Ți-am râs în nas, credeai că ești zeiță?

Iris Claire

10 October 2017

IRIS CLAIREAi spus că ai iubit ploaia! Dar te-ai ferit de ea când ți-a cântat, nebună, în surdină, invitându-te să-i înnebunești stropii și să-ți uzi pletele cu ei! Ai fugit cu spaima-n suflet, să nu-ți inunde gândurile, să nu le spele de ispite, cum ai fi putut trăi fără ca ele să-ți hrănească mintea?

Ai spus că ai luminat stele-n întuneric! Atunci de ce-ai fugit când s-au aprins pe cer, atât de aproape, încât puteai să le prinzi și să le culegi fără să ceri voie? Ți-ai adunat mâinile deasupra capului, crezând că-ți vor agăța părul printre ele? Câtă lumină credeai că-ți vor aduce în întunericul de sub pleoape? Rămâi așa, sărmană fată!

Spuneai că urăști singurătatea! Atunci de ce o cauți pe munți înalți, unde nu te aude nimeni când îți urli disperarea? Ecoul se agață de timpane și zboară din creastă-n creastă, reverberează și-ți accentuează tulburarea, pumnii se strâng înfigându-și unghiile adânc în carne, știi că, dacă mai scoți un sunet, munții se vor prăbuși și te vor înghiți, nu vei mai fi singură, ci cu pietre grele și stânci care-și murmură pasivitatea, aceea pe care o urăști atât de mult, dar în care te scalzi ca o fiara spurcată, care nu-și mai dorește libertate, doar uitare și noroi! Cât mai mult, ca să nu poți evada, pentru că ți-e frică, lașo!

femeie durere singuratate tristete

Spuneai că n-ai să mai închizi vreodată ochii, acolo întunericul plin de dorințe deșănțate te-ar răpune, te-ar sugruma și te-ai zvârcoli până te-ai acoperi de pete întunecate! Atunci de ce dormi? De ce seara, după asfințit, pleoapele-ți mângâie obrajii și-ți întunecă lumina din ochi? Deschide-i, nebuno, și spală-te de întuneric, soarele e sus pe cer, chiar dacă-ți asfințește-n vise!

Spuneai că n-ai să mai iubești! Ți-am râs în nas, credeai că ești zeiță? Că poți să hotărăști când să-ți aprinzi inima și când s-o stingi cu lacrimi amare, ale nesăbuiților căzuți în mreje? Credeai că poți pluti la nesfârșit pe nori, cu tălpi aurite, că poți călca pe iubiri, că poți strivi dorințe, că poți să te ferești de ispite și să le chemi supuse, ca niște sclave cu capul plecat, sărutându-ți tălpile păgâne? Ai crezut c-ai să te saturi cu patimi obosite de atâta dănțuială în poale străine și cerșind îndurare în mâini necruțătoare?

Tu te-ai uitat în oglindă? N-ai obosit să speri și să spui povești reflecției tale deformate? Tot le mai crezi? Sparge-o! Sparge-o acum!

Udă-te!

Aprinde-te!

Umple-te!

Iubește!

Și vezi… ce te așteaptă?

Pe Iris o găsiți și aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Frica de-a mai iubi după o despărțire pe care n-ai vrut-o tu

Am fost hărţuită şi am hărţuit

Unde dispar iubitele după căsătorie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,515 views

Your tuppence

  1. Ți-am râs în nas, credeai că ești zeiță? – Lumină Din Iris / 10 October 2017 15:43

    […] Citește articolul întreg aici http://www.catchy.ro/ti-am-ras-in-nas-credeai-ca-esti-zeita/117462 […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro