Securismul dezlănțuit

13 December 2021

Boala de fond a României de astăzi este cunoscută și ignorată: securismul.

Noua Securitate are școli cu denumiri caraghioase, cunoscute în spațiul public drept adevărate fabrici de doctorate contrafăcute: Colegiul Național de Apărare sau Academia Națională de Informații. Nu mai puțin de șaisprezece miniștri din Cabinetul Ciucă s-au instruit pe la aceste unități de deprindere a interesului național. E mult? E puțin? Este, în tot cazul, garanția înapoierii și prezervării retardului nostru istoric sever.

Dar securismul e ceva mai mult. Fosta Securitate, miliția personală a celei mai staliniste dictaturi din Europa anilor ’80, a fost în prima linie a prădării naționale care a urmat lui decembrie 1989. Și tot securiștii au fost în prima linie a furturilor din tranziție și până în zilele noastre. Cunoașteți vreun jaf important în țara românească să nu fi fost orchestrat de diverși securiști? Să îmi spuneți și mie, că eu nu cunosc niciunul.

Dar stați, că asta nu e tot!, ca la teleshopping. Securismul a infestat întreaga societate. E cancerul ei metastazat. Politicieni debili, analfabeți și fuduli, trași de sfori de securiști mai vechi sau mai noi au făcut restul: adio, sănătate, adio, educație, adio, infrastructură, adio politică externă (România nu mai există pe harta lumii), adio, energie, adio, adio, adio. Populația civilă a asistat indiferentă sau de dincolo de granițe. România a devenit un loc de unde, ca să nu te compromiți, trebuie să evadezi, să fugi, să scapi. O pușcărie în aer liber la cheremul securismului dezlănțuit.

Citiți și Al patrulea val de români care părăsesc țara

Securismul este, întâi de toate, o stare de spirit, cum este și  curluntrismul, altă boală lumească românească. Iar copiii securiștilor, precum și copiii copiilor lor, câștigă licitații, ocupă funcții nemeritate, trișează și își trec țara pe persoană fizică.

Moștenirea lui Ceaușescu este, iată, intactă: o castă coruptă și intangibilă care continuă să asigure nedreptate și subdezvoltare.

Partidul și Securitatea s-au unit de multă vreme, poate ați fost ocupați și n-ați băgat de seamă.

Mai avem un președinte absent, jucător de golf și vorbitor de limbă de lemn, și un arbitru extern care însă are altele pe cap. Locul nostru, ultimul din partea aceasta de lume, mereu ultimii la paritate cu bulgarii, este asigurat. Nu știați cui să îi mulțumiți? Securismului, ‘trăiți.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy!🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cine sunt anorecticele, femeile care refuză să mănânce

Citesc Catchy, iar acum am și eu niște întrebări

Vom educa oameni mici care vor rămâne mici fiind educați de oameni mici

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Florin / 23 December 2021 2:52

    Tot ce ai scris este adevarat din pacate…

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro