Poate am să te cred. Sau mai bine nu

Catchy

11 September 2017

Aş vrea să-mi pot amorţi gândurile măcar pentru câteva secunde. Poate aşa n-aş mai simţi tumultumul de idei, văpaia care mă seacă acum până în măduva oaselor. Prin vene îmi aleargă îmbrăţişări cu miros de iarbă, râsete şi atingeri de catifea cu miros de candoare în lumina apusului. Altădată, sub acelaşi apus ne îngemănam mâinile, privind fericiţi spre cerul care găzduia doi copii ai ploii. Eram noi.

cuplu ploaie

Şi acum ţin minte o noapte rece de octombrie, uzi leoarcă, purtam printre pleoape o fărâmă de cântec duios. Tu erai Vivaldi, iar eu, umilă, o simplă cheie sol în decorul tău tomnatic. Ascultam vrăjită sonete de dor, secrete şi note de tandreţe cuprinse într-o partitură a naturii. Cu glas de violoncel, se scuturau frunze deasupra-mi şi tu zâmbeai, văzându-mă pierdută într-un vârtej al gesturilor. Sub stropii ei mari, ploaia ne ascundea toate neliniştile, ocrotindu-ne. Scobitura umărului tău întregea obrazul meu obosit. Într-o secundă se întrețesea o eternitate. Nu ştiu cât de mult ne încăpățânasem atunci să traversăm lagune de nelinişti, dar îmi jurasei cu şoapte dulci balade, şi eu sorbeam din vocea ta fiecare notă. Simţeam cum, strâns ţinuți de mână, stăpâneam universul. Găsisem liniştea absolutului ghemuită la pieptul tău.

Pierduţi unul sub aripile celuilalt, purtam cu noi doar speranţe şi un rucsac cu vise. Stingheri, găsiserăm reţeta fericirii într-un noian de vicii îmblânzite, iar noi, încrezători, alergam înspre soare precum Icar, fascinaţi de frumuseţea zborului. Descoperisem cutezanţa, şi dragostea, şi mai apoi amarul stropilor de rouă neîmplinită. Nopţi, zile, luni, un freamăt continuu. Mai ştii atunci cât de năucitor ne avântam cerşind căldură şi lumină? Sărmani copii, noi nu ştiam că aripile noastre ca de ceară aveau să ardă-n torţe. …Loviţi de stânci, ne-am descompus fărâme.

Privesc acum în zare – o torţă mare e cerul în apus – şi aceeași ploaie acum doar ne sărută lacrimile… porii mei simt dorinţe de nedescris – murmură-mi vorbe goale la ureche, şopteşte-mi iarăşi imposibilul… şi poate am să te cred. Sau mai bine nu.

…Aş vrea să-mi pot amorţi gândurile.

Guest post by Gabriela Nicolescu 

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Copilul care a refuzat să crească

Am fost o generaţie de handicapaţi emoţional

Abia de aici începe viaţa ta…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,597 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro