Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Viața ca o cutie cu bomboane de ciocolată

4 March 2013

Forest Gump alerga.

Determinat, hotărât, cu toată forţa, lăsând în urmă trecutul şi toate relele din viaţa sa.

În simplitatea lui îşi atingea scopurile tocmai pentru că li se dedica în întregime. Că era ping – pong sau război… el ştia una şi bună: că trebuie să răzbească!

Fiecare dintre noi avem pasiuni, talente, predilecţii şi dorinţe.

Problema e că le abandonăm, le punem la colţ, în întuneric, spre ofilire.

Declarăm că nu avem timp, că nu avem cum sau cu ce.

Apoi apar frustările, sentimentul că am fi putut realiza mai mult, am fi putut fi mai fericiţi.

“Păcat că nu am avut timp!”

Am citit de curând despre un erou atletic al Italiei. E o poveste veche, din 1896, când, după o lungă perioadă, se redeschid Jocurile Olimpice în Grecia.

Carlo Airoldi era un tânăr atât de sărac încât nu-şi permitea să-şi plătească drumul până acolo. Ştia doar că trebuie să participe la maraton, ştia doar că trebuie într-un fel sau altul să se înscrie la competiţie.

A plecat pe jos, a traversat munţi şi ţări neştiute…

Miile de kilometri între Milano şi Atena nu l-au speriat.

A ajuns la timp pentru a se înscrie, a fost primit ca un erou pentru că între timp se ştia povestea lui. Din păcate nu a putut participa. Una dintre întrebările de rutină la înscriere era : “Ai fost vreodată retribuit pentru sport?” Nu erau admişi profesioniştii, doar diletanţii. Cum Carlo câştigase 15 lire la un concurs Torino – Bologna, cum Carlo era onest şi a spus adevărul…nu a fost admis.

Dar povestea lui a rămas!

Talentele, pasiunile şi dorinţele…

Trebuie să ni le urmăm pentru că “viaţa e ca o cutie de bomboane de ciocolată: nu ştii niciodată ce nimereşti!”



Citiţi şi

Zâna cu ochii verzi

„Da, iubito, este totul în regulă…”

Fă-mă să te iubesc din nou ca o nebună…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,689 views

Your tuppence

  1. Liber la ciocolată. Neagră | Catchy / 12 November 2013 14:11

    […] Ciocolata “subțiază” sângele ca […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro