Despre omul prost

Andrei Crăciun

19 May 2016

Andrei 2Omul prost este – din păcate – de neocolit în viețile noastre, și nu de puține ori noi înșine suntem cei proști.

Există un potențial de imbecilitate în orice ființă umană, așa cum a demonstrat, aproape științific, profesorul Cipolla (pentru aprofundare, citiți, dacă vă interesează, Legile fundamnetale ale imbecilității umane). Suntem potențial imbecili, dar unii dintre noi se împlinesc, iată, plenar în această tragică direcție.

Nu mi-am propus să scriu aici, pe larg, despre prostie, mai ales că oricum nimic semnificativ nu se poate face. Singura soluție când îți iese prostul în drum este ocolirea lui.

La nivel social este imposibil de remediat chestiunea – nu doar țara, ci lumea întreagă ne vrea proști de-a binelea. Dacă ești consumator (de orice) nu mai contează că ești bătut în cap. De la această tristă observație începe, de altfel, și prăbușirea societății moderne și contemporane spre ceea ce va urma. Se va trăi și se va vedea. De aici ni se va trage.

Totuși, chiar dacă nu se poate vindeca rana, țin să subliniez câteva indicii, câteva simptome care ne arată că ne aflăm, dincolo de dubiu, în prezența prostului și că e timpul să părăsim incinta, să ne ferim de efectele devastatoare ale contactului cu prostia omenească.

prostie

Prostul are un punct de vedere pe care l-a adoptat (cel mai adesea i-a fost indus, fără exercițiu critic de rezistență din partea prostului, care nu are dubii). Tot ce se întâmplă prin lume este citit de prost prin aceată grilă unică de interpretare. De aceea, prostul decade ușor în fanatism. Există un drum drept între prostie și fanatism, iar el parcurs extrem de ușor. Există fanatism și în cauzele juste. Da, chiar și cele mai (aparent) nobile cauze pot degenera într-o adăunătură de proști fanatici. Prostul nu are niciodată o vedere de ansamblu. Prostul o știe pe-a lui.

Mai departe, având punctul său de vedere, prostul e inflexibil, prostul e ferm, prostul e hotărât să-și urmeze proiectul. El nu poate fi abătut. Nici să nu încercați. E zadarnic. Prostul merge pe drumul lui.

Mergând pe acest drum, prostul nu se jenează de ridicolul în care calcă. Prostul are această formidabilă calitate de a fi imun la ridicol. Nu îi e niciodată rușine că e prost făcut grămadă. Și de ce să îi fie? Fiindcă nu îl face nimeni grămadă, de fapt. Societatea nu mai taxează prostia. Nu o pune la colț. Nu mai induce nimeni prostului sentimentul că ar trebui să îi fie rușine de prostia lui. Dimpotrivă.

Prostia e la mare preț, prostia se caută, prostia se cumpără, prostia se vinde. Mulțimile de proști manipulabili sunt însăși temelia pe care se sprijină arhitectura societății la începutul mileniului al III-lea.

Nefiind sabotat (nici din interior, nici din exterior), prostul crește în corpul social ca o celulă care caută să distrugă în jur. Și distruge, căci proștii au și capacitatea de a se uni lesne unii cu alții. Prostia este principala cauză a derivei planetei noastre. Suntem nu doar mulți, suntem și foarte proști. Prostia pură, prostia dură, prostia rafinată, prostia criminală, prostia cu pretenții, prostia cultului, prostia gingașă, dar cu consecințe cutremurătoare – toate ne conduc.

Prostul este, de asemenea, proverbial, și mândru. Prostul e fălos, prostul nu ratează niciun priej de a se pretinde reușit în viață. Prostul e împlinit, prostul e mulțumit de sine și de-ai lui (proslăvirea tribului personal, fără niciun filtru de îndoială, e un alt indiciu că prostul e pe aproape).

Și toate acestea sunt posibile fiindcă non-proștii sunt zdrobiți de greutatea dilemelor. Prostul e mereu energic, non-prostul e totdeauna obosit. Nu mai are nici puterea de a spune tradiționalul Amice, ești idiot! și de a se retrage din dialog.

Căci, prostul caută harță, prostul caută să își expună părerile (e plin de păreri!), și uite așa se încinge o horă de toată frumusețea în jurul nimicului (prostul nu poate trăi în afara nimicului căruia îi acordă o importanță capitală).

Și între timp, pe nesimțite, timpul trece. Ocoliți proștii. E, din păcate, singura soluție pe termen scurt, mediu și chiar lung. Restul e doar pierdere de vreme, adică de viață.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Plecări

Cine e domnișoara, că pare interesantă?

E timpul

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,461 views

Your tuppence

  1. Liz / 22 May 2016 15:41

    @ Max, si tu unde te-ai autoincadra? 🙂

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply
    • Max / 22 May 2016 18:08

      Ei, vezi bine că eu gândesc, nu, Liz? 😛 După unii autori, cam filozofez, chiar… Oricum, mersi pentru interes. Îți dau voie să alegi tu, poate mă iei în (sub)categoria ta 🙂

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply
      • Liz / 22 May 2016 19:54

        @ Max, e bine sa crezi despre tine ca te afli intr-o categorie sau alta, dar, nu te bucura așa de tare, nici de interes, nici de rezultatul autoincadrarii, nu de alta, dar, s-ar putea să fi greșit calea, :)) când, de fapt, tu ești de încadrat, fix acolo unde sugera întrebarea (ajutătoare). 🙂

        Thumb up 0 Thumb down 1
        Reply
        • Max / 22 May 2016 20:22

          Liz, Liz, forțează-ți neuronii, nu te baza pe inspirație, că n-o ai. Interesul tău pentru mine, dacă n-ar fi existat, nu mi-ai fi pus tu întrebarea aia atât de personală. Că nu e ca și cum ai fi comentat pe text, este? Dimpotrivă, încercând să mi-o tragi, ai reușit doar să demostrezi teoria mea, deci, lasă-mă să mă bucur, da? Tare.

          Thumb up 1 Thumb down 0
          Reply
          • Liz / 22 May 2016 21:38

            :)) @ Max, draga, ești mult prea amuzant, neuronii mei nicidecum nu mi-i forțez, ci, doar mi-i antrenez, cu cei obișnuiți să facă exerciții de imaginație, e o oarecare diferența, de nuanța. Dar, tu bucura-te. Mult și tare. 🙂 Si, să nu uiți cumva de propria proiecție. 🙂

            Thumb up 0 Thumb down 1
  2. Max / 22 May 2016 13:03

    Textul tău, Andrei e spumos, de-aia nu merge în profunzimea adâncimii… :). Analizând parcimonios fenomenul, nu doar pe partea prostiei, te completez cu următoarele considerații (criticăconstructivă, parol!):

    Prostul, la fel ca inteligentul, este de două feluri: Cel care gândește și Cel care nu. Admițând cele două subcategorii ca premisă fundamentală atât pentru proști cât și pentru inteligenți, deducem că doar Prostia-care-gândește este „principala cauză a derivei planetei noastre”, cum inspirat-sintetic ai formulat tu, Andrei. Asta pentru simplul motiv că Prostia-care-nu-gândește este inofensivă, inocentă, candidă, chiar și când devine fanatism. Abia când gândește, prostul devine periculos și îl recunoaștem ușor după unicul țel spre atingerea căruia își setează neuronii puțini dar foarte vioi. Țelul, ai ghicit, este acela de a le-o trage cât mai multor inteligenți, tuturor, dacă se poate. Cu cât mai genial gândește prostul ăsta cu atât suntem cu toții mai aproape de sfârșitul speciei, evident, istoria nu încetează a o demonstra.

    Cei mai expuși la agresiune, ținta predilectă a prostului care gândește, sunt inteligenții care nu gândesc (din subcategoria asta fac parte, de exemplu artiștii, sau să zicem acei oameni inspirați, creativi, care realizează opere fără măcar să știe cum au făcut-o), pentru că nici prin cap nu le trece că trebuie să se ferească de niște proști.

    Speranța omenirii sunt inteligenții care gândesc, pe ăștia trebuie să contăm.

    Vezi, Andrei, e nevoie de mai multă profunzime, altfel riști să oferi prostului care gândește argumente cu care să le închidă gura și inteligenților care gândesc, cum ar fi fraze ca asta: „prostul caută harță, prostul caută să își expună părerile (e plin de păreri!), și uite așa se încinge o horă de toată frumusețea în jurul nimicului (prostul nu poate trăi în afara nimicului căruia îi acordă o importanță capitală)”. Am văzut mulți proști agreesivi ieșind învingători cu ajutorul unor astfel de replici în lupta cu dușmanul lor cel mai de temut – inteligentul-care-gândește și care nu acceptă Prostia agresivă. N-ai auzit niciun prost tranșând o discuție care-l depășește cu sentințe de genul „Nu e cazul să filozofăm”?

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro