Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Când, în sfârșit, am înțeles

7 July 2018

Spunea dragul nostru Nichita Stănescu: „Totul e simplu… atât de simplu, încât devine de neînțeles.”

Da, este! Mi-a luat ceva timp, habar nu am cât, dar nici nu mai contează, ca:

– Să înțeleg că trenul, microbuzul și trotineta te duc în același loc ca Audi, BMW sau orice tip de Mercedes.

– Să înțeleg că ora o vezi la fel și dacă ai la mână un Fossil, și dacă ai la mână un Longines, Tissot sau orice Rolex. Că nu brand-ul face minutele infinit prețioase, ci cum și cu cine aleg să le petrec.

– Să înțeleg că o casă mare nu face altceva decât să-mi accentueze starea de singurătate și neliniște, dacă nu am cu cine să împart spațiul acela și dacă nu aud râsete în ea care să o umple de Viață.

– Să înțeleg că Viața nu se petrece la serviciu, în încăperi reci și goale, lipsite de sens și conținut, la fel ca unii dintre oamenii de acolo; ci afară, în zăpadă, ploaie, vânt sau soare, în iarba mângâiată de rouă. Știam asta când eram copil și nu era zi să nu ies afară cu copiii, însă, da, am uitat-o odată ce am devenit adult, lăsându-mă manipulată de societate, de tipare, de oameni, la fel de goi ca vorbele pe care le rostesc.

– Să înțeleg că nimeni nu te angajează să fii liber, să te lase să te dezvolți, nici chiar tu dacă ți-ai fi propriul patron, și că, dacă nu vrei să devii doar un sclav pe plantație, să nu uiți să lupți pentru Visul tău. Indicat ar fi să ai unul. Dacă nu ai, te condamni la moarte lentă, și mori încet și sigur.

– Să-mi dau seama că mediocrii nu vor înceta să te bârfească indiferent de ce ai zice sau ai face și că există răutate gratuită în lume.

– Să înțeleg ca Iubirea nu este o nevoie, ci un mod de Viață.

– Să înțeleg că omul dăruiește ceea ce are în suflet și că indicat ar fi să dăruiești din preaplin. Preagolul tău îl va durea și pe celălalt.

– Să înțeleg că dacă nu poți ajuta, măcar nu încurca.

– Să înțeleg că atitudinea face diferența. Întotdeauna!

– Să înțeleg că se face lumină doar atunci când nu mai este întuneric.

– Să înțeleg că a privi fără să judeci este cea mai înaltă formă de inteligență.

– Să nu-mi vând niciodată sufletul, să nu fiu manevrabilă, șantajabilă, manipulabilă, cumpărabilă. Să nu plec capul, când mă uit în ochii copilului meu, când mă uit în oglindă și în Sus, spre Împărăția Domnului.

20637958_1130446013722145_8335902495608939556_n

Sursă foto: din arhiva personală

– Să înțeleg că cei care mă urăsc pe mine, nu mă urăsc pe mine, ci se urăsc pe ei pentru că eu sunt o oglindire a ceea ce ei și-ar dori să fie, dar pentru care n-ar face niciun pas în papucii mei.

– Să înțeleg că în viață voi întâlni mai multe măști decât chipuri, pe „cheltuiala” mea.

– Să înțeleg că nu trebuie să mă frece grija de ce face și vrea Dabija. Binele pe care l-aş face cu forța este, de fapt, un rău. Fiecare este pe persoana lui fizică și are autorizație de funcționare.

– Să înțeleg că, dacă vreau să cunosc un om, să nu ascult ce spun alții despre el, ci ceea ce spune el despre alții.

– Să înțeleg că a fi Om e lucru mare.

– Să înțeleg că viața este ca un joc, pot alege să fiu jucător, dar pot alege la fel de bine să fiu jucărie. Sunt suma alegerilor pe care le fac, cu voie.

– Să înțeleg că nu cerul este limita, ci mintea mea este. Că nu am alte limite decât pe cele pe care mi le impun.

– Să înțeleg că nu anii din viața mea contează, ci viața din anii mei. Vârsta este doar un număr.

– Să înțeleg că piatra pe care o arunc astăzi, mâine mă pot împiedica de ea. Dacă nu mâine, într-o zi sigur tot o voi face.

– Să înțeleg că nu iau cu mine decât binele pe care l-am făcut. Am venit goală, plec goală.

– Să înțeleg că zâmbetul meu poate schimba lumea, dar să nu las lumea să schimbe zâmbetul meu.

– Să înțeleg că în viață nu este nevoie să dau explicații, pentru că puținii prieteni nu au nevoie de ele, cei care aleg să-mi fie dușmani nu le cred, iar idioții oricum nu le înțeleg.

– Să înțeleg că oamenii vor observa schimbarea atitudinii mele față de ei, dar nu vor observa niciodată comportamentul lor care m-au făcut să mă schimb, să fug.

– Să înțeleg că vorbele magice „Iarta-mă!”’, „Te rog!”, „Mulțumesc!”, „Te iubesc!”, spuse la timp, îmi pot schimba viața. Și-au schimbat-o!

– Să înțeleg că nu știu ce nu știu și nu știu că nu știu ce nu știu.

– Să înțeleg că întotdeauna culeg ceea ce am semănat și că pasărea pe limba ei piere.

– Să înțeleg că cele mai puternice suflete s-au născut din mari încercări și suferințe și sunt pline de cicatrici. Pe ale mele le ador.

– Să înțeleg că problemele, precum copiii, cresc, dacă le hrănești.

– Să înțeleg că absolut nimic nu este întămplător. NIMIC!

– Să înțeleg că prietenii și chiar familia se adună atunci când ai ce să le oferi și fug mâncând pământul când ești nevoit să le ceri. Am aflat că sângele se face apă, din păcate, și asta chiar m-a marcat profund.

– Să înțeleg că gura lumii nici pământul, dragul de el, nu o mai poate astupa. E sătul.

– Să înțeleg, cum bine spunea Nichita, că „Suntem ceea ce iubim“(click!) și că nimeni nu îți poate lua ceea ce Dumnezeu ți-a pregătit.

Vreau ca la finalul acestei minunate călătorii, Viața, să nu îmi fie rușine cu mine. și să-mi spun :
„Și… Da, Viața e mișto!”

#ViataEsteAiciŞiAcum

Guest post by Simona Sîrbu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Fericire

Nu există finaluri fericite

Nu-i greu să ademeneşti soţul alteia. Greu e să i-l dai înapoi

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
37,616 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro