Cine spune că nu se cade să faci asta?

4 February 2018

adriana-tirnoveanuZăbrele de gând cald scuturat sub colbul amintirilor pale par a dispărea în cețuri de întâmplări noi. Nimic nu cade, nimic nu se ridică, nimic nu se cerne din tot ce ai adunat, ca o mătușică harnică, dar uitucă, ce mereu mai vrea să țină lucrul acela că poate-i trebuie cândva. Și nu-i mai e de trebuință poate niciodată, dar le așază în sertarul aglomerat cu nimicuri lucitoare și zornăitoare a folos trecut. Aduni și treci la catastif, inventariezi și prinzi drag de vreo carte poștală netrimisă vreodată, cu umbre galbene de timp zăcut și ponosit și te întrebi oare cui și de ce, și cine te-a oprit din drumuri și avânt? Și iar stai pe gânduri, deși zăbrelele-s topite, iar averile de tinichea risipite pe podeaua lustruită cu ceară ca de miere, de te simți într-un stup, în care tu ești și regina, și truditor, și trântor câteodată, că așa e povestea completă a vieții, fără cosmetizări inutile.

Și zornăie avuția din amintiri, iar tu o petreci cu ochii și sufletul, și le prinzi pe toate pe piept ca pe niște medalii mărțișorite cât să te facă să te simți încă tânără, încă trecătoare pe drumuri cu vise incerte și adulmecări de vină și păcat. Sângele-ți pulsează mai tare, mai năvalnic; te ascunzi de oglinzi și de cioburi de fereastră deschisă, să nu cumva să-ți întâlnești chipul și să-ți spulberi toate închipuirile. Strângi totul cu grijă, te așezi la măsuța cu miros de brad, cu o cană de apă rece alături, în care-ți descânți putințele și neputințele, cerșind încă o clipă de rătăcire prin locuri pe unde nu mai știi a trece fără să te fâstâcești puțin.

femeie vin

Acum o săptămână am cunoscut pe cineva ce mă privea ca pe o nălucă, iar eu am recunoscut în ochii ei tineri necredința și mirarea, privind uimită discrepanța dintre un ieri și un azi, iar eu am văzut alte zeci de femei ca mine care vor a confirma că nu au fost mereu așa, că prin ele au trecut și frumusețea, și iubirea, și pasiunea, și tumultul, și perfecțiunea. Când le-au pierdut, ele s-au întors spre semne care să le arate lumii, însă, vinovate de gând, rușinate de slăbiciune, au pus comorile în patima de stâncă și le-au ascuns de ochi vii și sfredelitori.

Apa îmi face rotocoale mici, în cana de faianță albă, cum numea bunica mea porțelanul, parcă mă roagă s-o beau și s-o las să mă vindece de frici și de justificări inutile. Ziua de mâine se vrea scrisă cu demnitate, cu mândrie și cu zvâc de inimă tânără încă, în flirt de primăvară timpurie cu miros de narcisă albă. Pe-un alt gând-narcisă îmi pun inima și o trimit departe sau poate aproape, încât să trezesc din amorțire o nouă iubire veche. Și îi spun atât – vreau eu să fiu încă fata cu ochi vii ce crede într-un flirt de anotimp înnoit de ploi domoale, iar de nu știi a mă aduna dintr-o lacrimă sau zâmbet e doar pierderea ta.

Sunt femeie ce nu vrea să fie înregimentată în vârste și trebuințe. Ard patimi și transform în scrum cuvinte ce încep cu NU. Pot și vreau să-mi așez comorile trecute lângă cele ce se scriu acum. Cine spune că nu se cade să faci asta? Se ajunge cu trudă și cu bătălii pierdute, războaie câștigate și răni supurânde și cu o altfel de iubire, conștientă de privilegiul acesteia. Eu mă reîntorc în păcat. Și-l topesc din nou în focul din mine. A câtă oară oare?

Pe Adriana o găsiți întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mândrie de olteancă

Ați vrut să știți urmarea? Poftim!

Ele nu ar fi făcut una sau alta nici în ruptul capului

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
480 views

Your tuppence

  1. Femeie, să nu te lași... | Înșiră-te mărgăritare / 5 February 2018 21:15

    […] Și zornăie avuția din amintiri, iar tu o petreci cu ochii și sufletul, și le prinzi pe toate pe piept ca pe niște medalii mărțișorite cât să te facă să te simți încă tânără, încă trecătoare pe drumuri cu vise incerte și adulmecări de vină și păcat. Sângele-ți pulsează mai tare, mai năvalnic; te ascunzi de oglinzi și de cioburi de fereastră deschisă, să nu cumva să-ți întâlnești chipul și să-ți spulberi toate închipuirile. Strângi totul cu grijă, te așezi la măsuța cu miros de brad, cu o cană de apă rece alături, în care-ți descânți putințele și neputințele, cerșind încă o clipă de rătăcire prin locuri pe unde nu mai știi a trece fără să te fâstâcești. (continuarea aici) […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Nicoleta Ionita / 5 February 2018 10:01

    În definitiv, nu asta-i viața? O inventariere continua a ceea ce se cade sau nu, a pacatelor si a nepacatelor noastre, a iubirilor si deznadejdilor, a frumosului si a efemerului, a îndraznelilor si a fricilor, a prezentului si a trecutului. Numai ca aici contabilitatea nu se tine in cifre, ci in trairi si sentimente.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro