă, în acest caz, este una familiară – o distribuţie perfectă, selectată de un regizor, Sidney Pollack, a cărui artă pune în pagină un discurs cinematografic impecabil. De aici, naşterea unei legende şi supravieţuirea unui mit. Efigia Africii coloniale, încărcate de exotism, se asociază, definitiv, cu cadrele largi ale zborului de avion ce oferă spectatorului perspectiva tainei unui întreg continent.
Ceea ce filmul ascunde, parţial, graţie acestui aliaj perfect de reţetă comercială şi decupaj narativ, este imaginea scriitorului care se află în spatele cărţii. Karen Blixen, (aceeaşi care semnează o serie memorabilă de texte, admirate de Jorge Luis Borges, cu un nom de plume straniu, Isak Dinesen ), rămâne, asemeni lui Joseph Conrad, un caz rar de transfer lingvistic şi cultural. Aristocrata scandinavă ce petrece aproape două decenii în Kenya britanică devine, printr-un accident al destinului, autor de expresie engleză.
Expatrierea înseamnă nu doar contactul cu o lume imperială in curs de modelare, ci şi intrarea într-o altă literatură. Blixen sfidează logica încremenirii intelectuale,oferind imaginea, deconcertantă, a unei fiinţe care se mişcă cu aceeaşi uşurinţă în mediul african, dar şi în saloanele europene sau americane. Blixen este, prin această combinaţie cosmopolită, unul dintre ultimii oameni ai lumii vechi. Curiozitatea melancolică ce transpare în “ Out of Africa” este reflexul firesc al destinului ce aduce împreună ceaţa Nordului şi impregnabilele fortăreţe naturale ale Africii. Misterul lui Karen Blixen rezidă, în cele din urmă, în această abilitate de a topi contrariile , investind cu sens o existenţă care pare să stea sub semnul paradoxului şi al aventurii.
Karen Blixen
Nostalgia.
La o lectură superficială, iar o asemenea abordare este încurajată de reducţionismele critice de extracţie post -colonială, textul african al lui Blixen poate fi încadrat fără dificultate în categoria bine documentată a memoriilor/ romanelor epocii imperiale. O dată asumată această privire atentă cu precădere la contextul istoric şi la dinamica prejudecăţilor eurocentrice, literatura este redusă la o sumă de depoziţii ce reconstituie profilul unei vârste a rasismului şi paternalismului colonial. Oricât de interesantă în articulaţiile ei de sensibilitate, Blixen nu poate trece testul ultim al “corectitudinii politice”. Natura eminamente “reacţionară“ a proiectului colonial şi a tuturor producţiilor generate de el este una dintre dogmele ce domină mediul cultural “progresist”, şi nu numai.
De pe un alt versant, această lectură angajată politic nu face decât să fie reversul unei lecturi interbelice, ce miza pe decelarea grăuntelui de exotism accesibil cititorului occidental mediu. Apărută în 1937, în contextul generalizării unei atracţii în raport de Africa tuturor misterelor, cartea lui Blixen a apărut multora ca un jurnal al unui colonist inteligent şi educat, dar nimic mai mult. Între aceste extreme procustiene ale neînţelegerii critice, textul lui Blixen îşi conservă capacitatea de a retrezi spectrele poetice ale unei lumi extincte.
Denys Finch Hatton
Structural, cartea lui Karen Blixen propune un tipar muzical şi pictural care trece dincolo de corsetul realismului autobiografic.Scriitura impresionistă a lui Blixen este atentă la detaliile ce par neatractive celui care nu posedă un văz educat cultural. Întoarcerea simfonică spre citatele poetice este gestul prin intermediul căruia prozatoarea îşi marchează apartenenţa la un teritoriu al tradiţiei. Universul pe care îl cartografiază comunică, prin aceste vene intertextuale, cu un spaţiu occidental al memoriei. Africa lui Blixen este contemplată cu ochii celui care duce mai departe mirările europene în faţa unui paradis ininteligibil. În acest mediu cosmopolit şi decadent al Kenyei coloniale, mediu ce este un microcosmos al Occidentului însuşi, Blixen are alura stranie a unei fiinţe ce sfidează standardele comune. O viaţă de familie ratată este convertită de Blixen în ocazia explorării potenţialităţilor libertăţii individuale. Provocarea este punctul de plecare al unicităţii traseului său biografic.
Memorial al unei experienţe ce forţează limitele de cunoaştere şi de sensibilitate ale europeanului cultivat, “Out of Africa” este textul elegiac închinat unui spaţiu ce închide în sine un mister imposibil de descifrat. Expansiunea “ civilizaţiei” este şi sfârşitul ordinii care nu încetează să o fascineze pe Blixen. Rezerva ei ironică faţă de eforturile misionarilor de a-i “educa“ pe localnici decurge din această deschidere empatică pentru o existenţă care nu se poate topi în tiparele occidentale. Pământul Africii pare să reziste acestui efort cartezian de a ordona, clarifica şi explica.Limba însăşi a europenilor este incapabilă să sesizeze infinitele nuanţe ale unui limbaj african care trăieşte în afara scrisului, în relaţie directă cu memoria colectivităţii. Nimic din miturile epocii nu transpare în textul lui Blixen. Relaţia cu africanii ce populează proprietatea sa nu este imaginată în termenii unui paternalism colorat rasist. Dimpotrivă: ceva din melancolia Nordului trece în acest ataşament care aduce împreună fiinţe atât de diferite. Graniţa incomunicabilităţii este trecută graţie emoţiei umane pe care proza lui Blixen o consemnează, fără emfază şi în afara oricărei tentaţii melodramatice.
Simbolic, englezii către care se îndreaptă Blixen ca spre un liman în această experienţă de pionier sunt doi excentrici , doi aventurieri însemnaţi de o pecete post-romantică a neliniştii şi rătăcirii. Berkeley Cole şi Denys Finch Hatton sunt, în rama textului lui Blixen, urmele unei Anglii care a fost, a unei Anglii premoderne şi fascinate de eroismul ce sfidează logica implacabilă a capitalismului. În această relaţie care îi uneşte cu pământul Africii şi în moarte, Blixen citeşte semnul unui destin. Aviatorul-călător Finch Hatton este una dintre aceste fiinţe care întoarce spatele Europei natale, căutând, zadarnic, un loc care să fie al său. Pasiunea aeronautică este expresia acestei existenţe scindate, dominate de o nelinişte imposibil de domesticit.
Sfârşitul lui Denys este şi sfârşitul Africii lui Karen Blixen. Inima Nordului îşi etalează, în acest ultim capitol, vibraţia melancolică. Există o nuanţă de tristeţe rusească în descrierea îndrăgostită a lungii despărţiri de fermă şi de continent. Mormântul pe care îl lasă în urmă Blixen, acel mormânt sălbatic al lui Finch Hatton, vegheat totemic de leii care îl vizitează, se confundă cu substanţa lumii care trece, progresiv, în textul pe care îl scrie Blixen. ”Out of Africa “ este o carte dedicată acestui timp care distruge şi alungă din paradis, lăsând celui care supravieţuieşte doar consolarea amintirilor. Despărţirea de Africa este acceptarea trecerii care nu mai poate fi amânată. Literatura recreează, prin liniile fragile ale cuvintelor, gramatica dispărută a fericirii.
Pe Ioan Stanomir îl găsiți ad integrum aici.
Citiţi şi
“Dacă vrei să fii fericit, fii!”
Mi-a fost dor și am mai riscat o dată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
