Acum, când toată lumea umblă după ei, mi s-a făcut o milă de brăduții tăiați ceva de neînchipuit. După toate dezastrele provocate de oameni nesăbuiți și hrăpăreți prin codrii României, nu-mi mai vine să iau nici măcar unul în ghiveci, necum un falnic vârf de brad care-a lăsat undeva, neștiut, în vreo pădure fără câini, un copac ciuntit.
Și m-am gândit io, așa, oare ce-ar fi să intrăm în grevă, punându-ne frumușel în cui pofta de-a avea anul acesta un brad adevărat? Că trist ar fi ca doar într-un biet copac tăiat să stea toată magia sărbătorilor… Să renunțăm la plăcerea, cam ciudată altfel, de-a băga un “mort” în casă de Crăciun și să cumpărăm un brad de plastic. Pentru că, spre deosebire de o geantă Vuitton, Hermès, Prada sau Dior, la brazi nu e de prost gust să-ți iei copia, dacă nu-ți permiți originalul. Mulți își permit un brad adevărat, dar cei care nu-l vor cumpăra vor fi înțeles înaintea celorlalți că e poate singurul fals de bonton și că cel mai frumos brad de Crăciun rămâne tot cel din pădure: nins și cu conurile înghețate sclipind în lumina lunii.
Citiţi şi
Ultima șoaptă de zăpadă, întâiul gând de ghiocel
Spiridușul din bradul de Crăciun
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
