Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Mr. „B” și vrăjitoarele (VI)

5 December 2019

continuarea de aici

Apa caldă îmi plânge în căderea-i de cascadă trupul greu încercat. Stau în ploaie nemișcat, etern precum pescarul din undița căruia a fugit lacul. Simt o avalanșă pură, albă, care–mi alunecă corpul și poartă cu ea chipurile vrăjitoarelor transfigurate de plăcerea extatică, momentele utopice și distopice ale epopeei bucătarului  cu șorț portughez verde de pe care un cocoș negru cu creastă  roșie, la fel de portughez anunță trezirea din reverie… Toate momentele gustate de trupul, ființa și spiritul meu alunecă spre scurgerea dușului învârtejită emoțional.

Mă privesc phoenixoid în oglinda aburindă și intuiesc dincolo de ea un bărbat satisfăcut. Mă îmbrac și-mi îndrept pașii goi spre bucătărie. Vizualizez etapele pregătirii, așa că știu exact ce și cum voi face, doar că imaginile stârnicioase cu trupuri goale de femei îmi recombină senzual rețeta:

„Arunc o bucată generoasă de unt franțuzesc pe pântecele ei moale. frumos conturat și aștept salivând să se înmoaie. Tai fin mărarul proaspăt și-l pierd în untul încălzit cu miros de pajiște verde. Felii de toast intră în prăjitor.  Storc picături de oțet de mere în oala cu apă pusă la clocotit. O vrăjitoare goală se așază pe blat și mă trage ferm cu picioarele spre ea ca să-i desfac delicat, una câte una, feliile de somon fume. Apa care stă să fiarbă o simt în stomac, pe spate, pe ceafă.

O altă vrăjitoare se ivește în fața mea, târându-și buza cărnoasă pe abdomenul meu. Mă privește fix cu ochii umezi de rouă scursă pe petale de orhidee salbatică, cu ochi mistici în care mă amestec împreună cu amintiri zemoase, cu ochi decorați de iriși forjați din spasme și gemete ca o expresie pură a vaginului. Sparge patru ouă proaspete. Ouăle alunecă printre sâni, se scurg pe stern, se preling pe burtă cât să le prind în castronul meu de inox și să le așez în vârtejul apei înfierbântate din oală, de unde le voi culege după un timp, gata poșate.

Tolănesc untul cu mărar pe pâinile făcute ce miros a copilărie, încântate să primească pe corpul fierbinte feliile translucide de somon. O vrăjitoare pescuiește cu mâna din apa fierbinte mingile albe de ouă poșate. Simt atingerea ei în locul potrivit. Privesc în jos și retrăiesc intens momentele și schițele filmului din fapt de seară proiectat de un operator beat într-un cinema vechi din Salem.”

Aștern ouăle peste feliile de pâine pregătite mai înainte. Compun pe o tavă mare un aranjament pofticios și suprarealist care conține și doua căni aburinde cu cafea. Sunt mulțumit.

În patul din dormitor amestecate-n spuma unui cappuccino din cearceafuri, cu greu deslușesc formele fetelor. Nu știu unde începe una și unde se tremină alta, așa că nu ezit și apuc forma nedefinită ca o meduză eșuată pe plajă, o ridic în brațele mele revigorate și mă pornesc încet spre living.

Gemete și mârăieli amestecate cu bumbac îmi gâdila orgoliul de mascul puternic. Le așez în „modul aruncat” pe canapea și o tai în bucătărie neașteptând să se aleagă textila de carne. Așez tava imensă pe măsuța de cafea în fața celor doua urdori duioase de care stau lipite două fete goale ascunse-n parfumul cearceafului care păstrează în memoria fibrelor mărturiile trupurilor goale, dezinhibate, pure, adevărate, trupuri care și-au revendicat dreptul la a fi.

„Poftă bună, vrăjitoarelor!”

Îmi strâng uneltele în sacul militar și îmi iau rămas bun. Mă strecor pe canapea între ele, le ating sincron parțile moi și le sărut pe rand. Mă ridic și le sărut umed scobitura  celor patru tălpi fine. „Aveți grija cum călcați!”

Din spatele celor două perechi de gene, din adâncul celor patru funduri de ochi, de undeva din timp, Nichita îmi face ștrengărește cu ochiul. Plec simplu, discret ca un strănut disimulat englezește într-o dimineață ploioasă. Aud în ceafă vocea lui „I”:  „Vorbim!”

Intru în dubă. Pornesc motorul și ascult torsul de motan diesel care parcă mă bate ritmic pe umăr, șoptindu-mi nemțește că m-am descurcat bine. Îmi pun pe cap șapca fundației cu care colaborez și mă îndrept  fluierând o arie cunoscută din „Aida” spre azilul de bătrâni ales pentru săptămâna asta. Am haine, mâncare, produse și recuzita pentru un workshop efervescent, revigorant, susținut de mine în ultimii trei ani, intitulat “Oldies but goldies”.

Uluirea mea vis a vis de seara trecută sare prin parbrizul măturat de ștergătoare și se face simțită acut, pineal, undeva  deasupra arcadelor mele în picuri reci de ploaie. Mirări, trăiri nedeslușite, nelămuriri, întrebări, pe toate le mestec, le înghit și le scuip undeva în urma mea prin țeava de eșapament. „Cine-urile” și „de ce-urile” sunt călcate de roțile dubei în avântul ei pe străzile pustii.

Revelația m-a pocnit atunci când un rahat de pasăre a lovit cu zgomot sec parbrizul în locul unde nu ajung ștergătoarele.

”De ce trebuie neapărat să înțeleg femeia?”

“De trebuie să-mi explic cauza acțiunilor sau reacțiilor ei?”

Greșeala mileniilor mi se arată brusc, goală și voluptoasă, șezând enigmatic pe capota motorului. Mă privește cu o indulgență fantomatică. Ridică din sprâncenele de abur a întrebare… Asta e!

Femeia nu trebuie înțeleasă, descusută, lămurită, nu!

Femeia se ia ca un întreg, așa cum e ea! Se ia ca o bucata dulce și răcoroasă de primăvară.

Se cuprinde cu mâinile, se sărută cu buzele și se bea cu nesaț ca pe apa limpede și unduitoare a izvorului lumii.

Femeia se simte.

Femeia se intuiește.

Femeia se iubește pur și simplu cu totul, pentru că așa e ea. Fără explicații, întrebări sau îndoieli.

Femeia copil, tânără, matură, bătrână e telurică, magmatică, magnetică!

Femeia e miezul lumii în jurul căruia suntem noi antrenați pe spirala vieții.

Femeia e durere.

Femeia e tăcere.

Femeia e strigăt, mirare și uimire.

Femeia e explozie, implozie, fuziune și fisiune.

Femeia e lapte, fiere, polen, busuioc și busuioacă amestecate-n soare.

Femeia e neînceputul fără de sfârșit.

Femeia e absolută!

Pe Bogdan îl găsiți și aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mă gândesc la ce pot face în toată această perioadă cu mine

Djinul din sticla de cola (III)

Bărbații adevărați iubesc ziua de 8 martie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro