Profesorul, medicul, psihoterapeutul: oamenii cu care trebuie să rezonezi afectiv și emoțional, pentru că relația cu ei înseamnă încredere, ori acest sentiment implică în mod necesar un fundament sensibil. Influența lor poate fi o chestiune de viață și de moarte, pentru că puterea lor asupra celorlalți poate impulsiona sau poate distruge. Ei apar în momente importante ale existenței oamenilor, iar prezența lor poate influența destine, poate și ca un semn al providenței.
Dar astăzi, 5 iunie, despre cei care ne fac educație, aflați dincolo de granița invizibilă care desparte clasa – colectivitatea, deci, și catedra – locul destinat unei singure persoane, capabilă să conducă, prin forța personalității lui. Mulți se vor fi gândit astăzi la o zi în care, prin bunăvoința Ministerului, „nu se face școală”, ci „activități” menite să celebreze acest eveniment, urmând ca „în perioada desfășurării acestor manifestări specifice nu se vor presta activitățile prevăzute în fișa postului a fiecărui salariat din învățământ”. Limbajul de lemn, năucitor, lovește din nou, pentru că fiecare va face orice, după cum îi e firea, dorința, putința sau dispoziția. Probabil că mulți vor merge în parc, să profite de vremea frumoasă, ori la film, în orice caz, „altceva” să fie. Nu „școală”. Pentru că semantismul acestui cuvânt sperie, stârnește angoase, amenință… Urmează examenele care dau nopți nedormite și produc ulcer. „După Evaluare, să nu mai aud de școală”, e replica unanimă pe care o auzim cu toții zilele acestea, părinți, copii, dascăli.
Testele nu sunt, în concepția sistemului românesc, ceea ce sunt într-o mentalitate sănătoasă, adică prilejuri pentru elevi de a demonstra cât de mult au evoluat, cât de mult sunt conștienți de necesitatea de a se împlini prin învățătură, ci, nu-i așa, niște praguri ostile pe care mentalitatea colectivă le hiperbolizează, punându-le într-o lumină catastrofică. Și da, uneori, examenele îmbolnăvesc, din nefericire, sau chiar ucid. Cauza e mult mai profundă și mult prea veche, iar lumea persistă și se complace în aceeași atitudine față de școală, total străină naturii ei benefice. Nu se mai face școală cu bățul, e adevărat, se face școală sub amenințarea cuvântului care lovește.
Uneori, avem impresia că un profesor „rău” ( a se înțelege sever) ne împiedică să apreciem materia pe care o predă, și chiar avem tentația de a ne îndepărta de ea definitiv. „Să nu mai aud de… să zicem, matematică, toată viața”, am auzit de multe ori, de atât de multe ori încât m-am îngrozit. (Între noi fie vorba, și acum am coșmar că sunt scoasă la tablă și nu știu să rezolv problemele acelea complicate cu numere de picioare de animale dintr-o curte, cred că fiecare își amintește, sau de muncitorii care terminau de săpat șanturi în nu știu câte zile, de culegerile Gheba și Olivotto care îmi întunecau vacanțele…).
Poate fi adevărat, atunci când nu există decât voința profesorului de a se asigura că materia e predată și tocită fără aportul înțelegerii unor conexiuni pe care le are cu viața adevărată, care se petrece în conștiință. Același a rămas tiparul didactic pentru mulți dintre educatori, din păcate, și aceeași strania lipsă de legătură a materiilor între ele, și, ceea ce este mai important, a lor cu realitatea. Învățătura trece prin creier, dar drumul necesar pentru a ajunge în conștiință trece prin sufletul copilului. A învăța este un act complex, care antrenează întreaga personalitate a copilului, fără s-o reducă la capacitățile cognitive, ci mai degrabă, să le impulsioneze creator, prin aportul afectivității și al sensibilității.
Educația este arta de a forma oameni conștienți de individualitatea lor, de complexitatea și rolul social pe care îl vor îmbrățișa după ce se vor desăvârși ei înșiși. Ignorând această teză, esențială educației, nu vom obține decât niște pseudo-intelectuali, niște mașini de reprodus informații, lipsiți de puterea de a transmite mai departe dorința de a învăța, plăcerea, bucuria, satisfacția unor rezultate binemeritate. Foarte mulți dintre profesori înțeleg că singura poză pe care trebuie s-o adopte este severitatea, privirea serioasă care devine încruntată și aerul de superioritate, menit să subordoneze și să asigure „liniștea”. Acest ideal periculos al școlii românești, care își dorește elevi supuși, catatonici, tăcuți și atenți 50 de minute. Utopie. Non scholae, sed vitae discimus – Nu învățăm pentru școală, ci pentru viață, spuneau latinii, și mare dreptate aveau.
Și multe ar mai fi de spus, pentru că școala înseamnă viață, iar viața e o lungă și niciodată plictisitoare poveste…
E o zi mare pentru educatori, poate își găsesc timp, astăzi, să testeze părerea elevilor despre ei, despre materia pe care o predau, despre școală și, mai ales, despre cum ar vedea ei felul în care vor să fie educați. Cred că le-ar da mult de gândit. Ar fi bine să-și dea seama că dictonul „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” e perfect valabil și la școală. De multe ori, amintirile despre școală sunt refulate. Nu întotdeauna, din fericire.
S-a umplut aerul în preajma ei, apoi a cuprins întreaga încăpere. Un parfum de tutun fin, aristocratic amestecat cu note de vanilie, un pic condimentat și totuși dulceag și îmi amintea de câteva seri de Crăciun, cu miracole și cornulețe în puf de zahăr pudră și de anii plini de tumultuoase visări ai adolescenței… Teacher venea de undeva de sus în mintea mea și totuși era pământeană, pentru că s-a plimbat printre noi (ca să ne farmece mai bine, cred) și mâna ei fină cu degete subțiri, oprită pe manualul cu copertă albastră și turnul Londrei desena ape de catifea cu margini smălțuite în roșu aprins.
Ca orice elevă curioasă, i-am studiat fir cu fir întreaga înfățișare, de la pantofii din piele de șarpe în culorile pământului, dresurile impecabil întinse precum firele de arcuș, fusta neagră satinată (da, îmi amintesc și acum, după mai bine de 30 de ani, unele imagini nu se degradează, oricât de multe altele s-ar suprapune peste ele, palimpsest), bluza din mătase fină, în valuri de smarald… Când a început să vorbească în engleză, mi-au venit în minte toate filmele de dragoste pe care le savurasem, nesățios- în special Love story – în vogă la vremea aceea, romanele lui Thomas Hardy și aristocrata doamnă a lui Henry James, din portretul căreia descindea…
Era în cuvintele ei o charismă care atrăgea irepresibil… atunci pe loc, nici nu ieșise bine din clasă, am luat marea decizie a vieții mele: voi urma facultatea de limba engleză, îmi voi cumpăra pantofi din aceia model piele de șarpe, bluză verde și o fustă care să se asorteze, o să am o ținută impecabilă, o pronunție cu care să pot juca în filmele de la Hollywood dacă mi-ar fi surâs, prin absurd, trecătorul noroc și o să devin ceea ce fusese ea pentru mine: Idealul.
De femeie și de profesoară.
O să-mi perfecționez accentul și, odată cu el, tonul vocii, astfel încât copiii pe care îi am în față să-și dorească să citească în original marile opere ale literaturii engleze, să viseze la malurile umbroase ale Tamisei sau la curțile pline de mister ale Oxfordului… În fiecare an în iunie, de Ziua Învățătorului, și în octombrie, de Ziua Educatorului, mă gândesc la ea…, pentru că a știut să fie în toate ipostazele omul cel mai potrivit pentru a face educație prin tot ceea ce era, de la apariție și până la felul de a fi apropiată de noi, cei care trebuia să deprindem dragoste pentru limba și literatura engleză… de fapt… e același impuls în fiecare dimineață când mă pregătesc de școală și în fiecare seară când mă așez la birou ca să-mi pregătesc lecțiile.
Așa ar trebui să fim cu toții, cei aflați de cealaltă parte a baricadei, acolo de unde o simplă vorbă poate reverbera pentru o viață întreagă în memoria unui elev. „Teacher” nu mai e, dar a rămas în mintea elevilor cu toate cuvintele ei și cu parfumul cu miros de Crăciun…
Dragii noștri dascăli, vă sărutăm mâinile cu care ne-ați așternut cărările și iertați-ne dacă atunci, acolo, am fost neatenți, prea îndrăgostiți sau poate doar nepricepuți. Din spatele aparentei „gălăgii” din clasă vă urmăream cu ochii minții și vorbele voastre ridicau trepte în mintea noastră, spre cer…
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Bolile cu transmitere sexuală – o mare problemă în lipsa educației
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
