Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Nunta Ruxandrei

27 July 2018

Era emoționată.  Ruxandra își privea rochia. Era atât de albă. O probase de nu știu câte ori în ultima săptămână. Dansase prin casă cu ea. De fiecare dată, mama ei o privea cu un zâmbet și îi spunea:

– Ești frumoasă Ruxandra! Ești fericită?

– Da, mamă, sunt fericită. Mă întrebi mereu… Dar tu ești fericită?

– Cum să nu fiu? Cum să nu fiu mândră de tine și de acest moment care urmează în viața ta, în viața noastră! În schimb, mă simt puțin stingheră că pleci din casa noastră spre altă casă, spre casa ta. De acum vei avea familia ta. Eu voi fi oarecum musafir în familia ta. E firesc, știu, înțeleg. Copilul meu, ești mare de acum… nu mai ai nevoie de mine. Nu mai sunt mămica pe care o strângeai de mână cu mânuța ta, ca să fii sigură că sunt lângă tine. Ce au mai trecut anii…

– Ba nu, mamă. Tu o rămâi tot mămica mea. Pe tine nu te înlocuiesc cu nimeni. Iubirea mea pentru tine nu s-a schimbat cu nimic.

– Știu Ruxandra. Hai să începem să te pregătești de noaptea nunții, că, uite, se aud musafirii care povestesc pe terasă. Probabil mulți deja sunt gata de plecare.

Mama Ruxandrei o ajută să se îmbrace. Îi aranjă voalul, îi puse coronița, îi perie părul. Ce plăcere îi făcea să-i perie buclele! Veni și mătușa ei acolo, cu ele. Ruxandra o îmbrățișă cu mult drag.

– Ce frumoasă ești, Ruxandra dragă! Sper să fii fericită! Neapărat vreau să facem o poză împreună, tu cu mine, mătușica ta. Să o am amintire. Ești un copil tare bun…

femeie tristete durere

– Sigur mătușa! Facem poze noi două. Câte dorești. Și cu mama o să facem. Toate trei femeile din familia aceasta! Și pe tata îl punem în față. Să se vadă că el e șeful, râse ea.

– Da, sigur. Și cu Lori, draga de ea, facem cu toții poze. Lori și cu mine suntem foarte mândre de tine. Nu, Lori? Noi suntem cele din umbră, cele care te-am aranjat așa de frumos în această zi. Draga de tine, ce emoții ai! Te-ai străduit atât de mult pentru nunta Ruxandrei.

– Da, Maria. Așa este, răspunse Lori. E un moment frumos în viața noastră. Să ne bucurăm din plin de el. Doar că am emoții că vreau să iasă toate foarte bine, așa cum le-am gândit și cum le-am organizat noi toți. Prea multă vorbă, hai  că vine mirele să te ia, să ne grăbim, Ruxandra. Să nu uiți să-ți iei ceva vechi cu tine. Știi cum e vorba: ceva vechi și ceva nou trebuie să aibă mireasa.

Cele trei femei ieșiră din camera fetei. Musafirii din casă, toate rudeniile o priveau pe mireasă și-i admirau frumusețea. Plutea în casă atmosfera de sărbătoare.

Tatăl miresei avea lacrimi in ochi, dar mândru cum era, nu voia să recunoască. Lori îl observă și veni spre el. Îi șopti:

– Nu te ascunde de ea. Spune-i că o iubești. Spune-i ce mult o să îți fie dor de râsul ei și de glumițele ei prin casa noastră. Nu sta așa mândru,  nu fi bățos, că știu că îți pasă de fericirea ei. Ești un tată grozav. Arată-i sufletul tău, nu te tot cenzura, te rog. Mereu te-ai ascuns de ea, să nu-ți arăți sentimentele. Sigur că știe ea cât de mult o iubești. Dar spune-i, te rog.

– Bine, Lori. Tu mă cunoști bine. Îmi dau lacrimile de câte toate. De fericirea pe care o am că am ajuns să o văd mireasă astăzi, de faptul că nu mai este un copilaș, de faptul că eu știu de tine, cu ce te confrunți tu și cum ne ascundem de ea. Să nu știe de boala ta. Dar mai bine nu-i spun nimic că poate ma dau de gol.

– Taci, taci, te rog! șopti mama miresei.

Veni și mirele la casa miresei. Cu familia și rudele lui. O îmbrățișă cu multă dragoste. Se pregătiră  cu toții să plece spre cununia religioasă. Toată lumea frumos îmbrăcată, toată lumea forfotind, cu sufletele pline de emoții. Se auzeau râsete vesele dinspre cei mai tineri.

Tatăl miresei o luă în brațe pe Ruxandra și o sărută pe obraji.

– Te iubesc copiă!

– Și eu, tata!

Apoi Ruxandra cu mirele ei, pe care îl iubea atât de mult, porniră cu mașinile spre biserică.

Plecaseră cu toții. Casa copilăriei Ruxandrei acum era aproape goală. Haine aruncate peste tot, cești de cafele goale pe mese, pe pervaze, lăsate în fugă.

Doar mama Ruxandrei încă nu plecase. Spusese la toată lumea că mai are ceva de aranjat la ținuta ei și vine și ea foarte repede. Ajunge fără probleme, că știe drumul.

Nu are nimeni de ce să-și facă griji pentru ea.

Era singură acum acolo, în casa lor. Rămăsese putin după plecarea lor pentru că nu se simțea bine. Deloc. Dar nu a vrut să spună nimănui.

Își încalță în grabă pantofii, aruncă o privire fugară în oglindă, zâmbi. Apoi o lacrimă se prelinse pe obrazul ei. Va trebui să-i spună și Ruxandrei adevărul. Dar nu acum. Mult mai târziu. După ce se întorc din luna de miere. După ce o să se așeze la casa lor. Să-i spună despre cumplita ei de boală… numai să mai trăiască până atunci, că medicul nu-i dăduse prea mari speranțe. Durerile o loviră din nou. Se chirci de durere. Se agață de mânerul unui fotoliu. Cu o ultimă forțare, se smulse din starea aceea. Se ridică cu demnitate. Nu putea să-i facă asta Ruxandrei de ziua nunții ei. Nu! Trebuia să lupte cu ea. Trebuia să pară totul în ordine. Trebuia să fie totul perfect.

Lori prinse curaj și se pieptănă cu mișcări greoaie, în timp ce se ruga din răsputeri să o lase Dumnezeu să nu-i strice noaptea nunții fiicei ei. Era cel mai frumos dar pe care spera să-l mai primească ea de la viață. Cel mai frumos cadou înainte de a cădea cortina definitv. Să fie prezentă la nunta fiicei ei. Să o vadă, chiar și pentru ultima dată, cât este de frumoasă, cât este de fericită. Să o privească în ochi și să-i spună că viața ei a fost frumoasă, să nu fie tristă, că și-a trăit viața așa cum a vrut. Că este recunoscătoare pentru tot ceea ce a primit de la Dumnezeu. Recunoscătoare pentru soțul ei, recunoscătoare și foarte împlinită prin copila ei, recunoscătoare pentru toți oamenii buni și frumoși pe care i-a avut lângă ea mereu. Recunoscătoare pentru profesia ei, care i-a adus bucurii. Pentru bune și rele… că toate reprezintă o viață de om. Viața ei. Voia ca Ruxandra să nu fie tristă. Voia să accepte, cum acceptase și ea, sfârșitul. Voia să o lase liniștită pe lumea asta. Nu asprită de durerea plecării ei în altă lume. Să știe că nu o părăsește, dimpotrivă o s-o vegheze mai departe de undeva, de sus. Voia… multe voia.

Sigur o să fie bine. Sigur o să ajungă la nuntă. Doar și-a luat medicamentele sârguincios. Doar a făcut toate ședințele de chimioterapie fără să crâcnească. Doar a făcut toate terapiile necesare care să o ajute să-i fie bine în astă seara, în astă mirifică noapte. De când a venit Ruxandra acasă, s-a ascuns cât a putut de ea. Și-a înăbușit durerea și lacrimile în pernă. A plecat pe furiș la spital. Au ajutat-o mult cei din jur să-și ascundă boala. Soțul ei, mătușile Ruxandrei, toate prietenele ei. Toți au fost foarte drăguți și înțelegători. Atâta efort… ca acum să i se întâmple figura asta. Nu avea voie să-i fie rău acum. Nu avea voie!

Se sprijini de peretele alb din fața ușii larg deschise, de la intrare. Cu lacrimi mari curgând pe obraji, privi spre cer. Era foarte senin și foarte albastru. Era un senin așa cum își dorea să fie viața Ruxandrei cu soțul ei, gândi ea.

Soneria telefonului ei mobil străpunse liniștea. Era departe, pe masă. Nu putea să mai ajungă la el. Suna disperat acel telefon. Oare cine o căuta acum? Oare cine voia ceva de la ea, acum când ea vorbea cu Dumnezeu? Când îl ruga pe Dumnezeu să aibă grijă de familia ei, de soțul ei, de copila ei… Când îi explica lui Dumnezeu… cum să-i mângâie după ce ea nu va mai fi. Te rog, Doamne,…iubește-i…

Brusc, Lori se prăbuși pe pragul casei.

O ultimă suflare… o ultimă lacrimă…

Un cer senin…

…doar liniște blândă.

Guest post by DoranaAna

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Intimitatea din spațiile mici

7 noiembrie – Luna Nouă în Scorpion pentru toate cele 12 zodii

Totul se reduce la o tăvăleală, două…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,212 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro