Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Și China părea departe

29 March 2020

Zilele trecute vorbeam cu una dintre fetele mele, locuiește într-un orășel mic din România.

La declanșarea crizei, primul impuls al oamenilor a fost să-și astâmpere foamea viitoare, s-au golit magazinele de făină, drojdie, hârtie igienică și carne tocată. Săpun încă este.

După ce și-au pus la adăpost macaroanele și zahărul, pungile de cafea și pachetele de țigări, oamenii au început să se întrebe:

” Bun, și acum ce facem? Vine virusul ăla să ne omoare sau nu?”

Și, cum nu venea încă, unii s-au dus să mai sărute icoanele pe la biserică, alții să mai bea o bere sau un rachiu, eventual din aceeași sticlă cu prietenii.

După vreo alte cinci zile, oamenii s-au plictisit mai tare, ba chiar au început să se uite în zare, să cheme dușmanul, doar doar o veni careva să se lupte cu ei, nu de alta, dar le părea rău pentru banii cheltuiți aiurea pe făină și pe ulei.

Și uite așa, vorbind la telefon cu fata, mi-a spus:

”Mamă, cred că aici nu va fi nimic, poate că în orașele mici nu ajunge, suntem mai adăpostiți.”

Mi-am amintit atunci cum mă uitam în decembrie la televizor, mâncam și priveam distrată ce se întâmpla în China: orașe închise, oameni îmbrăcați în echipament de protecție în luptă cu nu se știa încă ce, mulți morți, numărul lor creștea zilnic.

Și în ianuarie vedeam aceleași știri, uneori mă uimeau, deseori rămâneam indiferentă: era totul departe, tocmai în China.

Pe la sfârșitul lunii am avut un ghimpe de groază: doi chinezi s-au simțit rău, testele spuneau că sunt pozitivi, au fost internați de urgență la Roma, într-unul dintre cele mai bune spitale de specialitate.

Apoi iar m-am relaxat: spitalul era bun, guvernul dădea asigurări și, mai presus de toate, Roma era departe de mine.

Focarele de infecție din nordul Italiei au fost descoperite începând cu 21 februarie, persoanele contaminate au ajuns la câteva sute în doar câteva zile.

Continuam să fiu liniștită, nordul Italiei e departe de mine.

Primul caz în Toscana, regiunea de deasupra mea, a început să mă sperie.

Primul caz în Umbria, regiunea în care locuiesc, și mai mult.

Primul mort din Umbria m-a speriat suficient de mult cât să nu mai ies din casă.

Acum, în Umbria mea sunt peste 1000 de cazuri și 30 de decese.

Citiți și Numere și oameni

Și, în nemernicia mea omenească, continui să mă uit dacă cei contaminați sunt chiar în orașul meu sau în altele, mai îndepărtate.

Sunt.

Sunt chiar peste drum de casa mea, știu pentru că dezinfectează blocurile sau piețele unde apar cazuri noi.

Așa că i-am spus fetei mele:

” Și China părea foarte departe, dar nu era.”

Pe Liliana o puteți urmări aici. Toate articolele, aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cine n-a făcut măcar o pâine de pandemia asta să ridice mâna!

Solidari nu suntem singuri!

Sălciuța tatei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro