Acum, când toată lumea umblă după ei, mi s-a făcut o milă de brăduții tăiați ceva de neînchipuit. După toate dezastrele provocate de oameni nesăbuiți și hrăpăreți prin codrii României, nu-mi mai vine să iau nici măcar unul în ghiveci, necum un falnic vârf de brad care-a lăsat undeva, neștiut, în vreo pădure fără câini, un copac ciuntit.
Și m-am gândit io, așa, oare ce-ar fi să intrăm în grevă, punându-ne frumușel în cui pofta de-a avea anul acesta un brad adevărat? Că trist ar fi ca doar într-un biet copac tăiat să stea toată magia sărbătorilor… Să renunțăm la plăcerea, cam ciudată altfel, de-a băga un “mort” în casă de Crăciun și să cumpărăm un brad de plastic. Pentru că, spre deosebire de o geantă Vuitton, Hermès, Prada sau Dior, la brazi nu e de prost gust să-ți iei copia, dacă nu-ți permiți originalul. Mulți își permit un brad adevărat, dar cei care nu-l vor cumpăra vor fi înțeles înaintea celorlalți că e poate singurul fals de bonton și că cel mai frumos brad de Crăciun rămâne tot cel din pădure: nins și cu conurile înghețate sclipind în lumina lunii.
Citiţi şi
Ultima șoaptă de zăpadă, întâiul gând de ghiocel
Spiridușul din bradul de Crăciun
N-am avut niciodată în curte brad
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
