O prietenă, pe care am invitat-o la «varză à la Cluj», a răspuns: «adică sarmalele leneșului». Corect. Prepararea sarmalelor ia timp și răbdare, varza cu carne implică mai puțina bătaie de cap. Dacă vrem sarmale fără bătaie de cap, le putem cumpăra gata făcute.
O privire rapidă pe InfoCons și alegerea devine simplă: mai bună e răbdarea sau, în lipsa acesteia, varza à la Cluj[1]. Lista aditivilor alimentari din sarmalele industriale este mai lungă decît cea a ingredientelor de bază. Și ce dacă? Un răspuns este adus de seria de trei articole recent apărute în The Lancet[2], referitoare la legătura dintre alimentele ultraprocesate și sănătatea umană.
Observ dintru început preocuparea față de sănătatea umană, deși alimentația noastră este bazată pe celelalte specii, vegetale sau animale. Nu sugerez ca hrănirea animalelor cu hrana ultraprocesată sau hrănirea vegetalelor cu chimicale ar reprezenta o maltratare, mă întreb dacă e bine să consumăm resturile unor organisme bolnave.
©David Tanner
Revin la oameni. În 2009, un epidemiolog nutriționist brazilian, Carlos Augusto Monteiro, a stabilit o paralelă între nutriție și starea de sănătate bazată nu pe calitățile nutriționale, ci pe gradul de prelucrare a alimentelor. Observația inițiala a fost una de bun-simț: populațiile care gătesc tradițional prezintă mai puține boli cronice și metabolice decît cele cu o alimentație industrială, independent de nutrienții implicați. Se observase deja că, la inuiți (foștii eschimoși), procentele de boli cardiovasculare erau joase, cu alimentația tradițională, și în creștere rapidă, odată cu introducerea alimentației „moderne”. Singur, consumul de pește și grăsimi din pește nu explică totul, inuiții nu făceau, tradițional, mai nimic din ce ni se recomandă nouă pentru a evita bolile cardiovasculare; de exemplu nu consumau fructe și legume pentru că nu aveau de unde. Monteiro a „inventat” clasificarea Nova. Alimentele sînt ierarhizate în patru grupe, de la neprocesate, la ultraprocesate (UPF pentru ultra-processed food). Studiile transversale și meta analizele, reunite în cele trei episoade din publicația The Lancet, mi se par cutremurătoare în simplitatea lor științifică; voi reda liniile principale și îmi voi limita comentariile.
1. Care sînt riscurile?
“Datele analizate arată asocierea dietei UPF cu risc crescut de obezitate, diabet, hipertensiune, dislipidemie (anomaliile lipidelor din sînge), boli cardiovasculare (inclusiv boala coronariana/infarctul si accidentele vasculare cerebrale), boala Crohn, depresia și, în final, mortalitatea globală.” Riscul constatat este identic, dar în negativ, cu beneficiul dietei mediteraneene.
2. De unde ni se trage?
Trecerea rapidă de la alimente preparate în mod „tradițional” la UPF are cauze comportamentale determinate de influența factorilor comerciali, în alegerile alimentare. Produsele UPF beneficiază de un marketing agresiv, sînt concepute pentru a fi hiper-palatabile (adică, foarte gustoase), ceea ce incită la consum repetat. Procentul de UPF în alimentația zilnică atinge, în țările „dezvoltate”, 50% și este în creștere. Cele mai afectate sînt țările cu venit mic și mediu.
3. Efecte colaterale: producția industrială, procesarea și transportul, începînd cu materiile prime și pînă la UPF final, depind de utilizarea combustibililor fosili, iar plasticul este omniprezent în ambalaje. Efectul PFAS (poluanții veșnici) și a nanoparticulelor de plastic asupra organismelor umane începe de-abia să fie explorat. Despre efectele asupra celorlalte specii nu se pune problema, asta rămîne în sarcina ecologiștilor care, după cum bine se știe, sînt stîngiști, antiprogresiști și puțin dilii.
4. De ce, totuși, ne otrăvim?
Pentru că industria UPF generează profituri enorme care permit companiilor respective să se infiltreze în sfera politică și astfel să contracareze tentativele de reglementare. Un exemplu foarte recent: guvernul francez a publicat, în data de 28 noiembrie 2025, Strategia națională în domeniul nutriției, alimentației și climatului (SNANC). Mențiunea referitoare la UPF, prezentă în versiunea inițială a textului, a dispărut complet din versiunea finală, la cererea Ministerului Agriculturii. Unii comentatori au evocat o “complicitate” cu marile companii agroalimentare. The Lancet le numește direct: Nestlé, PepsiCo, Unilever și Coca-Cola. „Industria UPF este emblematică pentru un sistem din ce în ce mai controlat de corporații transnaționale care prioritizează profitul în detrimentul sănătății publice”. Citatul poate fi considerat ca făcînd parte dintr-o propagandă de esență comunistă, dar, dacă sînteți tentați de aceasta explicație, o faceți pe proprie răspundere.
Ce putem face?
Lucruri simple: refuzăm alimente care conțin ingrediente pe care nu le-am folosi acasă. Lucruri complicate: limitarea influenței industriei UPF.
Cîteva observații:
- Sănătatea noastră depinde de sănătatea celorlalte specii.
- Sănătatea viețuitoarelor nu poate fi considerată independent de sănătatea planetei.
- Prezența tulburărilor psihice/psihiatrice aflate pe lista efectelor UPF trebuie să ne pună serios pe gînduri. Tulburările somnului și depresia sînt clar documentate. Influența asupra incidenței ADHD este foarte probabilă. Reiese că afecțiunile psiho-somatice trebuie privite dintr-un unghi mult mai larg, incluzînd socialul, economia, politica, ecologia. Pe de altă parte, viziunea de ansamblu poate lesne deveni deprimantă și poate tulbura somnul.
Acum cinzeci de ani (1975), Uniunea Europeana introducea nomenclatorul aditivilor alimentari, celebrele E-uri. În același an, revista Science et Vie publica o listă de 29 de aditivi „periculoși sau suspecți”. Tot cam pe-atunci (1976), Statele Unite interziceau colorantul „red2”, ca fiind periculos pentru sănătatea publică. Între timp, aditivii s-au înmulțit; la fel, bolile cronice și metabolice. Se adaugă faptul că studiile nu pot găsi decît ceea ce se poate găsi. Nici noi, nici AI nu avem mijloacele de a evalua interacțiunile dintre mai mult de trei substanțe prezente concomitent în organism, ori aici vorbim uneori despre cîteva zeci per produs, deci cîteva sute pe zi numai din alimentație.
Atitudinea struțului prezintă și ea inconveniențe. Îmi vine în gînd caricatura ce înfățișează un struț cu capul înfipt într-un țarc cu nisip. Alături, un leu. Leul spune: am două vești proaste: te văd în continuare și aia este litiera mea, ești cu capul în rahat. Asta reiese și dintr-o alta meta analiza subversivă[3], publicată de British Medical Journal.
Dacă mai aveți timp și răbdare, propun o privire de ansamblu asupra aditivilor și, implicit, UPF pe același site, InfoCons[4]. Eu trec la prepararea unor „sarmale leneșe”.
[2] https://www.thelancet.com/journals/lancet/article/PIIS0140-6736(25)01565-X/abstract
[3] https://www.bmj.com/content/384/bmj-2023-077310
Vă salut și vă îndemn să aveți grijă trup și suflet de voi.
Pe săptămîna viitoare,
dr. Carip, practică liberală în dietetică, osteopatie, acupunctură și auriculoterapie
Citiţi şi
Era prostiei și bomboana de pe colivă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
