Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Sunt unii oameni

13 April 2020

Sunt unii oameni, cu toții îi știm, îi recunoaștem, oameni care se adapă la tristețe, ca la un izvor cristalin și răcoros de munte. Poartă durerea ca pe un stindard, iar fericirea îi apasă, parcă îi golește de viață, le ia piuitul și le strică pofta de mâncare. Bucuria îi face insomniaci, le ridică direct colesterolul și mai-mai că ar cere de bună voie să fie internați în “Pavilionul întristaților”.

Sunt unii oameni aparte, dintr-un alt aluat, și alegem totuși să-i iubim, chiar dacă asta înseamnă să pierzi Nordul alături de ei și să-ți rătăcești cărarea. Te iei, pur și simplu, după ei hipnotic, cu ochii închiși și cu operație pe cord rămasă deschisă, de se vede și din depărtare că acolo bate o inimă, dar nu mai sunt șanse de salvare.

Sunt unii oameni, cu însingurarea agățată de gât ca o amuletă, oameni care înoată în larg și caută furtuna, și care s-ar tăia cu lama ca să atragă rechinii, și se afundă într-un ocean de melancolie, iar dacă vrei să le întinzi o mână, o refuză pentru că nu porți mănuși de protecție anti-virus.

Sunt unii oameni cu suflete mai găurite decât o strecurătoare, cu inimi mai tari decât piatra și mai iuți decât săgeata, își poartă țepii precum ariciul, drept pavăză. Oameni ce l-au luat pe “nu” în brațe din răsputeri, și după o vreme, nici nu mai reușesc să își deschidă brațele, pentru că e încleștarea prea mare și teama prea copleșitoare.

Sunt unii oameni, dacă te uiți atent în ochii lor, chiar poți să le vezi sufletul, ca într-o fereastră a unui ultim etaj dintr-un zgârâie-nori. Și în ochiul stâng scrie “iubire”, și în ochiul drept scrie “singurătate”. Iar dacă o rază de soare spre apus îi orbește, închid pe rând ba un ochi, ba celălalt, și nu afli nicicum ce anume își doresc. Până când… odată soarele apus, închid amândoi ochii și te lasă în întuneric, cu totul.

Sunt unii oameni, ca o perlă sidefată, ascunsă tainic într-o scoică. Așteaptă, fără să știe că o fac, să fie găsiți, culeși, să fie aleși, cu orice preț, din nou și din nou. Ei sunt urmașii lui Toma Necredinciosul, dar în secolul XXI. Și oricâte dovezi de iubire, oricâte fâșii de suflet însângerate le-ai arăta, le-ai pune la picioare drept ofrandă, îți vor răspunde detașat că ce? nu știai? indiferența, ca și fumatul, ucide.

Sunt unii oameni pe care știi că trebuie să îi lași în urmă, nu pentru că nu îți pasă, ci pentru că lor nu le pasă că îți pasă. Și dacă te încrâncenezi să îi apuci de mână și să îi ții strâns, atât cât să te creadă în sfârșit, se uită în ochii tăi cu tristețe și te afundă laolaltă în nisipuri mișcătoare, spunându-ți într-un ultim suspin, că nu trebuia să îi însoțești în deșert.

Sunt unii oameni, cu o forță vitală ce ar muta munții din loc, păcat că nu o pun în slujba fericirii. Pe acești oameni, îi vom iubi mereu, trup și suflet, până la ultima suflare. Dar să ne ferească Dzeu să ne numărăm printre ei, că nu există pedeapsă mai mare. Durerea lor e ca o Fata Morgana, pe cât de frumoasă și aproape reală, pe atât de înșelătoare.

Sunt unii oameni pentru care plângi o noapte și o zi.

O noapte și o zi.

Guest post by Amalia

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cum să refuzi fericirea? Cum? Cum?

Petru și Pavel

Iubirea nici măcar nu mai e la modă și, sincer, nu servește la nimic

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro