Truth and Justice/Tõde ja õigus

„Blestemul pământului, blestemul iubirii”

Ar mai avea șanse o frumoasă saga familială, derulată pe o canava istorică, în fața multitudinii  de efecte speciale și de artificii tehnologice? Se pare că da. Propunerea Estoniei pentru premiile Oscar din 2019, Truth and Justice, a reactivat gustul pentru adâncimea poetică a imaginii, dar  și pentru adâncurile și distanțele subconștientului uman. Pelicula estoniană a câștigat premiul Oscar, la categoria «Cel mai bun lungmetraj internațional», și a devenit un adevărat blockbuster la nivel național. Cei care să tem de traiul rural dintr-o mică Țară Baltică, prezentat pe ecran timp de mai bine de două ore, nu ar trebui să se îngrijoreze. Tema este universală: o meditație fatalistă asupra vieții (asperitățile vieții și amplificarea conflictelor atât interioare, cât și din plan exterior) și a fost tratată în cele mai importante filme de la Hollywood. Singurătatea atemporală a unei persoane, dar și căldura unui refugiu/cămin familial, pot capta orice tip de spectator, din orice punct al planetei. Deși ar fi părut dificil să vinzi la Hollywoodul, de exemplu, povestea a doi țărani care se judecă ani de zile, încontinuu, disputele dintre Andres și Pearu sunt descrise ca o traspunere mitică a rezistenței, dar și ca un elogiu adus agriculturii. În unele situații, protagoniștii par desprinși dintr-un western clasic. Așadar, temele filmului sunt universale, iar cheia regizorală e de modă veche/Old School.

Intimidanta sarcină de a adapta pentru marele ecran un roman emblematic al Estoniei nu pare  să-l fi demoralizat pe Tanel Toom, odată cu lungmetrajul Truth and Justice. Regizorul-scenarist a oferit o adaptare literară respectuoasă, bine închegată, după romanul eponim (în cinci părți) al lui Anton Hansen Tammsaare (o saga pan-generațională familiară oricărui elev din Estonia). Această epopee rurală prezintă personaje arhetipale în conformitate cu epoca și cu mediul din care provin. Truth and Justice prezintă povestea, derulată pe mai multe decenii, a unui tânăr fermier idealist din ultimul sfert al secolului al XIX-lea din Estonia. Îndârjirea sa, de a transforma un pământ mlăștinos într-o gospodărie rodnică, îl aduce în pragul tuturor limitelor, orbindu-l chiar și în fața presiunilor familiei sale.

Conceput ca un amalgam al trăsăturilor masculine nordice stereotipe ale stoicismului și rezervei emoționale, Andres Paas (Priit Loog) reprezintă punctul central/forte al filmului. Acesta e un bărbat atât de hotărât să-și construiască o viață pentru el și pentru copiii săi, încât uită ce înseamnă, de fapt, fericirea. Aceste caracteristici au reprezentat un atú pentru temerarul realizator, căci aceasta nu reprezintă doar o notă distinctă a epocii, ci un atribut național, cu rezonanță continuă, legat de atașamentul estonienilor de pământul lor. Desigur, se bazează, în mod semnificativ, pe secole de autodeterminare contestate. Lăsând deoparte un scurt prolog (stabilit în 1896) desemnat pentru introspecție, filmul începe în cu anul 1872, când Andres și proapspăta sa soție, Krõõt (Maiken Schmidt), ajung la „Inima Tâlharului”, ferma de pe deal pe care tocmai a cumpărat-o. Elanul tinereții și avântul iubirii pure nu sunt tocmai necesare pentru că ferma era, de fapt, o casă dărăpănată plasată pe un terenul mlăștinos, ce necesita scurgerea, iar câmpurile trebuiau curățate de pietre. Foștii proprietari părăsiseră locul și din pricina naturii belicoase a fermierului vecin, Pearu Murakas (Priit Võigemast). Cu puținii bani de rezervă, Andres a putut cumpăra terenul. Totuși, tânărul a subestimat adâncimile perfidiei lui Pearu, iar scenariul face tot posibilul pentru a exemplifica răutățile cu care se confruntă. De exemplu, Andres crede că și-a convins vecinul să-și împartă  responsabilitatea pentru săparea unui canal de scurgere a mlaștinii, dar Pearu insistă ca șanțul să fie pe proprietatea sa, apoi îl surprinde pe Andres controlând fluxul de apă. Ceea ce urmează prezintă decenii de dispute și multiple apariții în fața instanțele locale, întrucât răutatea lui Pearu îl determină pe Andres să aibă un comportament tiranic, considerat „ne-creștin”.

Elementul creștin este important, deoarece Andres este prezentat frecvent citind Biblia; spre sfârșit, se presupune că s-a transformat. Scufundându-se numai în cuvintele puternice ale lui Dumnezeu, lui Andres cuvintele omenilor din jurul său îi par, spre final, lipsite de sens. De la ‘omul de familie’ răbdător, iubitor, temător de Dumnezeu, Andres ajunge la patriarhul agresiv și acru. Totuși, în film, puritanismul religios dogmatic se pierde și lasă loc imaginilor picturale. Orbit de patima pământului, răcește relația cu Krõõt (Maiken Schmidt), fragila sa soție, care se sacrifică pentru a-și ajuta soțul. Prea timpuriu, Krõõt ajunge în mormânt, chiar după ce a născut în sfârșit un băiețel mult dorit, după două fete. Deși soarta îi dăruise un fiu, viitor custode al fermei, Andres rămâne văduv.

Vidul lăsat în casă de moartea ei trebuie să fie umplut rapid, așa că Mari (Ester Kuntu), fostă servitoare a casei, devine a doua sa soție. În perioada în care Andres fusese văduv, profitase de faptul că Mari fusese de acord să aibă grijă temporar de casă și copii, deși era și ea căsătorită și avea copiii ei. Astfel, femeia își neglijează soțul, fragil mental, Juss (Simeoni Sundja), care se sinucide. Unirea lor a atras multe bârfe în rândul localnicilor, dar și multe pierderi: moartea celor trei copii ai lui Mari, din pricina gripei. Femeile sut mereu amabile, își sprijină partenerii fără să pregete, dar bărbații par fixați în propriile lor dorințe și în nevoia de a-și transmite pământul descendenților. Repetate (având în vedere lingimea filmului) atât relațiile, cât și anumite cadre peisagiste, rolurile bine distribuite întăresc ideea că întruchipează mai mult arhetipuri literare monumentale decât figuri umane nuanțate, din carne și sânge. Dacă este să ne gândim doar la literatura română (Ioan Slavici – „Moara cu noroc”, Liviu Rebreanu – „Ion” sau Marin Preda – „Moromeții”) nu putem scăpa de senzația unui text cuprinzător și profund, care este – aici – esențializat și, pe jumătate, îmbrăcat  cu o oarecare ‘filosofie socială standard’. De asemenea, paralele cu epica rustică din literatura universală se pot face la nesfârșit, doar dacă-i amintim pe Thomas Hardy, Marcel Pagnol, Knut Hamsun și Laura Ingalls Wilder. Abia la finalul vieții, Andres și Pearu învață o lecție dură: pe măsură ce copiii lor cresc, aceștia resping bizara rivalitate care le-a otrăvit viața. În cele din urmă, detronatul ‘rege Lear’ al fermei din deal este lăsat singur să reflecteze asupra tuturor promisiunilor pe care le-a risipit din pricina mândriei exagerate:„Ce este viața unui bărbat?”, apoi ridicând din umeri: „Doar un fir de iarbă înainte de coasă.”.

Bugetat la aproximativ trei milioane de dolari, Truth and Justice a reprezentat una dintre cele mai scumpe producții din Estonia, aspect reflectat în designul de producție excelent, precum și într-un cadru natural de excepție. Filmările sunt somptuoase, pe măsură ce se schimbă anotimpurile, apar frecvent panoramări din dronă, spectaculos de frumoase. Această saga somptuoasă din punct de vedere vizual este o sărbătoare senzorială, bogată în interioare rustice, fascinante la lumina lumânărilor, detalii pitorești naturaliste (muște și multe alte vietăți de apă), peisaje maiestuoase. Deși totul e vechi, filmul respiră viață și, de ce nu, ne îndeamnă să visăm la o lume occidentală pașnică, orientată către sensuri existențiale.

Pe Mădălina o puteți găsi și aici

 

Regia:

 

Tanel Toom

Scenariul: Tanel Toom, adaptare după romanul scris de Anton Hansen Tammsaare
Imaginea: Rein Kotov
Montajul: Tambet Tasuja
Muzica: Mihkel Zilmer

Distribuția:

Priit Loog -Andres

Priit Võigemast – Pearu

Ester Kuntu  – Mari

Maiken Schmidt – Krõõt

Risto Vaidla – Andres în tinerețe

Loora-Eliise Kaarelson – Maret

Indrek Sammul – Sauna-Madis

Marika Vaarik –  soția lui Madis

Durata: 165 min



Citiţi şi

Cele patru medicamente pentru fericire

Fericirea are chipul tău (doar 40% cum îl văd eu)

Cine este femeia din propria oglindă?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro