Vrei să vorbim despre singurătate?

8 February 2016

Mira FieldMiroase a arsură dulce, de lemn perpelit ce trosneşte cu putere în şemineu, acoperind gemetele tânguite ale furtunii de afară. Pale de vânt cenuşiu, dezlănţuit, împrăştie pâcla asta înecăcioasă şi tulbure ce stă lipită de cer, de aer şi de crengi, agăţată parcă, până şi de vârful genelor celor care s-au încumetat să înfrunte ceaţa ce ne-a înnegurat de câteva zile încoace, liniştea.

Doar acordurile în surdină ale Rapsodiei lui Rachmaninov umplu cu tihnă tăcerea, amăgind nelinişti multe, umbre ascunse.

Vrei să vorbim despre singurătate? Despre teama de a rămâne pustiu, frica de propriul ecou şi de tot felul de neguri şi incertitudini? Despre nevoia de a fi mereu înconjurat de oameni, de aglomeraţie, de viaţă, zgomote, dacă nu în imediata apropiere, măcar internetic, în eter?

Singurătatea nu există şi nu trebuie să sperie pe nimeni. Ne place sau nu, ne-am născut, murim, ne trăim sentimentele, zbuciumul, victoriile, dezamăgirile, bucuriile şi eşecurile, în propria intimitate. Exploziile exterioare sunt doar o fărâmă infimă a ceea ce trăim în propriul adânc. Şi mai apoi, singurătate nu e să nu ai CUI să-i dăruieşti bogăţiile strânse la interior, ci să nu ai CE împărţi cu nimeni, nici măcar cu tine însuţi. Nu e neapărat lipsa celor dragi, ci goliciunea minţii şi a inimii.

singură

Cum poţi să te simţi stingher, când ai atât de mult tine în juru-ţi?

Uite, eu nu mi-s singură niciodată. Am strâns în mine lanuri de azur, buchete de frumos, pânze-ntregi de ţesătură din cuvinte murmurate cu tâlc, roşu şoptit de patimi, dulce de buze…

Am strâns atâta noian de tine, dragul meu, tumult de trăire, puzderie de visuri, unele trecute, altele încă dorite, încât căutăturii gândului nu-i va ajunge vremea pentru a cotrobăi prin toate cotloanele, prin toate comorile dosite cu drag, în frânturi de timp …

Poate că nu mă pot reflecta mereu în ochi dragi, poate că nu mi-e dat să aud mereu vorba cea caldă, dar le port în mine şi le regăsesc, cu siguranţă, pe toate, la ţărmul meu, aşteptându-mă-n nemărginire, pe plaja cu nisipuri albastre ce ne-am promis-o cândva, unul altuia.

Cum să fiu singură, când îmi respiri pe sub piele, când eşti parte din mine şi când pot împărţi cu tine, în orice clipă, dor şi iubire, aer şi visare, dorinţă şi deznădejde, toate avuţiile minţii şi ale sufletului?

Şi cum să fiu singură, când mi te prelingi prin vene, când ne îngânăm tăcerile, când ne simţim şi ascultăm, unul altuia, până şi depărtările?

Citiţi şi

Fosta iubită

Tu, femeie nebună, dorește-ți orgasme, nu Prada! 



Citiţi şi

Cer cu vanilie

2020

De optzeci de ori Joan Baez

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Mona Cercel / 26 November 2020 11:33

    Ce frumoase cuvinte ,Mira Field sau Ofelia Kamp sau Jona I.Todd …Macar daca le-ai fi pus in practica nejudecandu-ti parintii si pe sora ta…Nu ai facut nimic din toate astea si uiti ca parintii nostri nu sunt numai ai tai ci sunt si ai mei si sunt primul copil nascut din dragostea lor frumoasa….Tata nu mai poate sa-ti raspunda la ce faci caci vegeteaza intr-o clinica care nu este gasita de tine asa cum te lauzi la necunoscatori ci la recomandarea unui spital pe care il ataci in necunostiinta de cauza si minti…minti….minti …Nu te doare sechestrarea mamei si minciunile aruncate in spatele meu ???!!!Cat de grozava esti ca parinte, cand nu o lasi pe mama sa ne vada si asta pentru ca au indraznit (SARACII NOSTRI PARINTI)sa-ti calce in picioare rautatile monstruoase…..Acolo nu ai har si nici condei..…Daca aceasta lume ar sti ce faci nu te-ar mai lauda pentru cuvintele umplute cu sirop absolut vomitiv de scriitoare ascunsa sub masca unei realitatii oribile…..
    TREZESTE-TE CAT MAI TRAIESC PARINTII NOSTRI! SI TERMINA CU RAUTATILE SI MINCIUNILE LA ADRESA MEA!N-O TINE PE MAMA NOASTRA SECHESTRATA (DE APROAPE UN AN -DUMNEZEULE!)FARA SA-I PERMITI SA MA VADA…..EA NU ESTE PARINTE?!TU TE-AI PUS IN LOCUL EI VREODATA?!NU-I AUZI LACRIMILE SI IMPLORARILE DAR TE VAITI PE TINE ,DE DAI MARE FILOZOAFA SI CE AI FACUT TU DINCOLO DE FIUL TAU…..SERIOS?!
    In viata nu-ti trebuie numai condei ,tanti Ofelia sau Mira ,cum ti-ai tras nume, ca sa nu afle nimeni cine esti….
    AI NEVOIE DE SUFLET SI ASTA E DEOCAMDATA RATACIT,PLIN DE URA SI RAZBUNARE PE PROPRIA TA SORA….SA-TI FIE RUSINE!
    Vrei sa-i arzi pe parintii nostri ca sa te razbuni pe mine ca nu ti-au donat tie cavoul altfel nu ai fi alergat sa faci acte pentru astfel de monstruzitate afirmand ca mama la 87 de ani si tata la 93 de ani nu mai au puterea sa se apere…..TE INSELI!Schizofrenia paranoida se poate trata,scumpa mea surioara!
    SI DA ESTI UN GENIU AL RAULUI DAR NU AI OGLINDA.
    Suntem in 2020….de 6 ani ne chinui cu prostiile tale,cu acuzele si rautatile ,cu minciunile gogonate ….
    GATA M-AM SATURAT!
    DACA NU INCETEZI VOI SPUNE INTREGII LUMI CA ESTI DOAR O CRIMINALA A PARINTILOR NOSTRI!
    MONA CERCEL

    0
    0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro