Să simţi ce am simţit şi eu. Să suferi.

Victoria Serman

31 December 2015

Victoria SermanȊţi aminteşti Revelionul acela? Nu aveam planuri, nu prevăzusem nimic. Nu aveam bani, nu aveam griji, ca ȋn cântecul acela. Ne hrăneam cu margarină şi poftă de viaţă. Le consumam fără limită şi fără teama zilei de mâine.

Nu ne-a invitat nimeni. Ne-am invitat singuri, cu ȋndrăzneala tinereţii. Mi-a plăcut ideea. Era un bal mascat, ȋn inima târgului. Aflasem de la o colegă ce provenea dintr-o familie de viţă nobilă. Nu era de noi, dar nimic nu ne-a oprit.

Tu ţi-ai pus cămaşa aceea albă, cu mâneci bufante, pe care o folosiseşi la un spectacol în liceu. Ai strâns-o cu un brâu, ţi-ai pus blugi negri şi ciocate. Cât am râs de ciocatele tale! Ţi-ai lăsat pletele-n vânt, ca un ficior, şi ţi-ai pus o carpetă pe umeri, pe post de pelerină. Îmi amintesc vag scena “răpirii din serai”, pe un fundal roşul sângeriu. Erai frumos ca Greuceanu, dar ai refuzat orice asociere cu folclorul naţional. Ai hotărât să mă vezi pe mine, înainte de a da un nume personajului tău.

La mine a fost mai elaborat. Aveam o mătuşă de gradul trei, croitoreasă. La ea m-am dus să-mi caut inspiraţia. Am cotrobăit prin paradisul cârpelor, până şi-a făcut milă de mine. A scos o bucată mare de tafta violetă, pe care mi-a potrivit-o cu mişcări rapide şi îndemânatice. Nu conta că nu aveam pantofi de ceremonie, rochia improvizată era lungă şi vârfurile ghetelor abia se ghiceau. A luat apoi restul unui voal de mireasă şi mi-a făcut două mâneci în clopot, ca două aripi. După ce m-a privit, mi-a arătat o carte învechită şi prăfuită. Era cartea ei de căpătâi. Tristan şi Isolda. Isolda era îmbrăcată ca mine. Sau eu ca ea.  Eu devenisem ea. Noi devenisem ei.

Am ajuns devreme la petrecerea din inima târgului şi, lipindu-ne de un grup ce tocmai intra, am pătruns într-o casă boierească, cu tavane înalte şi camere dispuse că nişte petale în jurul sălii de primire. Mi se părea că suntem într-o adevărată sală de bal, atât de fascinant era totul în jur. Pe tine nu te interesa decorul. Îmi spuneai că nu contează unde eşti, atâta timp cât eşti cu mine.

Nu cunoşteam pe nimeni şi oricum nu i-am fi putut recunoaşte. Ceilalţi purtau măşti şi costume croite cu gust. Nu erau improvizaţii, ca ale noastre. Eu eram stingheră, tu îmi spuneai cât de frumoasă sunt şi cât de mult mă iubeşti, făcându-mă să uit tot ce mă înconjura. Ne-am servit cu nonşalanţă de băut, ca nişte obişnuiţi de-ai casei şi am chicotit privindu-i pe ceilalţi. Nimeni nu ne băga în seamă. Aburii alcolului începuseră să urce şi fiecare personaj se scălâmbăia în legea lui. Am început şi noi să dansăm pe ritmuri din toate timpurile şi curând, am devenit centrul atenţiei. Aplauzele şi emoţia m-au făcut să mă îmbujorez, iar tu mă priveai ca pe a opta minune a lumii, în mijlocul mulţimii. La primul blues, m-ai strâns atât de tare în braţe, încât parcă îţi era teamă să mă pierzi. Era melodia aceea “Love hurts”, iar eu te tachinam râzând : este adevărat ? Chiar răneşte?! Mă dojeneai şi mă sărutai pentru a-mi stăvili râsul nebun. Nu mă rujasem. Ţie nu îţi plăcea gustul rujului. Dar nu aveam nevoie. De câte ori te dezlipeai de buzele mele, le lăsai mai roşii decât carpeta de pe umerii tăi. Iar eu continuăm să râd, îmbătată de fericire. Cât te-am iubit în noaptea aceea!

Am făcut o pauză şi m-am dus să mă privesc în oglindă. Să mă văd strălucitoare, aşa cum mă vedeam în ochii tăi. Şi am dansat tot drumul până la baie şi m-am întors în pas de dans, până te-am zărit. Apoi m-am oprit ca o stană de piatră. Erai tot în centrul atenţiei, dar, de această dată, o Barbie autentică era regina balului. Iar eu nu am înţeles. Unde mai pui că Barbie rămăsese doar cu jumătate din ruj, pe buze… Halal a opta minune a lumii. Iat-o pe (a) noua ! Cât te-am urât în noaptea aceea!

notre-dame-de-paris-gina-lollobrigida-anthony-quinn

Am vrut să plec, dar m-am oprit în dreptul mesei. Am dat câteva pahare peste cap pentru a-mi reveni şi, când întâmplarea mi l-a scos pe Quasimodo în cale, m-am dat drept Esmeralda şi l-am luat la dans. V-am făcut concurenţă. Abia atunci ţi-ai amintit că exist. Ai lăsat-o pe Barbie (sau poate te-a lăsat ea pe tine, nici azi nu ştiu) şi ai încercat să mă recuperezi. Dar orgoliul tinereţii e mare. Trebuia să îţi ispăşeşti greşeala, iar Quasimodo nu era suficient. Următorul dans l-am acordat unui Corsar. Următorul, Bestiei, apoi, Prinţului. Să simţi ce am simţit şi eu. Să suferi. Să coborî în acelaşi infern.

Ai rămas pe margine, trecându-ţi cu regularitate privirea de la mine la pahar, de la pahar la mine, ȋnecându-ţi amarul în băutură. Când ţi-ai făcut curaj să mai încerci o dată, am cedat. Nu îmi dorisem decât să fiu în braţele tale. Să dansez cu tine toată noaptea. Să strălucesc în privirea ta şi să am buzele roşii că sângele. Şi viaţa a redevenit dintr-odată frumoasă. Tu erai toată savoarea ei.

Chiar înainte de miezul nopţii, organizatorii au anunţat că regula jocului se schimbă. Voiau să pipăreze ambianţa. Se amestecau partenerii prin tragere la sorţi. Am protestat. Eu fusesem deja victima a unei schimbări de partener. Nu m-a auzit nimeni. Nu i-a păsat nimănui. Tu ai refuzat să tragi biletul din bolul propus de gazdă, dar afrontul a fost perceput atât de negativ, încât te-am îndemnat să intri în joc. Nu era decât un joc…

Perechea mea s-a nimerit să fie un Arlechin. Jumătate alb, jumătate negru. Avea mişcări exagerate şi fiecare plecăciune se termina cu o schimonoseală. Clopoţeii de pe chipiu sunau la fiecare mişcare a capului, iar romburile îmi dădeau senzaţia de şah continuu.

Perechea ta s-a nimerit o ţărăncuţă din Tirol. Poale lungi, mâneci suflecate, o mătură în stânga şi o oală, în dreapta. Cine i-o fi dat ideea să vină cu accesorii? Te împiedicai tot timpul în ele şi te uitai după mine, cu disperare.

Aş fi dat orice să dansez toată noaptea cu tine. Ai fi dat orice să dansezi toată viaţa cu mine. Dar mulţimea ne-a despărţit, purtându-ne în direcţii opuse. Miezul nopţii ne-a prins în camere diferite. Arlechino m-a sărutat de “la mulţi ani”, în timp ce eu nu îmi doream decât să fiu cu tine. La ultima bătaie a gongului, mi-am pus o dorinţă : să mă iubeşti la fiecare început de an!

Nu-mi amintesc mare lucru din restul nopţii. Păstrez doar crâmpeie de oameni dezlănţuiţi în ritmuri diavoleşti, care mă antrenau dintr-o parte în alta. Eu te căutam pe tine. Ne-am intersectat o dată, dar se dansa Zorba şi un munte de cioburi care ar fi trebuit să ne aducă fericirea, ne împiedicau să ajungem unul la altul. Apoi, într-o horă de fete, m-am găsit dansând lângă ţărăncuţa din Tirol. Auzise de mine şi mi-a spus cât eşti de minunat. Nu mi-a auzit tremurul vocii în zgomotul asurzitor al muzicii.

Spre dimineaţă, la sfârşitul unui tunel uman, ne-am trezit faţă în faţă. Partenerii noştri se eclipsaseră, iar nouă ne-a fost acordat un dans. Unul de neuitat. În care mi-ai spus că mă iubeşti, frângându-mi buzele. Când am vrut să îţi spun acelaşi lucru, muzica s-a oprit şi organizatorii au cerut refacerea cuplurilor pentru anunţarea câştigătorilor. Aţi fost voi: ea, pentru originalitatea costumului şi a accesoriilor…, tu, pentru calităţile de dansator. Alaiul v-a purtat pe sus şi v-a sărbătorit, în timp ce eu am rămas cu Arlechinul. Şah şi mat.

De ce nu te-am ascultat când ȋmi spuneai că pentru tine nu contează unde eşti, important e să fii cu mine? De ce ne-om fi dus la acel bal mascat ? Poate chiar nu era de noi. Ne era bine aşa cum eram. Ce mi-o fi trebuit să joc un rol ce nu îmi aparţinea? Dar a fost şi o veste bună după acel Revelion. Dorinţa mea din clipa dintre ani s-a îndeplinit: mă iubeşti. Chiar dacă de lângă ţărăncuţa din Tirol. Greşeala mea că nu am ştiut să formulez corect dorinţa.

La mulţi ani!

Citiţi şi

Suflet călător, din când în când, întoarce-te acasă!

Alegem mereu suferința binecunoscută în locul unei fericiri noi și necunoscute

 



Citiţi şi

Vreau mai mult decât papa, caca…

Clandestin

Și tu crezi că tipul ăsta din capul tău există?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,716 views

Your tuppence

  1. Cosmisian / 31 December 2015 15:50

    Anul acesta sa nu te grabesti. Pune-ti o dorinta care sa se poata dezvolta, care sa se dezvolte pe masura ce se implineste. Ai deveni astfel, personajul propriei tale povesti pe care sa o scrii, sa o interpretezi, sa o implinesti.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
    • Victoria Serman / 31 December 2015 15:56

      Cosmisian,
      Anul care vine, voi interpreta cel mai frumos rol al vietii mele!
      Iti multumesc! ☺️

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply
  2. Lorin Coryllus / 31 December 2015 13:29

    La Folle, versiune epică. Frumos. Frumoasă 😉

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro