Se vede pe stradă și în orice magazin de îmbrăcăminte: ne îngrășăm. Firmele, inclusiv cele online, care propun mărimi XXL sau peste (s-a ajuns la 8XL), revendică cifre de afaceri fabuloase[1]: peste 300 miliarde dolari US, în 2023, cu perspectiva de a depăși 400 miliarde USD, în 2030, adică mîine. Ce facem?
Supraponderalitatea (în care includ obezitatea) rezultă din influențele reciproce dintre materialul nostru genetic, mediul de viață și alimentație. Nimic nou. Nu sîntem egali, nu reacționăm la fel, există privilegiați și năpăstuiți. Fiecare cu ce a moștenit. Așezați la aceeași masă, mîncînd la fel, unii se îngrașă, alții mai puțin sau deloc. Dacă tot ne pricepem, de ce să nu modificăm genele respective, să nu ne mai îngrășăm? Ar fi periculos: în cazul în care nu mai avem ce pune în „cămară”, apare riscul de a ne prăpădi rapid. Un război, o foamete, o secetă… Chiar și dacă ne asumăm eventualitatea în mod responsabil, tot nu se poate pentru că nu este vorba de o genă, nici de două. Mai multe studii sugerează implicarea a minim 13 gene. Se adaugă anomaliile constatate și interacțiunile individuale cu mediul.
Laboratorul Novo Nordisk a pus la punct un test genetic predictiv[2]. Efectul? Dacă știi că ești predispus la obezitate… mănînci mai puțin, la ore regulate, respecți senzația de foame, dar și pe cea de sațietate, ești atent la calitatea alimentelor, faci sport. Ceea ce toată lumea ar trebui să facă. Să ne considerăm, cu toții, cu risc de obezitate ar corespunde mai bine realității. Cu 2.5 miliarde adulți și 400 milioane de copii supraponderali în lume[3], a considera că sîntem excepții poate cădea sub incidența păcatului de trufie. Despre acestea am mai discutat.
“Gargantua vizitează Parisul” – ilustrație de Gustave Doré (1832-1883)
Cînd mîncăm
Un alt studiu mi-a atras atenția, în anul acesta: cel publicat în revista „Obesity” de echipa condusă de Rocío De la Peña-Armada și María Rodríguez-Martín[4]. Titlul spune cam tot: Mîncatul devreme atenuează riscul poligenic de obezitate. De unde întrebarea: cînd să mîncăm? Parametrul luat în calcul aici a fost ora mediană a celor trei mese zilnice (mic dejun, la 8.30; prînz, la 14.30 și cina, la 21.20). Mediana calculată este ora 15.00. Pentru fiecare oră de întîrziere, indicele de masă corporală crește cu 2kg/m2. Deci, să nu mîncăm prea tîrziu. Recomandările ar fi orele 8.00, 13.00 și 20.00, sau mai devreme. Oricum, cu o perioadă de post nocturn de mai mult de zece ore. Este o opțiune: mîncăm la ore fixe. Putem face excepții? Desigur, dar nu în fiecare zi. Dacă mîncăm la ore fixe, putem mînca orice, oricît? Sînt convins că aveți răspunsul, dar insist: nu.
Există alte curente de gîndire nutrițională care spun că trebuie să mîncăm atunci cînd ne e foame. Pare logic și chiar corespunde cu mecanismele fiziologice de control al ingestiei alimentare, în care intervin doi hormoni: grelina și leptina. Plus somonii. Grelina este secretată de stomacul gol și favorizează senzația de foame. Leptina este produsă de țesutul adipos plin cu rezerve și taie senzația de foame. Și somonii? La ei, a fost descrisă o altă moleculă, care face legătura între grelină și leptină, pe de o parte, și centrii foamei din hipotalamus (acela cît un bob de mazăre neuronal despre care am tot vorbit), pe de altă parte.
Este vorba despre hormonul de concentrare a melaninei (MCH), același care permite acumularea de pigmenți în pielea somonului (și a altor specii de pești), responsabil de culoarea lor rozalie. Producem și noi, dar în alte scopuri: grelina crește producția de MSH care inhibă centrul foamei („taie foamea”), leptina face invers; fără MSH în hipotalamus, ne e foame[5]. De aici și ideea de a folosi MSH în tulburările comportamentului alimentar. Fără tratament, trebuie să așteptam să ne fie foame pentru a mînca. Foamea este, totuși, o noțiune subiectivă, supusă tipologiei metabolice individuale, dar și influențelor psihice și sociale.
Toate acestea sînt valabile și, eventual, utile, pentru cei din țările zise industrializate, în afara situațiilor de conflict sau catastrofelor naturale. Sînt valabile numai pentru clasele sociale favorizate, de mijloc spre înalte și înalte. Ceilalți aplică metoda clasică: mănîncă atunci cînd au ce. Cu toate acestea, obezitatea este foarte prezentă în clasele defavorizate. Explicația a fost adusă de un studiu canadian, vechi de aproape 20 de ani, și confirmat în mod constant: săracii mănîncă alimente ultraprocesate, care favorizează nu numai obezitatea, ci și ansamblul bolilor metabolice și cardio-vasculare.
În rezumat: mîncăm cînd ne e foame, la oră fixă, oricum, cît mai devreme, la distanță de ora de culcare sau mîncăm cînd avem ce. Aici, intervine, în practica mea (și nu numai), remarca pacienților: nu pot mînca la ore fixe, nu pot astepta să-mi fie foame, mănînc cînd am timp.
Din acest punct, nu mai există răspuns standardizat, discuția devine personală. În opinia mea, rolul nutriționistului este să informeze asupra tipurilor de foame și să expună riscurile, capcanele care ne pasc, atunci cînd ne așezăm la masă.
Vă salut și vă îndemn să aveți grijă trup și suflet de voi.
Pe săptămîna viitoare,
dr. Carip, practică liberală în dietetică, osteopatie, acupunctură și auriculoterapie
[2] https://cbmr.ku.dk/news/2025/genetic-test-predicts-obesity-in-childhood/
[3] https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/obesity-and-overweight
[4] https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/oby.24319
[5] https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1769449316000522
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
