Și, acum, eu ce-i răspund?!

22 July 2022

Parenting și gender în zilele noastre

Tocmai am primit un sondaj de la Netflix, pe care am acceptat să-l completez. Nu mică mi-a fost mirarea să văd că, la întrebarea privind genul, am avut nu mai puțin de… 6 variante de răspuns.

Sondajul ăsta Netflix mi-a amintit cumva de o întâmplare de acum doi ani, dintr-o zi relaxantă, atât cât se putea în pandemie.

În ziua cu pricina, prietena mea îmi propune o plimbare prin parc, împreună cu fetița ei. Eu accept cu bucurie, fiind mare iubitoare de natură și conștientizând asta parcă mai abitir în timpul restricțiilor.

Zis și făcut. Dar trebuie, mai întâi, să luăm fetița de la grădiniță. Pe drumul presărat cu semafoare, într-una dintre discuțiile noastre, prietena mea vrea să-mi afle părerea față de comunitatea LGBTQ. Ea locuise ani de zile peste hotare și dorea să-mi știe opinia de … româncă.

Îi zic că nu-s convinsă dacă părerea mea e majoritară. Că, în România, oamenii îmi par mai consevatori, însă eu sunt cât se poate de open- minded.

Cred că o dezamăgesc cumva. Părea că avea chef de dezbateri. Știam că avea argumente care susțineau mișcarea multicoloră, iar eu, ce să vezi?!… îi împărtășeam opinia. Discuția moare, deci, în fașă. Ne apropiem de grădiniță.

-Uite, insistă ea, dacă fiica mea mi-ar spune, într-o zi, că-i plac fetele sau că nu e convinsă de genul ei, eu aș susține-o, orice ar fi.

– O atitudine corectă, îi răspund, “dezamăgind-o” parcă din nou cu gândirea mea dechisă, închizând astfel subiectul prea curând.

Fetița iese pe poarta grădiniței și aleargă bucuroasă înspre noi, cu codițele bălaie fluturându-i în vânt. Micuța are o rochie roz cu volănașe, pantofi cu sclipici și fundițe asortate. Mă amuz privind-o și gândind că discuția iscată de mama ei mai devreme nu prea își avea… obiectul. E foarte încântată să afle că mergem prin parc.

*

Colega mea de bancă, din generală, vede postarea mea pe Facebook.  Aceea cu sondajul Netflix și cele șase variante de răspuns privind genul. Și încearcă, în felul ei, să mă convingă că variantele de răspuns sunt exact câte tebuie.

De vreo doi ani își crește copiii în UK. Ambii sunt adolescenți: fată și băiat. Cel puțin eu așa știu.;)

Mă lămurește. Tot pe Facebook, acolo unde luăm legătura cel mai des.

-Să-ți expun o situație, începe ea.  O colegă de-a fiică-mii se identifică, de vreo câteva luni, ca băiat. O cheamă într-un fel, dar vrea să i se spună Alec. Fiică-mea le-a prins repede cum e cu gender. Fosta mea colegă îmi relatează, cu amuzament, cum intră în jocul fetei. O întreabă, așadar, dacă poate fi joi litera „T” și sâmbătă… veveriță.

Citindu-i mesajul, izbucnesc în râs. O recunosc. Deși e acum mamă de adolescenți, a rămas, într-un fel, tot fetița cu ochi albaștri, pusă pe șotii în recreația mare.

Iată deci, discuțiile cu adolescenții nu mai implică doar păsări și albine, ci s-au extins nebănuit de mult…

-Și am mers mai departe, continuă ea. Dacă îi plac fetele, nu e gay?

-Nu! E non-binar, îi răspunde, cu naturalețe, fiica. Că poate săptămâna viitoare îi plac băieții. Nu e sigură de identitatea ei.

Colega mea conchide, convinsă fiind că m-a lămurit, că „iată de ce Netflix vrea să știe dacă ești sigură că ești ceea ce crezi că ești.” Îmi adaugă, la finalul mesajului, smiley și inimioară. Mă bucur s-o știu bine și la fel de veselă cum mi-o amintesc.

 Câte amintiri frumoase avem împreună! Mă înduioșez. Și aproape că mă rușinez  când mă gândesc cât de … rudimentar era oracolul pe care îl completam, împreună cu ea, pe furiș, în timpul orelor de curs. Și cum ne fâstâceam să răspundem la întrebarea simplă: „Ce băiat îți place?”

            *

Dar să revin la plimbarea prin parc, de care vă povestisem adineauri. Eu și prietena mea ajungem cu fetița în parc.

-Data viitoare când venim, facem și noi picnic? ne întreabă copila, privind cu jind la oamenii care stăteau pe păturici și mâncau, relaxați, din bucatele aduse de acasă, în coșulețe.

 -Sigur, îi răspunde maică-sa, sorbind-o din priviri.

Mă încântă și pe mine ideea picnicului. Și mai ales să văd că și la noi, în România, a ajuns moda asta mai relaxată, în care oamenii se întind pe jos și… culmea, calcă iarba!

Ne bucurăm și noi de soare, de natură. Ne bucurăm, de fapt, și să mai vedem oameni, din nou!

La o aruncătură de băț de noi, două adolescente se sărută cu patimă.

-Mama, ce fac fetele alea?! întreabă fetița, vădit surprinsă.

Prietena mea îmi caută privirea. Dintr-odată, atitudinea ei libertină, de femeie care a trăit ani buni în Occident, pălește. Cât de devreme îi fusese adresată întrebarea! Iar ea, care crezuse că mai are ani buni la dispoziție, ca să-i pregătească cel mai potrivit răspuns… Mă întreabă, în șoaptă, cât se poate de încurcată:

-Și acum, eu ce-i răspund?!…

Ramona este autoarea cărții Nu mai caut succesul

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

De ce să nu-l iubesc?

Scuze! Am atâtea pe cap acum, încât asta nu este o prioritate

„Gustă cu atenție. Bucură-te de moment”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro