Un sărut cât toată dragostea neîmpărtășită a tuturor fetelor din lume

Camelia Cîmpean

16 January 2017

Cîmpean CameliaLa colțul străzii, o fată frumoasă vinde înghețată. Are un halat mov, iar părul negru, ca o noapte fără lună și zbârlit în inele filigranate, se potolește subit în strânsoarea baticului de aceeași culoare cu halatul, brodat cu margarete.

Căruciorul cu înghețată scârțâie ori de câte ori este mutat, iar clănțănitul cleștelui care își lasă încărcătura pufoasă și dulce în cornetul crocant îmi umple instantaneu gura de apă. Mmmm, cine spune că înghețata nu miroase? Ba da, miroase a plăcere nebună, a iubire de adolescent timid, a minune interzisă de ciocolată și alune…

Fata cea frumoasă nu vorbește. Așa s-a născut, mută. Dar ochii ei îți spun câte-n lună și în stele, povești știute și neștiute deopotrivă, dureri și fericiri, adevăruri și minciuni mici, mici, mici, de copil care vede, aude și pricepe totul, dar n-are glas să potrivească viața asta strâmbă în cuvinte.

Se luminează toată când îl vede pe el. Îi simte pașii sprinteni și îi recunoaște silueta zveltă care trece strada, de la poarta Universității până la toneta ei, fluturând deasupra capului o bancnotă de un leu, anticipând fericit dulceața răcoritoare a unei înghețate cu alune. Câtă lumină poate, Doamne, să împrăștie gura lui lacomă, care mănâncă înghețata și zâmbește în același timp, lungindu-se, ca un gumilastic, până aproape de urechi? Mănâncă înghețata și trăiește clipa cu fiecare fibră a trupului său tânăr, iar, la sfârșit, înainte de a pleca mai departe în drumul său, îi face cu ochiul, complici amândoi la o fărâmă de fericire din viața unui om.

Fata cea frumoasă ar cânta, dacă ar putea. Iubirea îi desenează maci în obrajii bucălați și soarele se odihnește în ochii ei verzi ca adâncurile unui ocean adormit într-o după-amiază de vară. Și cornetele de înghețată se umplu nepermis de mult, spre bucuria copiilor și a bunicilor și spre mirarea mămicilor și tăticilor prea ocupați și prea grăbiți ca să-i dea importanță.

cuplu inghetata

Primul lucru pe care îl fac dimineața, când încă somnul nu mi s-a dezlipit definitiv de pe gene, este să mă uit pe geam. O văd, o simt fericită și pot să ies afară, să-mi potrivesc sufletul la goana nebună a fiecărei zile, așa cum întorci cheița și potrivești ceasul, seara, să-ți curme visele și lenea la o anumită oră. Dacă-l vezi pe celălalt zâmbind, chiar dacă nu-i găsești motivele pentru care o face, înseamnă că mai este speranță și pentru tine, acolo, undeva. E de ajuns să mergi mai departe, știi că la timpul potrivit îți va ieși în cale.

Azi e duminică și e vacanță. Fata cea frumoasă, înconjurată de copii, se apleacă să șteargă nasul unei fetițe. S-a mânjit toată cu pasta galbenă și privește, consternată, cornetul gol. La picioarele ei, înghețata de lămâie se topește dureros de repede. La coadă, la doar câțiva metri, el ține de mână o fată cu păr de foc și pistrui alandala pe obrajii de porțelan. Inima fetei frumoase se înfrățise deja cu înghețata împrăștiată pe caldarâm.

A luat banii, i-a privit preț de câteva fluturări umede din genele transformate în zăgazuri palide în fața năvalei de lacrimi și i-a trântit în sertar. Țac. Întinse domnișoarei cornetul umplut, zgârcit, abia pe trei sferturi. Țac-țac. Cornetul băiatului își revărsa plinul peste margini, topindu-se ca un semn de întrebare imens, din ciocolată amăruie. Nu și-a ridicat privirea spre el. L-a lăsat uimit, fără zâmbet și fără lumină. Într-un târziu, acesta întinse mâna, luă înghețata tovarășei sale și o schimbă cu a lui. Pașii li se afundau, parcă, în înghețata rămasă în recipientele de metal.

M-a uimit, toată săptămâna, faptul că soarele mai răsărea încă pe strada noastră. Și că, dimineața, se mai auzea, încă, scârțâitul căruciorului, iar mirosul cunoscut pătrundea prin perdele, se înșuruba prin camere și mă găsea, lenevind, în moliciunea prietenoasă a vechii mele saltele. Fata cea frumoasă vinde înghețată. Toată săptămâna, băiatul și claia de păr mai fierbinte decât canicula au venit să cumpere înghețată. Toată săptămâna, cornetul fetei a fost mai gol decât al băiatului. Invariabil, după zadarnice încercări de a-i prinde privirea în hățișul nedumerit al întrebărilor sale, el schimba cornetele între ele. Strălucirea zilelor de vară se tocise sub apăsarea furtunilor din ochii verzi ca adâncurile unui ocean.

Pentru noi, oamenii, timpul pare mofturos. Uneori, se rostogolește pe repede-nainte, nepăsător la zăbava noastră, alteori, de-abia, de-abia se târăște, convalescent, imun la graba noastră. Toamna asta binevoitoare se apropie de sfârșit, iar căruciorul de înghețată își ia rămas-bun de la copiii din cartier, de la sălile universității de peste drum, de la semaforul din colț, care clipește chior de culoarea galbenă de câțiva ani buni.

Mi-e inima grea, mă pregătesc de mers la serviciu fără chef. Îmi fac curaj pentru o ultimă înghețată și mă pomenesc la rând, în spatele băiatului cu veșnica lui iubită înflăcărată. Fata cea frumoasă întinde mâna și primește banii. Țac-țac, țac-țac! Îi oferă lui cornetul, plin ochi cu alune prăjite, încinse într-o horă nebună în amestecul lipicios și parfumat. Se întoarce apoi spre fată, cu două cornete pântecoase, abia sprijinind mormanul imens de ciocolată. Uluită, dezarmată, aceasta se agață de brațul lui, ca într-o încercare de apărare în fața unei primejdii neprevăzute. Fata cea frumoasă zâmbește. Nu mai sunt umbre și furtuni în ochii ei. Mai întinde o dată înghețata spre cealaltă fată și cere, mut, din priviri, ajutorul lui. Cu povara dulce în mâini, cei doi se îndepărtează nedumeriți.

Scotocesc, emoționată, în geantă, după mărunțiș. Ridic privirea și, în fața mea, băiatul, întors din drum de cine știe ce resort interior, își cere scuze și se strecoară în spatele tonetei. Îi apucă mâna dreaptă și, ușor, delicat, cu teamă parcă să nu o rănească, o duce la buze. Un sărut cât o bătaie de aripi a unui fluture. Un sărut cât toată recunoștința din lume. Un sărut cât toată dragostea neîmpărtășită a tuturor fetelor din lume. Și, brusc, toată toamna și-a muiat zilele în aur topit.

Cu înghețata în mână, deschid portiera și mă așez la volan. Nu plec. Nu până nu termin de înghițit ultima îmbucătură. De-acum știu sigur că ziua mea va fi minunată.

Pe Camelia o găsiţi şi aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

„Chiar ṣi aici trăiesc oameni?”

„Rămâi cu mă-ta!” Asta meriți!

Iubesc un bărbat însurat, bolnav de cancer

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,876 views

Your tuppence

  1. Alexandra / 17 January 2017 11:58

    ce frumoooos scris si povestiti, trait si impartasit. Multu muuuuult :* 😉

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro