Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Relațiile de sub brad

23 December 2019

Moșul nu lasă sub brad bărbați frumoși, buni și implicați, care să te iubească exact așa cum, când și cât îți place ție. Și nici relații calde, ocrotitoare, numai bune pentru eclozat urmași care să crească într-un mediu iubitor, benefic și sigur.

Dacă tot anul ai investit bocete si insomnii într-o relație disfuncțională cu un narcisist care te tratează ca pe o cârpă cu care își lustruiește pantofii, cel mai probabil tot asta vei primi și de Crăciun.

Citește și Iubești un narcisist? Run, lady, run!

Dacă te-ai sacrificat pe altarul căsniciei îmbâcsite de frustrarea neiubirii, nepăsării și disprețului, de dragul statutului,aparențelor și comodității, fă o poză frumoasă, de familie, lângă brad și pune-o pe facebook. Va trebui să te mulțumești cu like-urile, pentru că Moșul nu-ți va aduce altceva nici ție. Poate primiți o inimioară și de la amantă.

Dacă alergi bezmetică exact după tipii indisponibili, care nu au nimic de dat (sau cel puțin, nu ție) și fugi mâncând pământul de cei interesați sincer de tine, poți să alergi în jurul bradului până la Crăciunul viitor, că tot nu vei găsi nimic acolo.

Dacă te-ai plâns tot anul că “toți bărbații e porci”, dar continui să le cauți compania, împărțind aceeași troacă, e posibil să fiți aceeași specie.

Dacă ai visat psihedelic la relația perfectă, cu bărbatul perfect, care îți va face copii perfecți pe care îi veți crește perfect, într-o casă (cum altfel?) perfectă, lasă naibii Instagramul ăla, că o să te tâmpească de tot!

Dacă aștepți relația aia minunată cu the one, the only one, dar până apare, te întreții și cu Costel și cu Fănel și Gigel, ca să-ți treacă plictiseala, de Crăciun vei fi ocupată tot cu maimuțoii ăștia.

Dacă ai tras tare pe „independent woman” și autosuficiență, pune-ți frumușel singură cadoul sub brad, că tu nu ai nevoie de Moș și insistă cu psihoterapia. Poate la anul n-o să mai fie pustiu pe lângă brad.

Dacă tot anul te-ai forțat să mimezi fericire și extaz pe lângă vreun domn care în realitate îți strepezește sufletul, fă-te frumoasă și zâmbește, pentru că de Crăciun dai probă pentru Oscar.

Și tu, perla perlelor, care visezi la fior, amor și huzur până la leșin de dulcele dragostei, convinsă că doar despre asta este iubirea, nici pentru tine nu e leac!

Pentru că relația perfectă nu există, însă există relații care funcționează și în care ne este bine. Doar că ele nu se întâmplă magic. Dincolo de scânteia de noroc de a întâlni omul cu potențial să te conțină, este munca fiecăruia cu el însuși și împreună pentru „noi”.

Relațiile sunt despre a ști cine ești, ce-ți dorești și ce ești dispus să faci pentru asta. Despre a te privi obiectiv pe tine și input-urile pe care le poti aduce în relație. Este despre a-l vedea și a ți-l asuma pe celălalt exact așa cum este, nicidecum așa cum îți imaginezi că ar fi sau ar putea deveni. Despre a oferi ca să poți pretinde. Despre drag și prietenie. Despre respectul pentru propria persoană și pentru partener.

Relațiile bune sunt mai ales despre suflete deschise și ochi pe jumătate închiși. Și până nu vei fi învățat toate astea, Moșul este neputiincios în fața dorințelor tale.

Minunate femei! Suntem fascinante tocmai prin puterea de a face viața noastră și a celor de lângă noi să fie un film cu infinite variante de scenariu. Însă nu toate au happy end! Hai să fim oneste și să jucam rolul care se potrivește cel mai bine sufletului nostru în anul care vine!

Până atunci, aveți grijă ce vă doriți!

Pe Manuela o găsiți aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Toți își caută perechea lângă care să rămână, dar nimeni nu rămâne

Cum arată fericirea

Când ce iubeai nu mai există

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro