Pentru prietenele mișto ale Petronelei

24 October 2014

Radu Tudor CiorneiIeri, pe cînd îmi făceam rondul printre scrierile peisajului virtual, am dat în Catchy peste două articole. Unul scris de Ovidiu Ivancu, iar altul de Petronela Rotar. Ambele bine scrise, însă numai unul generase un “buzz” consistent pe facebook. Unul aplaudat, comentat și distribuit cu mare satisfacție de către femei, altul ascuns în cvasianonimatul din dreapta paginii, la categoria “și altele”. Unul cu zece mii de like-uri, altul cu cîteva sute amărîte. Ambele abordează teme foarte trendy din catalogul eternei controverse a relației dintre sexe, însă doar unul m-a făcut să îmi scot pălăria. Articolul lui Ovidiu atinge cu eleganță de prestidigitator problema spinoasă a dispariției pasiunii în cuplu în contextul presiunii sociale exercitate asupra cuplurilor care muncesc și au și copii în același timp. Diferență e clară încă din titlu: pe cînd Ovidiu se întreabă elegant “Unde ne dispar iubitele ” Petronela afirmă răspicat “Nu cred în bărbații însurați“.

Pe Petronela o știu de ceva vreme, era imposibil să rămîi în afară isteriei furtunii de aplauze create de lansările ei de carte și a întîlnirilor lacrimogen-efuzive cu admiratoarele ce se regăsesc plenar în scrierile-i. Mi-a plăcut, la început, stilul ei alert, franchețea povestirilor, duritatea și reziliența sa. Petronela Rotar e o femeie frumoasă, conștientă de frumusețea ei, deșteaptă și răzbătătoare. O femeie adorată de semenele ei care o gratulează constant și consistent cu sacoșe pline de adjective și exclamații admirative. Însă, încet-încet, am văzut-o căzînd pe panta egolatriei, misandriei și a judecăților globale. Știu că e foarte greu să reziști tentațiilor dîmbovițene pe care ni le întinde generoasă gloriola generată de ovațiile unui cor de muieri care aplaudă și fluieră mai abitir ca la meciurile Rapidului atunci cînd eternul feminin aplică niște palme răsunătoare masculior luați că ansamblu.

Muieret care te copleșește cu ovații cînd creezi cuvinte de genul “coaieless“, te laudă deșănțat sub fiecare fotografie și sub fiecare bă*ină din existența cotidiană de single mom with balls, dar povestită cu un talent demn de Elizabeth Gilbert. Pentru că asta e Petronela. Elizabeth Gilbert a României. Nu am să va spun cine este Elizabeth Gilbert, cei care nu știți – ferice de voi! Petronela, însă, e femeia frumoasă, deșteaptă, talentată, sportivă și devreme acasă care povestește NUMAI despre ea, care e mirosită la fund de hoarde de masculi imbecili ce încearcă să o agațe internautic, iar ea îi castrează din două vorbe, apoi îi plesnește cu boașele sîngerînde peste față.

love

 În contextul actual în care misandria e aplaudată la scenă deschisă de femei pățite și trecute prin dezamăgiri conjugale sau cvasimaritale, Petronela hrănește din plin ego-urile lezate ale unei categorii de cititoare mereu flămînde de amănunte picante. În ea se regăsesc aplaudînd mii de femei frustrate care cred că și ele sunt la fel de frumoasedesteptetalentatesexyindependente, dar, pentru că masculii e porci și se ocupă numai cu vizionatul de meciuri, scuipatul de sămînță, scărpinat la coa*e și grohăieli (asta cînd nu rup inima susmentionatelor preaminunate), ele rămîn singure, contemplînd viața din turnul lor de fildeș, unde abundă eleganța, bunul gust, judecata, mătura, frumusețea simplității. Toate, bineînțeles, contrastînd cu imaturitatea celor din regnul definit și expus de Petronela: coaieless.

Dar să o lăsăm pe autoare să ne vorbească: “Am câteva prietene singure, divorțate și mișto. O bucată babană din viață, eu însămi am făcut parte din această categorie. După ce treci de 30 de ani, șansele să găsești bărbați superbi, inteligenți, manierați, rezolvați psihic, gladiatori în pat și liberi sunt zero. Zero. Toți bărbații mișto sunt luați. Ăia care rămân, de cele mai multe ori, au o problemă. Ori încă locuiesc cu mama, ori i-a lăsat de curând nevasta/iubita și suferă aprig și cu muci după ea, ori sunt niște pierde vară cu care mai bine nu te încurci.

Dintru-nceput Petronela sapă un hău cît groapa Marianelor între fetele mijto (între care se număra, bineînțeles, și ea) și neterminații care populează piața relațiilor. Fetele sunt de la super OK în sus, iar ei niște ciurucuri tarate, plini de probleme, de boli, de bube și, colac peste pupăză, dependenți (mvai!) de țîțele scrofuloase ale bătrînelor și enervantelor lor mame. Înșiruirea de calități pe care trebuie să le aibă bărbații ăștia care s-ar porivi de minune cu fetele mijto și libere e absolut impresionantă. Mă distrează la culme faptul că în mod voit a lăsat la o parte chestia care cred că e subînțeleasă: independența financiară. Iar chestia cu rezolvatul psihic, în contextul povestirilor generoase ale autoarei, m-a făcut să slobod un hohot homeric. Prietenii știu de ce. Sunt fascinat de o bună bucată de vreme de modul în care numeroase femei de vîrste cît de cît apropiate (cam între 30 și 50 de anișori), cu grupul de suport aferent, încep să creadă că ele chiar sunt opusul masculilor debili prezentați de Petronela. De ăia, din regnul coaieless, regnul immaritabilis. Adică ele sunt, dragă Doamne, femei nu cu una, ci cu două sau chiar trei perechi de cojones ce le atîrna greu în prohabul umflat al blugilor skinny pe care și-i poartă prin tîrg cu mare mîndrie. Long story short: ele – niște ladies, ei – niște tîrîie p*la.

În continuarea expozeului, onor Petronela începe să dezvolte motivele pentru care a lăsat ouăle la clocit cîteva săptămîni bune înainte de a le sparge în capul infamei categorii. Să luăm aminte: “Toate prietenele mele singure, divorțate și mișto atrag stoluri de bărbați enervant de puțin însurati și fooooarte nefericiți în căznicie. Care nu au de gând să divorțeze, dar au de gând să mai iubească cel puțin o dată, mai ales că trec prin cumplita criză de patruzeci, care se știe că este o boală necruțătoare, care a făcut nenumărate victime. Printre femei. Eu însămi am fost o astfel de victimă, nu mă dau neatinsă de molimă.

Se poate observa la o privire superficială franchețea stilului direct al mărturisirii dublată de încadrarea sinelui în conștiința colectivă a victimelor. Căci asta sunt ele. Niște victime ale unor prădători alunecoși ce atrag cu promisiuni concupiscente suflete pure, ființe de lumină, ce mai la deal la vale! Aici, trebuie să recunosc, există legiuni întregi de bărbați care de cînd lumea și pămîntul păcălesc niște găini cu aceeași placă învechită. Că sunt nefericiți, că divorțează curînd, că scorpia nu îi înțelege și în chiloți au plase de păianjeni pe care poate să se urce însuși Spiderman Magnificul. Da. Există. Și nu puțini. În cazul în care fantele minte ca o precupeață că nu e căsătorit atunci e clar: omul e o jigodie. Dar acum stau și mă întreb: în splendoarea și inteligența voastră, azaleelor, miștoacelor, luminatelor, frumoaselor și deșteptelor, și cum vă mai place vouă să vă gratulați pe sub poze vechi și noi pe facebook, și pe unde va prindeți una pe alta, în toți acești ani de viață nu ați auzit NICIODATĂ de trucul asta? În lungile conversații pe care le purtați prin cafenele, tîrguri și lansări de carte, nu v-a trecut pe lîngă urechi vreo poveste asemănătoare? Nu ați văzut vreun film sau n-ați citit în vreo carte o aventură tristă cu o tînără femeie căreia îi lucește inocență și tinerețea în priviri, ca apoi să fie sedusă și abandonată de zmeul urît, bubos și mincinos ? Haida-de ! E cel mai vechi truc din tot manualul de seducție, e lecția numărul unu din abecederul fantelui căsătorit și totuși hoarde de bărbați nu au nevoie să dea vreodată pagină și să ajungă la lecția numărul doi.

Oare de ce? Din ce motive absconse și de nepătruns nu își fac visuri de cuibărit alături de melteanul cu moacă pătrată, gen Victor Slav, cu pătrățele pe abdomen, care are mătărînga la fel de tare ca bicepsul, și poate presta în alcov mai dihai ca Spartacus, așa cum scrie Petronela în descrierea bărbatului potrivit pentru femeile mijtoace libere și divorțate? De ce, după trei cupe de Mojito și două de Sex on the beach, nu le mai interesează nici cultura, nici rezolvările freudiene sau jungiene ale armăsarului, ci plătesc în viteză taxiul către hogeacul de o noapte? Pentru că atunci ELE decid. Însă, dacă biletul de loterie cu omul foarte însurat (și din întîmplare foarte stabil financiar) nu le iese, de ce chiraielile din care se desprind cel mai bine cuvintele ” victimă” și ” monstrul” se aud încă de la Chitila și Periș ?

Sunt sătul de ipocrizie și de judecăți globale, de la oricine ar veni ele. Pentru fiecare femeie realistă și cu bun simț, care are capul pe umeri, ce vrea să dea și să și primească înțelegere și afecțiune, sunt sigur că există un bărbat pe potrivă. Așa cum pentru fiecare fată mijto care vrea (eufemistic vorbind) nici mai mult nici mai puțin decît masculul ce e echivalentul unui Ferrari, dar ea nu are nici măcar bani de benzină, se va găsi un vulpoi care să îi sucească gîtul și să o lase cu ochii lăcrimînd amar în soarele arzător al singurătății. După care va susține sus și tare, a mia oară, că ea nu face niciun fel de compromisuri. Pînă cînd, sastisită de așteptare, se va cupla cu un taximetrist solvabil și va citi, lăcrimînd, articolele scrise de femei cu c*aie.

Estimp, o femeie deranjant de normală, poate și ea divorțată, dar nici pe departe atît de mișto precum Petronela și prietenele ei, va adormi zîmbind în brațele unui bărbat. Nu știm dacă e superb, inteligent, manierat, rezolvat psihic sau gladiator în pat. Dar e al ei. 100% al ei.

PS: după toate sentimentele generate de articolul Petronelei Rotar, citirea articolului lui Ovidiu Ivancu e ca sărutul lui Vodă acolo unde a scuipat boierul.



Citiţi şi

Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm

Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri

Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. picatura / 28 October 2014 11:58

    nene autorule, ti se pare corect sari la gatul dnei in halul acesta? mi se pare o totala lipsa de fair-play….
    cu riscul de a ma autoplagia…. si pentru autor si pentru restul…ce aveti dom’le cu viata privata a femeii? cand va pierdeti argumentele sariti gardul in ograda-i?
    e un autor de texte, ca milioane de altii. una e sa-i comentezi stilul mai mult mai mai putin populist…alta e sa te apuci sa-i diseci viata. e jenant! nu mai e critica! e balacareala!

    si, oricum te-ai apuca dta sa efectuezi analize de psihologie sociala si dinamica de grupuri o faci excluzand complet normele, cutumele si valorile romanesti in materie de familie. rezulta o cocina.

    daaaaaaaaaaaar : mananci si dta o paine. si-ti creste si cota de piata

    @lilia brava!
    @nu conteaza : trece maica si perioada asta

    Reply
  2. Lilia / 28 October 2014 9:24

    Sunt multi barbati cum ii descrie Petronela asa cum sunt multi barbati misto in adevaratul sens al cuvantului.
    In fodn, fiecare femeie atrage un anume gen de barbat si ar cam trebui sa fim constiente de asta. Barbatii pot fi cum doresc ei, daca femeile cu grad mare de rezilienta ii accepta si cultiva, problema lor.
    Cred ca se bate un pic prea mult moneda pe chestia asta, dar in fond uite cum are si Petronela o paine de mancat si o liota de tute de isterizat.

    Reply
  3. Nu Conteaza / 26 October 2014 11:51

    Aveti dreptate domnule Ciornei

    Sunt o femeie de peste 30 de ani, divortata si nemisto, cu un minor in dotare. Si sunt nemisto, nu fiindcă nu aș deține arsenalul femeii misto contemporane, ci fiindcă sunt amară. Și nu sunt amară la adresa bărbaților superficiali scuipători de semințe, fiindcă ei atâta pot, ci la adresa mea, fiincă mi-am permis să fiu obedientă, ințelegătoare și lacrimogenă cu un astfel de exemplar. Și fiindcă am invățat despre mine că pot să mă autosetez sa simt orice, să mângâi pe capușorul micuț, dar incăpător, orice broscuță, simțind plenar că e un prinț.
    Ziceți dumneavoastră că femei mai puțin mișto, adorm zambind in brațele unui bărbat, doar fiindcă sunt mai puțin pretențioase. Vă spun eu că numai cineva complet lipsit de inteligență si autocontrol isi creste pretențiile de-a lungul vietii. La 20 de ani da, visezi la calități exceptionale ale unui potențial partener, fara sa iti pui intrebarea daca tu ai ceva de oferit. La 30 si ceva, cred ca m-as multumi cu cineva care are bunul simt sa nu ma judece dupa trecut-ca-s divortata ( acordandu-mi minima incredere a capacității de a invăța din propriile greseli) , care, in cele cateva ore pe care le petrece cu mine intr-o saptamana, are bunul simt sa poarte o conversatie decentă, ignorând oferta de programe TV, care are un anturaj cu preocupări constante mai interesante decat meciurile si berea si care are bunul simt sa isi rezolve problemele de libidou si sa nu considere ca a dorința unei femei indragostite de a beneficia de un orgasm la o saptamana este de-a dreptul nimfomanie.
    Sunt amara fiindcă mi-am permis să mă obisnuiesc atât de tare cu grobianismul, incat atunci cand zilele trecute un prieten dezinteresat mi-a deschis portiera din dreapta, m-am dus senina la volanul masinii bietului om, crezand ca de fapt vrea sa conduc eu.
    Si nu, nu vreau nici sa aiba patratele, nici sa aiba carute de bani ( imi pot cumpara singura cele necesare, multumesc, si nici nu am pretentii de imbogatire subita), nu vreau nici sa ma ia de nevastă maine si nici sa ma acopere cu flori, că n-am murit incă. Vreau doar sa priceapa că sunt genetic diferita de el prin apartenența la genul feminin, sa-mi ierte stângăciile, sa-mi ierte august derapajele patetice ( stiind ca nu am cojones-garanția suprema a echilibrului si ratiunii) si să faca glume inteligente.
    Si nu cred ca barbatii nu pot aprecia o femeie ca mine, ci cred doar ca unii dintre ei nu pot deloc, nimic. Fiindca inainte de exemplarul despre care am povestit mai sus, am intalnit o seama de oameni ( fara gen) obisnuiti, cu calitati si defecte, dar care nu incercau sa-si rezolve frustrarile umilind un om care si-a permis cheltuiala sa ii primească in viata lui. Si fiindca beau o cafea fara probleme cu cei cativa barbati din trecutul meu, fara resentimente, ci chiar cu placere, toti fiind oameni obisnuiti, care nu au pretentii ipocrite de obedienta musulmana, barbati care mi-au oferit mai mult decat prezenta lor tacuta intr-o câte o sambăta in care baietii nu ieseau la bere.
    Si sunt inca singura, fiindcă m-am autodezamagit, fiindca mi-am permis sa-mi recunosc mie că mirajul orizontalelor frumos rezolvate si mirosul atragator al unui barbat, m-au facut să trec peste uratenia verticalelor si miasmele pestilentiale generate de lipsa manierelor dumnealui.
    Si mi-e teama acum ca, in preajma unui specimen obisnuit, cu calitati si defecte, nu aș face in acest moment decat să ii vanez cu sete fiecare gest , fiecare cuvant, fiecare privire, sa ii analizez la sange fiecare atitudine si sa-l desfiintez sarcastic, doar fiindca, așa cum spuneam, acum sunt amara si aproape am uitat ca de-a lungul vietii am respectat si chiar admirat ratiunea masculina , felul simplu de a genera solutii si sarcasmul elegant al prietenilor mei, evitand sa dezvolt relatii prea apropiate cu cele din genul meu si respingand feminismul manifest al zilelor noastre.
    Promit sa ma indrept si sa devin femeia intelegatoare , increzatoare si deschisa care eram la 20 de ani!

    Reply
    • Andreea / 28 March 2024 13:32

      Stimata doamna,
      Va scriu intrucat m-am regasit in randurile Dvs, mai exact, cea care eram eu anul trecut pe vremea aceasta.
      Am crezut la fel ca Dvs ca voi fi sarcastica pe viitor cu un potential barbat bun, am crezut pana la sange ca sunt scarbita de orice interactiune cu un barbat, am fost ferm convinsa ca nu mai vreau nimic, niciodata, pe nimeni in viata mea, ca voi fi singura pana la moarte. M-am abandonat in toate aceste credinte si mi-am vazut de viata, avand 40 de ani la acel moment.
      Nu stiu exact ce s-a intamplat si cum am ajuns unde sunt azi, s-a indurat Dumnezeu de mine, m-a crezut pe cuvant ca vreau o dragoste curata sau nimic si am primit, in cele din urma, in trupul si sufletul barbatului meu, raspunsul la toate rugaciunile din trecut.
      Vreau sa va asigur ca omul potrivit si matur care va iubeste sincer si va alege in orice moment din viata lui nu va va determina reactii deplasate. Obedienta musulmana despre care vorbiti vine de la sine langa un barbat masculin pentru ca ne impinge in feminitatea noastra si nici macar nu este obedienta, este doar starea naturala a femeii care nu are griji.
      Si mai ales, tin sa va spun ca iubirea ne salveaza pe toti.
      Toate cele bune!

      Reply
  4. lacrima / 26 October 2014 10:05

    Petronela e parte a unui curent intreg… Din care fac parte si barbatii care nu pana la urma fac si ei competitie. Cand intra unul in camera sa miroasa “parfum de roscata amara” cad pe spate toate muierile planetei. Nu, zau! Unde mai pui ca in postarile lui si ale altora care il sustin gasesti misoginism de joasa speta cat incape, deci doamnele fie sunt idioate toate, fie toate au crescut cu tati opresivi si sunt dependente emotional de misogini.Pe de alta parte, de la realitatea dura a unor relatii tot mai complicate intre oameni, la misandrie in Romania e doar o jumatate de pas (poate si in alte parti, dar nu stiu eu). Eu vad un curent in care intra si barbati si femei… De ce avem noi romanii (unii si multi) nevoie de el? Nu stiu. Poate stiti voi.

    Reply
  5. Ana / 25 October 2014 20:49

    Foaaaaarte tareeeee!

    Ma inclin, Radule!
    Ma aplec si ridic manusa!

    Te vad revoltat de misandria Petronelei… Nu ai de ce… E bine asa! Ar fi trist si nedrept sa aflam de la petronelele astea cum ca au reusit mijtoacele singure si divortate sa puna mana pe cate un Superman sau Bobby Ewing si au trait apoi fuckin’ happily ever after. E bine asa! Sa jeleasca, asa cum bine ai observat, sa nici nu se intrebe cum se face ca niste boi coaieless pentru ele sunt tauri comunali, numai buni de varat in iatac. E bine asa! Caci daca pana si cei mai de c@c@t coaielessi le iau de proaste si fraiere, atunci sa nu ne mai miram de ce au esuat in cazniciile lor…
    Exista si raspuns logic pentru dilema aceasta… Se pare ca ai lor soti au decis sa-si paraseasca domiciliul conjugal pentru vreo alta p!$d@! Acest lucru, sa nu uitam, este de neinchipuit pentru un coaieless, dupa cum afirma cojonata mijtoaca sefa!!! The coaieless never leaves! Ceea ce ne conduce la urmatoarea concluzie: ca barbatii adevarati, cu cojones de cojones, sunt cei care isi lasa nevestele si pleaca unde ii cheama inima sau ii indeamna 8===). Deci, mijtoacele singure sunt DIVORTATE(!) pentru ex-ul NU a fost coaieless si le-a dat cu flit (ma, rog, ele l-au dat cu flit, in varianta ”mijto”), pentru ca daca ex-ul ar fi fost vreun coaieless, acesta ar fi si acum, bine mersi, sub platforma sau slapul lor. Tadaaam!
    E bine asa, co@ie!

    Reply
  6. cristina / 25 October 2014 20:36

    Ohoo, s au adunat mancatorii Petronelei. Care e un Om de o modestie rar intalnite la nivelul ei de notorietate. E trist, domnule Ciornei, ca nu v ati putut abtine sa comentati ideile, nu omul. Petronela a scris texte in favoarea barbatilor, de misandrie nu o puteti acuza. Fix la sleahta la care faceti dvs referire se refera si ea. Se vede ca nu o cititi, probabil din cauza unora ca dvs nici nu mai prea scrie despre ea ca la inceput, ci mai mult povesti si opinii. Ori noua ne placea cand scria despre ea. Era nevoie in mizeria asta si de cineva ca ea. Mi e mie rusine pt dvs.

    Reply
  7. MamaDeBaieti / 25 October 2014 15:26

    Excelent scris. O echilibrare de balanta. Sant mama de baieti si- am vazut ceva specimene la vanatoare de conturi bancare bine garnisite, cu boiala si spoiala de fatada, etc.

    Reply
  8. miha / 25 October 2014 11:54

    Autorul vorbeste lejer despre muieret, apoi se plange de misandrie…poate Petronela prefera barbatii integri, maturi, care evita standardele duble.

    Reply
  9. CalinC / 25 October 2014 9:13

    ha, ha, ha. fain scris. da’ recunoste: un pic te-ai da si tu la coa*ele ei…

    Reply
  10. Monica Nistorescu / 25 October 2014 7:49

    I-am spus petronelei exact același lucru acum vreun an de zile, într-un grup de carte pe care îl păstoresc…a reacționat prompt, catalogându-ne paușal de țațe cu pretenții intelectuale care nu au alt scop în viață decât să o bârfească pe ea, a ieșit furtunos din adunarea virtuală, mi-a dat bloc, poc șamd
    Comentariul nostru de grup fusese generat de o “butadă” a “scriitoarei”, plină de miez și clăbuc, lansată oportun de ziua valentinilor…”dragoste curată înseamnă te fuți, te speli, te fuți, te speli”… lipsa asterisc nu-mi aparține, am citat întocmai.
    Nu sunt o ipocrită…o întrebasem doar dacă nu cumva ordinea operațiunilor e alta…adică se începe cu spălatul…

    Reply
  11. Rucsandra cea nemijto / 24 October 2014 23:37

    N-am apucat sa citesc articolul lui Ovidiu, dar al tau cu siguranta mi-a mers la suflet (neuron).

    Reply
  12. rossi / 24 October 2014 23:36

    gentlemen, prea multa rautate e pe lume, prea multa energie consumata in conflicte ce nu ar trebui sa existe…
    uite, astia doi ar face bine sa se cunoasca si sa se puiasca, ar iesi rezultate cel putin ok…

    Reply
  13. dan / 24 October 2014 23:12

    chapeau. că misandria ca și misonginismul îs cîhhh rău dă tăt. zic io, urît, sărac și nemijto dar nu tembel
    .

    Reply
  14. catalin / 24 October 2014 22:17

    “Mi-a plăcut, la început, stilul ei alert, franchețea povestirilor, duritatea și reziliența sa. ” Si mie. 🙂 ” Însă, încet-încet, am văzut-o căzînd pe panta egolatriei, misandriei și a judecăților globale. ” Si mie. 🙂 Rezilienta si misandria sunt doi termeni pe care cunoasterea-mi nu se poate baza. 🙂 Chiar si asa,aplaud acest articol.Fix ca o fotografie. Cu culori cutot 😉

    Reply

My two pennies for miha Cancel

* required
* required (confidential)

catchy.ro