Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

E în regulă să fii considerat mai degrabă ridicol decât prost

4 February 2020

M-am născut prematur. Dacă știam măcar atunci să profit de orișice oportunitate, aș fi folosit acel avans de aproape două luni și m-aș fi apucat serios de treabă. Dar n-am făcut-o. Așa că, ajunsă de timpuriu în lumea asta totuși prea târziu, și cu destul de multă greutate, am făcut multe lucruri. Târziu am învățat multe, la școală, în familie, în grupurile de copii sau adolescenți mai târziu. Acum? Nici măcar acum nu mă sincronizez mai bine cu ceilalți care deja și-au învățat lecțiile.

Se spune că fiecare are ritmul lui de învățare, de creștere, de maturizare. Da, sigur, e minunat, dar ce nu se spune, pentru că nu-i pedagogically correct, e că nimeni nu te așteaptă. Nu se oprește lumea în loc doar ca tu să-ți dai seama de niște lucruri banale, cum ar fi că nu poți vinde castraveți la grădinar, că nu te poți prăpădi de râs atunci când cineva se arată spiritual și că trebuie doar, așa, să zâmbești pe sub mustăți și altele de acest fel.

Poate uneori am avut și ghinion, cu toate că legenda spune că noi ne-o facem cu mâna noastră, însă alteori, cu mareee greu, când mi-a reușit câte ceva, eram deja atât de sătulă de toate încât nu mai voiam nimic.

Uite, abia acum mi-am dat seama că-i în regulă să fii considerat mai degrabă ridicol decât prost. Sau și, și. Când eram la școală și dintr-o mare întâmplare știam răspunsul la o întrebare, dar nu eram convinsă pe deplin că-i corect, preferam să tac, să fiu considerată proastă decât să râdă ceilalți de mine în cazul în care totuși răspunsul era o prostie. Acum nu mai contează, scoți pe gură tot ce-ți trece prin minte, că-i bun, că-i rău, că-i corect sau incorect, urât sau frumos, ai voie să spui ce vrei, pentru că ai dreptul la liberă exprimare, la non-judecată – o frumoasă viziune despre practicarea păcii!

Ba mai mult, cu cât ești mai ridicol, mai jignitor față de normele limbii române literare, mai găunos în raport cu ceilalți, cu atât îți crești șansele să devii vedetă, să fii ascultat, privit în milioane de vizualizări, distribuit, parodiat, valorificat cu alte cuvinte.

Citiți și Ridicolul ca sursă de reinventare

Unul dintre cele mai surprinzătoare paradoxuri ale existenței zilelor noastre este că aceștia reprezintă o mare valoare. Au un rost. Sunt importanți pentru sporirea calităților unora. Însă glumițele lor nevinovate nu sunt oare tot un soi de aroganță afișată de cei frumoși și deștepți față de indivizii ridicoli, proști și urâți? Dar ce contează? Toată lumea câștigă, cu cât îs unii mai ridicoli, mai băgați în seamă, mai de folos, cu atât îs ceilalți superiori, mai făcători de haz de necaz, mai demni de toată admirația și considerația.

Și degeaba m-am născut eu mai devreme, dacă mi-am dat seama de o așa treabă prea târziu. Ce lecții emoționale să mai învăț acum despre trăitul cu ridicolul? Pot să-mi fac eu acum mintea ferfeniță că întotdeauna voi avea o stare de spirit întârziată, proastă, incertă. Pentru că odată ce trăiești anumite lucruri, prezența lor în tine nu mai dispare de fapt niciodată. Incertitudinea, nesiguranța, îndoiala, ezitarea, toate sună bine acum, însă atunci se numeau toate „ridicol”. Și era de rău! Degeaba schimb eu acum eticheta, ambalajul, degeaba îl fac mai plăcut ochiului, stimei de sine, dacă conținutul a rămas același: teama de ridicol. Degeaba societatea de azi poate închega ridicolul în pamflete drăguțe și hazlii, eu tot proastă prefer să fiu.

Degeaba mă cred eu acum liberă să fiu cum vreau, dacă tot ca piatra lui Spinoza mă rostogolesc, și tot ca ea, care doar se crede liberă, nu sunt liberă, ci doar mă dau de-a dura încercând să prind din urmă viața, ridicolul, care va împărăți Pământul: de acum și… tot înainte?

Pe Simona o găsiți și aici

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nimeni nu întârzie. Nimic nu este devreme. Suntem doar la timp

Sunt oameni care

Când ce iubeai nu mai există

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro