Cât de repede mergi pe jos nu reflectă doar cât de grăbită ești, ci și cât de tânăr este creierul tău.
Un studiu amplu desfășurat în Noua Zeelandă arată că viteza de mers la vârsta mijlocie este un marker neașteptat al îmbătrânirii biologice – atât fizice, cât și cognitive. Participanții care mergeau mai lent la 45 de ani prezentau semne avansate de îmbătrânire: un volum cerebral mai mic, cortex mai subțire, leziuni la nivelul materiei albe și performanțe cognitive reduse. Chiar și fețele lor erau percepute drept mai îmbătrânite, în medie cu câțiva ani. O altă diferență remarcabilă de reținut între cei mai rapizi și cei mai lenți: la o medie a vitezei de mers între 1,21 m/s și 1,75 m/s, IQ-ul mediu diferă cu aproximativ 12–16 puncte!
Mai tulburător este că aceste diferențe nu apar brusc la mijlocul vieții: datele sugerează că încă de la vârsta de 3 ani, copiii cu scoruri cognitive mai mici au avut, 40 de ani mai târziu, o viteză de mers mai mică și un creier mai îmbătrânit. Pe scurt, declinul nu vine peste noapte, ci se construiește lent și insidios.
Ce înseamnă „mers lent”? În medie, un adult de 45 de ani ar trebui să se deplaseze cu o viteză între 1,27 și 1,89 metri pe secundă. Îți poți testa ușor ritmul: măsoară o distanță de 6 metri, parcurge-o în pas normal și calculează timpul. Dacă te afli sub pragul inferior, e posibil ca ritmul tău biologic de îmbătrânire să fie accelerat.
Vestea bună? Viteza poate fi antrenată. Mersul alert, exercițiile regulate, un somn de calitate și o alimentație echilibrată sunt factori esențiali nu doar pentru corp, ci și pentru minte.
Tinerețea nu ține de vârstă, ci de felul în care îți folosești corpul și mintea. Iar ritmul mersului spune exact cât de bine o faci. Nu merge dormind, asta e ideea! 🙂
Citiți și Înainte, orgasmul avea reputația că rezolva orice problemă. Acum e mersul pe jos 🙂
Articolul acesta mi-a amintit de australianca Heather Lee (17 noiembrie 1926), supranumită “cea mai rapidă race walker din lume” la categoria ei de vârstă care rămâne o inspirație pentru oricine își dorește să îmbătrânească activ.
Originară din Sydney, Heather a descoperit mersul în forță după pierderea soțului în 1996 — și de atunci, timp de aproape trei decenii, a transformat durerea în mișcare și mișcarea în performanță. Aici o puteți vedea mergând. 🙂
„În octombrie 2022, la vârsta de 95 de ani (peste o lună a împlinit 96) era activă și concura în grupa de vârstă 95–99 de ani, doborâse deja nouă recorduri mondiale și continua să participe la competiții dedicate sportivilor seniori, menținând un ritm impresionant pentru orice vârstă. Decorată cu Medalia Ordinului Australiei și desemnată Senior Australian of the Year (NSW) în 2019, Heather trăiește după deviza „use it or lose it” (aveți explicația în nota de subsol). Pentru ea, mersul nu e doar sport – e o declarație de viață, o formă de libertate și o lecție despre reziliență.
Ce altceva mai face Heather? Iată:
-
În 2021, la 95 de ani, a finalizat cu succes 100 km în cadrul Premmie Ultra Marathon Challenge, în șase zile.
-
În 2022, la 96 de ani, a completat 200 km în cadrul aceleiași provocări – “Double Ultra Marathon” .
-
În 2024, revine din nou, parcurgând 200 km prin mers și bicicletă, ca parte a campaniei dedicate nou-născuților prematuri.
Nu toate suntem – și nici nu trebuie să fim – Heather Lee (contul de Meta). Dar mesajul rămâne valabil și pentru mersul de zi cu zi: cu cât mergi mai puțin sau mai lent, cu atât riști o degradare mai accelerată a sănătății fizice și cognitive. Și nu vrei asta, nu? 🙂
***
* „Use it or lose it” – expresie frecvent folosită în medicina preventivă, care semnalează că funcțiile corpului și ale creierului se degradează treptat dacă nu sunt folosite activ. În cazul lui Heather Lee, ea o folosește ca deviză de viață pentru a sublinia că mișcarea fizică constantă este esențială pentru a menține mobilitatea, forța, echilibrul, funcțiile cognitive și independența, mai ales la vârste înaintate.
Este un principiu recunoscut în medicină și fiziologie:
-
mușchii slăbesc dacă nu sunt solicitați,
-
articulațiile se înțepenesc,
-
creierul își pierde agilitatea dacă nu e stimulat,
-
echilibrul se degradează fără exercițiu.
Mișcă-te, folosește-ți corpul și mintea – altfel le pierzi.
Citiţi şi
Nemurirea: visul suprem sau cea mai lungă pedeapsă inventată de om?
Să te simți bine în corpul tău – este o atitudine pozitivă, dar este întotdeauna adevărată?
The Mindful Body – cum să îți antrenezi mintea ca să îți fie mai bine în corp
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.