Îmi vreau iubitul înapoi, măcar o jumătate de zi

Catchy

12 November 2014

“Şi dacă stau bine să mă gândesc, îmi vreau sinele de acum un an înapoi. Fie şi câteva minute. Cam lung titlul, nu?

Noi ne-am îndrăgostit nu la 2 mai, nu în Vamă, ci pe messenger, fiindcă ne despărţeau nişte mulţi kilometri. Dar binili învinge întotdeauna şi am reuşit să ne vedem, am vorbit, ne-am iubit nebuneşte şi ne-am mutat împreună. A fost, preţ de o lună, cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Pentru prima oară în viaţă m-am înţeles cu ai mei aşa cum ar trebui să se înţeleagă o fiică cu părinţii, mai ales cu mama. Iar el s-a integrat în familia mea ca şi cum ar fi fost fiul pe care ai mei l-au visat mereu, dar s-au ales cu mine.

După care totul s-a schimbat. În sensul că în micul nostru paradis a fost introdusă cu forţa coana mare. Unde, coana mare nu se traduce prin soacra mea, ci propria mea bunică. Pe care o înţeleg că a ajuns o persoană rea şi nesuferită fiindcă a avut o viaţă nasoală. Dar a cărei ură faţă de mine n-o înţeleg nici acum, cum n-am înţeles-o niciodată în viaţă. Prin simpla ei prezenţă a declanşat o serie de evenimente care, în cel mai bun caz, or să-mi strice doi ani din viaţă, şi în cazul realist mă vor marca definitiv.

Depresie

Iubitul meu tandru, care mă ajuta permanent, s-a transformat într-o persoană morocănoasă a cărei activitate caZnică de bază devenise statul pe feisbuc şi privitul de filme, iar ca să treacă timpul mai uşor, cicălitul meu. Că nu gătesc bine, că nu mă achit de îndatoriri normale pe care şi le asumă şi le face orice femeie, că nu am grijă de mine, că, şi că, şi că, şi că.

Iar eu am tăcut, sperând că o să realizeze cât mă răneşte şi că o să redevină el însuşi. Desigur că nu s-a întâmplat asta. S-a întâmplat de fapt că eu am început să mă retrag în mine, veşnica cicăleală răpindu-mi una câte una toate măruntele bucurii din viaţă, lăsându-mi numai lacrimi cât să inund casa şi poate şi Bucureştiul. Plânsul care va veni le va curăţa pe toate, numai că păcatele au rămas acolo, neafectate de apa sărată. Poate că numai apa de ploaie le poate desprinde şi duce departe.

De la nopţi în care ne grăbeam să ajungem în pat, am ajuns la nopţi în care mă rugam să vină măcar să doarmă lângă mine, nu să stea pe canapea la nesfârşit. De la râsete am ajuns la lacrimi care nu se mai terminau şi la o depresie urâtă din partea mea, care de luni de zile mă chinuieşte.

De la un program lejer din partea lui, s-a ajuns la un program infernal de lucru care mă adânceşte în starea asta de tristeţe nesfârşită.

Cele mai rele au fost însă minciunile. Repetate, pe acelaşi subiect. Subiect care mie mi-a creat şi ulterior adâncit o stare de nesiguranţă pe care nu i-o pot dori ca să mă poată înţelege. Prima oară mi-a zis că nu şi-a dat seama cât de rău îmi face. Iar eu nu înţeleg cum un om atât de deştept poate să fie atât de prost.

Se dă o persoană cu depresie. Nicio persoană aflată în depresie nu mai are putere să viseze şi să planifice lucruri frumoase. E în firea bolii să accentueze latura pesimistă. Aşa că mi se pare de o prostie fără seamăn să te uiţi în ochii unui om depresiv şi să-i zici ”ai încredere în mine, iubito, că o să fie bine”, când de fapt ştii că la termenul limită nu o să fie bine, ci din ce în ce mai rău. Nu ajuţi persoana aia depresivă cu nimic, din contră, îi faci rău cât pentru o viaţă. Fiindcă îşi va aduce aminte de fiecare moment în care instinctul i-a zis că lucrurile nu stau aşa şi nu cum i-ai promis şi se va învinovăţi că nu a presat ca să scoată adevărul şi că s-a lăsat minţită. Fiindcă îmi amintesc de fiecare dată când argumentul suprem cu care s-au închis discuţiile a fost ”dacă mă iubeşti, ai încredere în mine”. Şi cu asta m-ai făcut să mă simt crunt de vinovată că deşi te iubesc, pot să am îndoieli.

Nu pot să înţeleg de ce, când ai văzut că metodele pe care le ştiai nu dau nicicum rezultatele pe care te bazai, nu ai putut să ajungi la concluzia că nu sunt bune şi trebuie schimbate. De ce nu te-ai oprit înainte de a ajunge o jucărie defectă. Şi, mai presus de toate, de ce, când şi la psiholog ţi-am zis cât de mult rău mi-ai făcut şi că strategia ta nenorocită de a gestiona o situaţie urâtă mi-a făcut rău şi mi-a răpit orice posibilitate de a spera, ai preferat să o repeţi.

Îmi spui că regreţi şi te cred.

Dar îmi vreau şi iubitul înapoi, şi fericirea de anul trecut, şi mai ales pe mine. Pe mine aia fără răni pe suflet.”

Textul aparține aceleiași femei care ne-a cerut ajutorul de mai multe ori fără să-și dezvăluie însă identitatea. Aici și aici



Citiţi şi

Am fost o generaţie de handicapaţi emoţional

Abia de aici începe viaţa ta…

Când nu laşi suficient spaţiu între tine şi celălalt

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
12,431 views

Your tuppence

  1. Popescu / 9 January 2016 22:57

    Draga mea, cea mai buna solutie e una simpla-papucii!
    Da, sa ii dai papucii.
    Bye, bye, baby!
    Grow up! A fost bine la inceput pentru ca aveai vise, proiectii ale imaginatiei prin care el avea un profil minunat. Acum stii cum sta treaba.
    Daca sta cu orele pe FB in loc sa se duca la munca sau sa faca ceva ca si tie sa iti fie bine, da-l incolo.
    Mi-e sila de indivizii care considera ca femeile sunt slugile lor.
    Puturosii si depresivii nu au ce cauta in vietile noastre.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. aiana / 18 November 2014 19:20

    Draga mea, eu cred ca tu nu realizezi inca ce potential ai in tine.Si asta , pentru ca azi, interiorul tau e plin de durere si nu lasa loc nici unui gand bun.
    Ai reusit sa spui prin cuvinte ceea ce multi altii simt si traiesc dar nu au nici macar abilitatea aceasta…sa se exprime.Oare cum e viata pentru ei?
    Esti calcata pe maini de fiecare data cand le pui in pamant, doar ca sa te sprijini sa te ridici.Stii foarte bine, chiar daca azi nu poti sa recunosti, ca nu mai poti continua tarandu-te…Ca ai facut asta o viata , asa cum ai spus si n-a fost deloc bine.
    Vezi tu oare cati oameni sunt dispusi sa te asculte , sa te inteleaga si sa te ajute, total dezinteresat? Conteaza asta pentru tine macar putin?
    Ar trebui poate sa iti imparti oglinda din baie in jumatate si sa scrii de-o parte si de alta pe toti cei care cred in tine si in faptul ca esti o persoana unica si demna de respect, si pe cei care nu cred asta.
    Daca lista celor care nu cred asta e mai lunga…da…esti depresiva si ai nevoie de ajutor specializat. Te vei face bine!
    Dar daca in curand n-o sa te mai vezi in oglinda , pentru ca n-o sa mai ai loc nici sa scrii o litera…inseamna ca e timpul sa nu mai pui palmele in jos cand vrei sa te ridici! Ci sa le ti intoarse in sus si sa impingi piciorul care te-a torturat destul!
    Esti o fiinta deosebita si mie una, sincer mi-ar place sa te cunosc. Si nu uita ca uneori,,ai grija de tine” inseamna ,,te iubesc”.
    Am incredere in tine, femeie frumoasa!

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  3. Alter Ego / 14 November 2014 20:18

    @Jurnalul unei mame
    Nu trebuie să fiu de acord cu ceea ce zici ca să îţi mulţumesc pentru ce încerci să faci pentru mine. Mi-ai oferit un sfat, aplicabil sau nu, care-mi place sau nu, pe care o să-l aplic sau nu. Şi cel mai important pentru mine mi-ai oferit din timpul tău, citindu-mă şi mai ales scriindu-mi. Pentru toate îţi mulţumesc.

    Thumb up 4 Thumb down 1
    Reply
  4. Dana / 13 November 2014 14:58

    @ Alter Ego : la mine sotul / tatal copilului a fost asa cum iti descrii tu iubitul. Am reusit sa scap singura din capcana divortand, dar tot mai duc sechele cu mine – anul asta cred ca am trecut razant pe langa depresie. La mine nu au fost lacrimi, a fost furie…care dospea incet, pana a ajuns sa se reverse pe copil. Si atunci am zis “stop joc, omul asta e toxic si trebuie sa iasa din viata mea”. Nu stiu ce sa te sfatuiesc, te imbratisez doar…si sper sa gasesti pe cineva care te poate ajuta.

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
    • Mihaela / 13 November 2014 17:03

      Hei, nu esti singura care trece prin depresie, eu am trecut prin asta din cauza ca imi era prea bine si am reusit eu singura sa-mi pun piedici. Pe scurt am intrat la doctorat pe cu totul alt domeniu decat licenta, nu mi-a placut si in loc sa-l termin si sa-mi vad de treaba, mi-am bagat capul in nisip ca strutul asteptand sa ma trezesc intr-o dimineata cu chef de a scrie odata nenorocita asta de teza. Am avut sprijin din partea tuturor celor apropiati: iubitul a ajuns pana acolo de a-mi reformula parti intregi din teza, parintii ma sustineau cu bani, prietenii sunau intr-una sa vada daca progresez, sa intrebe cu ce pot sa ma ajute, iar eu pierdeam timpul citind romane fantasy. Cu tot sprijunul nu s-a schimbat nimic pana in momentul in care eu singura nu mi-am schimbat atitudinea de la letargie la proactivitate. M-am angajat si am ajuns in vreo 2 luni de la a citi toata ziua, la a duce un job si scrie la teza in fiecare zi. Schimbarea trebuie sa vina de la tine, parerea mea e ca ar trebui sa iei o pauza de la toate persoanele care te-au adus in aceasta stare si sa redescoperi acea parte a ta care ai pierdut-o datorita celor apropiati, stiu ca suna a cliseu dar e adevarat.
      Nu vreau sa sune aspru, dar iubitul din prima luna despre care vorbeai nu o sa-l mai vezi, oamenii evolueaza, se schimba, primele luni de descoperire a celuilat sunt frumoase, dar dupa ce ajungi sa stai cu cineva ajungi sa-l cunosti cu adevarat. Iti vrei iubitul inapoi, dar tu nu mai iesi cea de la inceputul relatiei, v-ati schimbat amandoi si daca crezi ca el e alesul, vorbeste deschis cu el despre ce simti, cum te face sa te simti prin atitudinea care o are fata de tine. Mi-am adus acum aminte de o lista despre care le zice iubitul meu prietenelor mele sa o faca, 5 caracteristici pe care trebuie sa le aiba respectivul pentru a incepe o relatie si daca nu le indeplineste nu mai are rost sa piarda timul cu el, in cazul tau cele 5 caracteristi de care iti spuneam mai sus sunt indeplinite? Daca da atunci merita sa lupti pentru el, daca nu, in locul tau, in primul rand mi-as lua o vacanta (as merge la Berlin) dupa care m-as muta cu o prietena oricum nu as sta singura ca nu mi-ar face bine si as incerca sa-mi recapat increderea in mine cu lucruri marunte: o oja rosie, parul ondulat, voluntariat (e un alt lucru drag pentru mine pe care l-am neglijat in perioada de depresie), etc
      P.S. daca vrei sa povestim, cu mare drag, oricand

      Thumb up 4 Thumb down 0
      Reply
  5. mihaela lungu / 13 November 2014 14:30

    Se izoleaza pt ca nu mai crede in nimeni, si nu cred ca se poate salva doar singura, atunci cand ajungi pe acea margine foarte fina, iti poti pierde cu usurinta discernamantul, e necesara mama ca aerul, sau bunica, sau o prietena sa-i spuna orice o poate ajuta, sa nu o critice cu nimic, stima ei de sine este la pamant, e simplu sa dai retete, acum pt ea e foarte important cum se mai poate percepe pozitiv in ochii celor apropiati,cum se poate regasi in ea insasi, cand nimeni nu mai e acolo, poate face un pas destul de gresit, e chiar vital sa nu fie singura, si are mare nevoie de umor, de oameni ce o pot trage afara de acolo prin finete si diplomatie, e greu, de regula cine iubeste ajuta, si uita macar pret de cateva minute de problemele lui, doar pt a ajuta un suflet, merita!

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
    • Alter Ego / 13 November 2014 19:50

      Ai intuit perfect Mihaela în ce situaţie sunt. Şi da, am nevoie de astfel de prieteni. Problema e că nu îi am, ceea ce la 40 de ani doare. E ruşinos să recunosc că până la vârsta asta nu am decât două prietene care nu m-au trădat. Însă nu pot să mă agăţ permanent de gâtul lor fiindcă îmi dau seama până şi eu cât de toxică am devenit.
      Însă ce pot să fac când bunica şi mama au fost permanent cauze de dezechilibru emoţional în viaţa mea. Cu mama am de când mă ştiu această poveste: ”orice spui va fi folosit împotriva ta cu regularitate de acum până în vecie, fără posibilitate de prescriere”.
      Iubitul meu da, recunosc, involuntar mi-a făcut mult rău. Sau pornind de la premise greşite fiindcă atât m-a putut înţelege şi fiindcă aşa a crezut că-mi face bine. Numai că şi eu l-am secat pe el teribil. Din aceleaşi motive, fiindcă am făcut ce am crezut că e bine pentru amândoi, că atât am putut înţelege. Nu îi iau apărarea ci sunt pur şi simplu obiectivă în măsura în care pot.

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
      • Ana / 26 July 2015 13:53

        Draga mea,am 27 ani si la fel ca si tine drame in dragoste.Te ai gandit ca poate privesti prea mult in trecut si prea putin in prezent?te ai gandit sa lasi trecut sa moara si nu mai ramai prinsa in povestea asta?te ai gandit ca poate meriti mai mult?chiar are nevoie sufletul tau de atata amaraciune?

        Thumb up 0 Thumb down 0
        Reply
  6. Alter Ego / 13 November 2014 13:42

    Cristina, cel mai rău mă otrăvesc singură.
    Şi te rog, pentru numele lui Dumnezeu nu-mi spune că eu am puterea să ies singură din starea asta. Fiindcă nu o am. Sau o am, dar încă nu am curajul să aplic soluţia aceea.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
    • Dana / 13 November 2014 15:04

      Stii care e “solutia aceea” dar nu ai curaj sa o aplici. Nu crezi ca ti-a facut destul rau ? Nu crezi ca ti-ar fi mai bine, ai avea mai multa liniste singura, macar cu speranta unei alte relatii mai bune pe viitor, decat in acest mediu toxic ?

      My 2 cents…

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
  7. Cristina / 13 November 2014 13:05

    Tu si numai tu vei trece peste …
    Trebuie sa renunti la ce te otraveste si sa faci curat in gradina ta cu buruieni..doar atunci iti vei gasi echilibrul.. daca ma intelegi unde bat:)

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  8. Alter Ego / 13 November 2014 12:48

    Dara, eu sunt ciudată, mă ajută mai mult să formulez în scris otrava din mine. Simplul act de a scrie îmi scoate o parte din venin din sistem şi mai pot să ticăi încă o zi.
    Cele 3 eseuri de aici m-au ajutat mai mult decât orele de la psiholog. Poate sunt un pic exhibiţionistă.

    @Jurnalul unei mame. Mă bucur din suflet că nu mă înţelegi. Fiindcă dacă ai înţelege prin ce trec, ai înţelege de ce mă afectează atât toate micile şi marile trădări din jurul meu, de ce-mi simt spatele ca un nenorocit de poligon de trageri şi sufletul îmi e ca după o trecere printr-un shredder. Mă bucur că nu înţelegi că în fiecare zi caut ceva care să mă facă fericită şi că în niciuna dintre zile nu mai găsesc nimic. Nici cărţile nu mă mai entuziasmează, nici propriile mele poveşti, nici pozele, nici dansul.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Cârlan / 13 November 2014 13:27

      Mă bucur că citești comentariile, Alter Ego. 🙂

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply
    • dara / 13 November 2014 18:42

      Alter Ego, nu esti deloc ciudata 🙂 … Eram convinsa ca scrisul te ajuta mai mult decat orele la psiholog. Ma intreb, daca iti dai seama cat de mult te-ar putea ajuta un prieten, chiar daca ar fi el doar virtual…

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply
    • Jurnalul unei mame / 14 November 2014 10:10

      Nu, nu-mi mulțumești, nu ți-a plăcut ce ți-am spus. Chiar am simțit ce simți tu acum, chiar da, numai că în alt context. Chiar știu prin ce treci.
      Și cineva mi-a schimbat perspectiva înspre mine. Mi-a fost greu să ascult, n-am dormit nopți de-a rândul, simțindu-mă neînțeleasă, dar, într-un final, dușul rece m-a revigorat.
      Noi avem în noi ce ne trebuie, tot, dar este mai confortabil să căutăm în afară vinovați sau sprijin. Noi alegem să ne afecteze ce vine înspre noi.

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
  9. Adriana / 12 November 2014 17:03

    Cum pot lua legatura cu ea?

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  10. Jurnalul unei mame / 12 November 2014 16:17

    Înțeleg starea acestei femei și o asigur că nu este singură. Cred cu tărie că starea de depresie se va spulbera când își va găsi echilibrul în sine. Nu partenerul, nu bunica, nu mama, nu tata, nu, nimeni nu este răspunzător pentru ceea ce i se întâmplă, doar ea. Soluția este la ea, iar aceasta este schimbarea perspectivei. În fiecare dimineață ar putea să-și adreseze sieși: “Ce pot eu să fac astăzi pentru a fi fericită?!”

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply
  11. dara / 12 November 2014 16:16

    Nu te supara, dar cum vrei sa fii ajutata atata timp cat nu poti fi nici macar contactata? macar un mail??!! atata timp cat nu vei gasi o persoana careia sa-i pese de tine si cu care sa poti vorbi, nu vei putea depasi momentele astea…

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro