De departe, cel mai special sport este tenisul. În primul rînd pentru că este un sport individual şi un duel direct, faţa în faţa. Dacă în toate confruntările sportive ai nevoie de talent, multă muncă, antrenor bun, medic bun, educaţie impecabilă, spirit de sacrificiu şi puţină sansă pentru a ajunge în top, cred că doar în tenis nu există noroc, şi cred că de aici toată puritatea de este supranumit sportul alb.
Eleganţă şi graţie găseşti şi la patinaj artistic, şi la gimnastică, dar diferenţa este făcută de note care pot fi interpretabile. Atletismul înseamnă un efort pîna la epuizare şi psihic de fier, dar fără o frumuseţe aparte, poţi învăta autodepăşirea şi determinarea, însă. Pasiunea o poţi găsi şi la sporturile de echipă, însă pe niciun alt teren victoria nu reprezintă o aţă atît de subţire. Doar în tenis trebuie să fie totul la un loc.
La cel mai înalt nivel, gramul de noroc din tenis înseamnă, de fapt, o inteligenţă superioară, o dominare psihică, o eliberare a creierului venită de la un cuvînt spus la un moment dat de tata, de mama sau un strigăt venit din tribună chiar în clipa cînd adversarul se pregăteşte să servească pentru meci. Pe terenul de tenis vorbeşti doar tu cu creierul tău. Pe nicio altă arenă nu se poate întoarce un meci dintr-o singură lovitură sau o banală lovitură exersată sute de ore la antrenamente să te destabilizeze psihic şi să cazi.
Sportul în general are un farmec aparte, dar cred că doar tenisul poate fi integrat cel mai bine în viaţă, în întîmplările fiecărui om din viaţă. Nu există noroc nici în viaţă. Nu poţi reuşi fără a pune la un loc multă muncă, talent, studiu, inteligenţă, sacrificiu, sclipire şi pasiune. Poţi cîştiga unele “meciuri” şi-n viaţă, dar nu primeşti niciun trofeu fizic, palpabil sau glorie, dar poţi primi energia necesară pentru a creşte, a evolua, să treci la nivelul următor, fie că e vorba de familie sau carieră sau tu, ca om.
Oameni mari fiind, cu toţii avem nevoie de eroi. Modele nu ne pot fi doar părinţii, profesorul de la şcoala sau oricine din viaţa noastră care ne-a influenţat la un moment dat. Avem nevoie de lecţii pentru a ne putea vedea adevărata valoare. Zilnic trebuie să creştem cîte un pic.
Azi o avem pe Simona, sportiva de la care putem învăţa a pierde cu zîmbetul pe buze. Scrîşnetul ei din dinţi la fiecare înfrîngere este dovada vie a celebrei zicale un şut în fund este un pas în faţă. Tricolorul ei are culorii mai vii şi mai vesele. În spatele simplităţii ei stă, cu siguranţă, cheia succesului. Îndîrjirea în a reuşi vine de la un optimism curat si real. Copiii noştri au nevoie de eroi ca ea.
P.S. Acum este în optimi, la Australian Open, iar pentru a cîștiga primul turneu de Grand Slam trebuie să treacă, pe rînd, de Sharapova și Serena Williams. Nici nu putea intra în istoria sportului mai frumos…
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Bolile cu transmitere sexuală – o mare problemă în lipsa educației
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
