Compagnie des Quidams. C‘ést quoi un quidam?, m-am întrebat şi mi-am amintit de un spectacol mai vechi al Cirque du Soleil, cel de-al nouălea de felul său, şi de muzica lui fascinantă. Mi-am amintit şi de orele infernale de latină. Quidam, cuvântul latinesc pentru a spune cineva, un cineva sau ceva, fără chip ori nume, necuprins în forme, imposibil de definit.
M-am pomenit în mijlocul basmului, cu aparatul de fotografiat în mână, pe caldarâmul colţuros şi rece, uitând de muşcătura nemiloasă a frigului, aproape neamintindu-mi să apăs butonul, pentru a fotografia. O pană fermecată în mâna unui magician transforma baloane şi oameni în inorogi, în „Pegaşi”, şi noaptea o transforma într-un vis de vară. În secundele acelea m-am pomenit fiind din nou copil, aplaudând, cu inocenţa neştiutoare a acestuia, bucuria de a fi. Şi, ca mine, alţi 2500 de oameni îşi retrăiau uimirea copilăriei într-un spectacol de lumini, forme, umbre, mişcare, personaje şi muzică, la TIFF. Fără vorbe. Nici n-ar fi fost nevoie.
Internetul ştie destul de puţine lucruri despre frumoşii care îţi dau copilăria şi magia ei înapoi.
Compagnie des Quidams a fost ideea unui policalificat dintr-o generaţie de aur a artelor spectacolului din Franţa: Jean Baptiste Duperray. Acesta a fondat Compagnie des Quidams în urmă cu 20 de ani, în 1994, în micul Etrez, un sat la nord de Ain, undeva între Lyon şi Geneva. La vremea aceea, povestesc membrii trupei prezenţi la Cluj, Jean Baptiste trecuse deja prin mai multe profesii, fusese inclusiv agricultor. Şi-a descoperit pasiunea pentru arte și spectacolul stradal, iar pasiunea aceasta a fost mai puternică decât toate încercările şi descoperirile sale anterioare.
Lacrima Andreica (reporter): Câţi membri are trupa voastră?
Geraldine Penain (G.P.), actriţă a Compagnie des Quidams: Suntem 10 persoane care lucrăm în mod regulat, însă familia Compagnie des Quidams numără 30 de membri, care participă, pe parcursul unui an la spectacolele pe care le prezentăm. Suntem toţi, fie artişti de teatru, fie actori de circ şi lucrăm şi în alte spectacole, pe lângă cele pe care le prezentăm şi le lucrăm în Compagnie des Quidams (CdQ).
Reporter: Aveţi aproximativ 10 spectacole pe care CdQ le-a realizat şi le-a prezentat. Spuneţi-ne câte ceva despre cele mai importante.
G.P. Reve d‘Herbert a fost, de pildă, spectacolul care a făcut compania să trăiască, şi a fost prezentat şi la Cluj, în urmă cu trei-patru ani, şi încă îl jucăm prin lume. Se întâmplă foarte rar ca un spectacol să aibă o viaţă de 20 de ani, să fie prezentat în toată lumea şi încă să fie cerut. Directorului CdQ, Jean Baptiste, îi place mult să lucreze pe alb, ca nuanţă. Și-a dorit să creeze ceva ce poate fi tradus în orice limbă, universal, ceva ce oricine poate înţelege. Aşa s-a născut FierS a cheval, pe care îl prezentăm cu succes în lume, în spectacole stradale, de aproximativ doi ani încoace.
În această vară veţi putea vedea în noul spectacol care va ieși pe piață, un nou Pegas. Va fi un Pegas enorm, ridicat spre ceruri, care va acompania aceşti cai. Ideea e că oricine poate interpreta cum doreşte acest spectacol. De aceea caii nu au ochi, nu au o expresie facială. Pot fi inorogi sau orice altceva.
Reporter: Muzica spectacolului vostru atrage atenţia prin magia sonoră cu care îmbracă spectacolul vizual. E o întoarcere la copilărie. Cine scrie coloana sonoră a spectacolelor voastre?
Există un muzician care a compus special pentru spectacolul cu cai, un compozitor care a scris multă muzică de film, Serge Besset.
Reporter: Cum se nasc spectacolele CdQ?
G.P.: Eu, de pildă, am multe idei, însă Jean Baptiste e mereu pe cale să creeze tot felul de lucruri, inclusiv la nivel tehnic și totul vine din lunga sa istorie personală. A fost agricultor, chiar şi bucătar. În acest moment are 58 de ani. În urmă cu 20 de ani a devenit artist tocmai pentru că are mintea plină de idei. E un revoluţionar. Generaţia sa de artişti din Franţa, din anii ‘68, a întemeiat o mulţime de companii de spectacole, iar Franţa le permite artiştilor să trăiască. Avem un sistem aproape unic, în lume, care susţine artiştii, financiar, prin subvenţii regulate, iar aceştia pot crea şi lucra chiar şi atunci când nu au comenzi. Din ce ştiu, doar Belgia mai are un asemenea sistem de susţinere al artiştilor. Există multe companii independente de teatru, în toată Europa, în Spania, Anglia, Germania, însă sistemele în care lucrează, îi apropie mai mult de saltimbancii care trăiau din ceea ce adunau, prezentându-și spectacolele. Noi credem că avem o şansă nemaipomenită în acest fel. Cu atât mai mult cu cât, şi companiile de teatru din Franţa, de când există criza, au mai puține oferte acum, iar acest ajutor din partea statului este mai mult decât binevenit.
Reporter: Am remarcat că CdQ a fost înfiinţată şi funcţionează într-un mic sat, într-o clădire oferită de comunitate, iniţial, pe care CdQ a achiziţionat-o ulterior. Cum funcţionează un teatru de stradă, un teatru experimental, într-o zonă rurală, retrasă?
G.P.: Baptiste a dorit să plaseze compania la ţară pentru a dezvolta viaţa artistică în acest tip de mediu, pentru aceşti oameni. Eu, de pildă, am lucrat mult Quidams în şcoală, cu copiii. Am fost educatoare înainte. Quidams a venit în şcoală şi în comunitate şi a arătat cum putem readapta şi refolosi spaţiul urban, cum putem aborda strada. Pentru noi, strada este sala de spectacol şi decorul. Noi ne adaptăm la fiecare spectacol, în funcţie de stradă, ori locul în care jucăm. Dacă jucăm de zece ori, vor fi zece spectacole, care vor fi diferite, în funcţie de decorul urban pe care îl vom avea. Nu va fi acelaşi lucru. Asta ne face profesia foarte interesantă. Aţi văzut că şi la Cluj am jucat ieri seară într-o piaţă, iar astă-seară vom avea ca decor faţada frumoasă a unui castel (n.a. Castelul Banffy de la Bonţida).
Reporter: Există vreo legătură între spectacolul Cirque du Soleil, cu numele „Quidams” şi compania voastră? Aţi jucat şi în săli de teatru ori de spectacol, nu doar pe stradă?
G.P.: Cu caii am jucat şi pe Sena, într-un spectacol în Cirque du Soleil, nu doar pe străzi. Ni se întâmplă să jucăm şi în stradă. Însă, între numele companiei noastre şi spectacolul cu acelaşi nume al Cirque du Soleil, e doar o coincidenţă. Ni se potriveşte foarte bine, pentru că un quidam poate fi orice fel de persoană, oricine. Uite, de pildă, noi avem aici o şansă. Suntem toţi foarte diferiţi, fiecare am avut alte profesii, înainte. Julien a fost profesor, un alt coleg a fost instalator. În această companie ceea ce contează sunt competenţele, calităţile artistice şi, mai ales, umane. Pentru a putea lucra aici, toţi trebuie să ne simţim ca într-o familie, să ne placă să întâlnim oameni, să iubim ceea ce facem. Toţi am trecut prin formări specifice pentru a deveni actori. Am făcut şcoli de teatru, de circ, eu, de pildă, am şi o formare ca şi clown. Facem multe numere de acrobaţie.
Cu vârste cuprinse între 26 şi 58 de ani, Compagnie des Quidams pare locul în care adulţii pot să-şi trăiască fără efort, ori restricţii, copilăria, să depăşească spaţiul limitativ al unei cariere înglodate în reguli prea stricte, până şi pentru filosofiile moderniste ale aşa-numitei dezvoltări personale. Compania pare locul ideal în care să te reinventezi, să rămâi tânăr fără bătrâneţe şi – cine ştie? – poate chiar să dobândeşti viaţa fără de moarte, întruchipând personaje universale, sufletul omenesc în multiplele sale faţete, nebănuite, dar perfect valide în lumea visului, a dorinţelor, a tuturor posibilităţilor.
Compagnie des Quidams se va întoarce în România la sfârşitul lunii iunie, mai precis în 20 iunie, la Sibiu. Doar cui nu-i e dor de copilărie, inorogi, basme şi magie să nu se ducă.
Informaţii doar pentru curioşi
Am fost curioasă să ştiu cam ce înseamnă finanţarea pe care orice artist o primeşte în Franţa pentru a exista. Cam ce înseamnă cultura privită ca industrie, în condiţiile în care, cel puţin presa franceză vorbeşte despre finanţările şi subvenţiile pe care statul le oferă inclusiv companiilor din zona de producţie industrială, dar nu ratează nici companiile de teatru. Sumele alocate per actor sau companie variază în funcţie de mai mulţi factori. Cert este că, pentru fiecare alocaţie financiară, actorul sau compania de teatru finanţată trebuie să susţină un număr prestabilit de reprezentaţii în comunitatea în care se află, sau în ţară.
În altă ordine de idei, la nivelul anului 2013, un raport al Inspecţiei Generale a Finanţelor franceze releva că 6% din valoarea adăugată din economia franceză este adusă de cultură, sumele rulate de aceasta în economia franceză ajungând în 2013 la 104,5 miliarde de Euro. Ca să rămânem şi mai perplecşi, la nivelul Franţei, în 2013, industria culturală oferea 670.000 de locuri de muncă, indiferent dacă profesia acestor angajaţi era una de formare culturală sau nu, iar această cifră reprezenta 2,5% din totalul locurilor de muncă din Franţa. Se estima că valoarea adăugată adusă economiei franceze de cultură, depăşea de şapte ori valoarea adăugată adusă de industria auto. Pentru curioşi, mai multe detalii, aici.
Citiţi şi
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
Nu, nu toate femeile sunt c_rve. Unele sunt gheișe, hetaire, curtezane
Vara urbană: ventilator sau aparat de aer condiționat portabil?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
