Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Pe domnişoara învăţatoare dintr-a-ntâia nici acum n-am iertat-o

12 November 2019

1998. Aproape de sfârşitul primului meu an şcolar. Îmi plăcea la şcoală mai mult decât oricărui coleg. Credea învăţătoarea că mă ciomăgesc ai mei acasă, că altă explicaţie nu era pentru entuziasmul meu exagerat. De fapt, eu având fraţi cu 10 ani mai mari decât mine, am crescut văzându-i pe ei citind şi scriind şi atât mi-a trebuit. Curioasă de fel, mereu o băteam pe soră-mea la cap să mă înveţe ba câte o literă, ba o cifră, astfel încât primul an de şcoală a fost floare la ureche. La frate-miu n-aveam trecere, că pe el trebuia să-l oblige săraca mama să scrie câte o temă, darămite să mai aibă chef și de întrebările mele. Chiar şi aşa, mereu se lăsa cu ameninţări şi episoade întregi de telenovele sud americane în care el era MEREU sclava Isaura fără de vină, terorizat de calcule şi Istoria Românilor. Mă rog, ideea e că-mi plăcea la şcoală şi-mi idolatrizam învăţătoarea, şi aveam impresia că-i sunt și eu dragă. Aveam 10 pe linie şi era mândria mea cea mai mare. Şi acasă mă jucam de-a şcoala cu păpuşile sau cu copiii vecinilor.

Ultima zi de şcoală a venit mai repede decât mi-aş fi dorit eu, dar na, nici vacanţele nu-mi displăceau, aşa că nu era bai mare. A urmat secunda fatidică în care domnişoara învăţătoare mi-a dat carnetul cu notele și mediile actualizate pe tot anul. Aveam dintr-odată un NOUĂ la matematică. Dar nu am dat nici o lucrare. Şi nici la tablă nu m-a scos vreodată şi eu să nu ştiu ceva. Şi media mea, din 10 imaculat devenise 9,96 şi pământul mi-a fugit de sub picioare. Am încercat să întreb cu ce am greşit, fiindcă eram convinsă că eu nu meritam nota aia şi că mi se făcuse o nedreptate. Și cum învăţătoarea nu m-a băgat în seamă, i-am zis la revedere, eu plec la mama. Şi am ieşit. Plângând. Făceam vreo 5 minute până acasă, atunci cred că în două minute am ajuns. Tot drumul am suspinat de zici că-mi mâncase pisica papagalul (avea să se întâmple şi asta în vara următoare, lucky me).

Stăteam la casă. Poarta de tablă, vopsită în verde aprins avea două încuietori. Un zăvor pentru pe zi. Băgai mâna printr-o găurică si trăgeai de el, toţi aveau la fel, chiar şi hoţii. Nu i-am înţeles utilitatea niciodată. Poate că zdrăngănea destul de tare şi îţi dădea ceva timp să găseşti făcăleţul de prin dulapuri până ajungea prădătorul în casă. În fine. Al doilea zăvor era pe la nivelul picioarelor. Și ăla la fel, nivel de securitate -10. Că gardul cu totul avea vreun  un metru. Dac-aveai noroc de un hoţ mai răsărit, păşea peste gard, nu era nevoie să-l sară. Eh, cu toate astea, mama se baricada în casă de fiecare dată când noi eram plecaţi. Se ducea să deschidă ‘poarta jos’ doar dacă urla cineva destul de tare cât să-l audă ( sonerie ecologică, versiunea 1.0 ). Mă gândesc şi acum ce o fi fost în sufletul ei când mi-a auzit răgetul amestecat cu bătăile cu picioarele în poarta de tabla subţire care se auzeau şi în străfundul iadului.

Am bâiguit acolo ceva cum că învăţătoarea era proastă, rea şi incorectă, şi vreau ca mama să se îmbrace şi să vină cu mine înapoi la şcoală să-mi apere onoarea şi media. Mama era mai supărată că am vorbit eu urât şi că nu-s respectuoasă vis-à-vis de “domnişoara”. Ceva mirosea a conspiraţie de la o poştă. Am aflat atunci că a mea mamă mă trădase. Ştia tot. Eram singura cu 10 pe linie şi cum eram doar clasa întâi, s-a hotarât la şedinţa cu părinţii că ar fi mai ok dacă măcar 3 copii ar lua premiul întâi. Că meritau si ceilalţi puţină apreciere şi un imbold pentru anii următori. Aşa ca m-au sabotat pe mine. Eu, care muncisem tot anul pentru notele mele. Le-au dat motivaţie celorlalţi, dar pe a mea au ucis-o, atunci și acolo. La ședinţa aia. Pentru că am înţeles că nu-i de ajuns să munceşti pentru ce vrei, dacă nu se aliniază astrele în favoarea ta. Şi asta nu ţine doar de cât eşti tu de bun sau de pregătit, e nevoie şi de o şansă.

Mamei i-am promis că nu mă mai duc la şcoală şi că, dacă mă obligă cumva să mă duc, n-o să mai învăţ nimic. Nu-i nevoie să zic că m-am dus şi la şcoală, şi am şi învăţat cât am putut eu de mult. Dar nu mi-a mai păsat de note. Selectam ce-mi place mai mult şi mă concentram pe aia. Am iubit în continuare şcoala şi am întâlnit o grămadă de profesori dedicaţi şi care mi-au conturat personalitatea şi principiile. Dar pe domnişoara învăţatoare dintr-a-ntâia nici acum n-am iertat-o. Mi-a dat o lecţie de viaţă mult prea devreme, pe care nu m-a ajutat să o înteleg şi să o procesez cu mintea mea de copilă de opt ani.

Dar vă spun, dacă pe mine viaţa mă pune vreodată în vreo şedinţă d-asta, ÎI BAT pe toţi! Fiu-meu are un avocat de nădejde, poate să înveţe cât vrea liniştit, îl apăr eu!

Citiți și Gesturi care ne înspiră: tu știi ce mai face învățătorul tău?

Guest post by Elena

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

O poveste terapeutică

Bărbații nu dansează. Bărbații beau bere și se uită la fotbal

Rușine cu voi!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro