“Pe ultima stradă, faceţi la dreapta”. Ţi s-au dat indicaţii de felul acesta vreodată? Şi-ai constatat cumva că e posibil să nu îţi dai seama care era acea stradă, decât după ce ai trecut de ea? A trebuit să te întorci…
În mod cert nu avem instincul “ultim”. Nu este intrinsec şi nici măcar adiacent vreunui instinct uman, fie el primar sau secundar. Nu există, pur si simplu. Putem, cel mult, să presimţim… Şi, de cele mai multe ori, vom ignora asta, servind minţii noastre argumente logice atent asamblate şi frumos ambalate.
Şi totuşi… Ce ai face dacă ai şti că acestea sunt ultimele cuvinte pe care i le spui? Ce ai spune, cum ar suna, care ar fi intonaţia, cât suflet ai pune în ele? Ce nu ai spune? Ce ai uitat să spui mereu sau ai crezut ca ai timp să spui? Ai spune acum?
Dacă ar fi ultima dată când vezi acel om, câte ancore ţi-ar pleca din privire? Ai face icoană în suflet cu imaginea aceea? Să nu fii nevoit să cotrobăi prin minte apoi, prea târziu de fapt, pentru a-ţi aminti… Să nu te intrebi scormonind în ceaţă.
Dacă ar fi ultima atingere a mâinii, cât de fierbinte ar fi? Cât ai vrea să îi reţii degetele ? Ai face linişte în suflet pentru a-i simţi pulsul în palmă, direct? Şi cât nu ai da drumul acelei mâini? Clipe aşezate cap la cap, ţesând veşnicii?
Dacă ar fi ultimul sărut, ai picura în el toata dragostea rămasă neconsumată? Ai pune toata viaţa pe care ţi-o dă iubirea şi toată moartea pe care ţi-ar aduce-o plecarea?
Dacă ar fi ultimile momente ale tale, la cine te-ai gandi?
Nu am să-ţi spun: “Trăieşte fiecare zi ca şi când ar fi ultima”. Cu tot respectul pentru Mahatma Ghandi, ar fi aberant să ne imaginăm că o putem face. Am obosi înainte de vreme, ne-am consuma în precauţii şi gânduri, care ne-ar duce în mod sigur către rezultatul opus: nu am mai trăi nimic.
Aş vrea să reţii atât: nu avem alarmă pentru “ultimul” sau “ultima”. Nu se aprind beculeţe de avertizare, nu se aud sunete ciudate in jur, nu ne trage de mânecă un înger păzitor înzestrat cu darul premoniţiei. Şi, din păcate, de cele mai multe ori nu este vorba doar despre ultima stradă la dreapta. Nu te poţi întoarce din drum.
Câteodată este… ultimul, dar Şi cel din urmă. Fără cale de întoarcere. Fără o altă şansă. Fără să poţi negocia cu destinul.
Citiţi şi
Pentru că de atâtea ori m-am dus la muncă cu sufletul frânt
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
